Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












O asistentă de la spitalul din Brașov dată cu capul de pereți de un pacient

Postat la: 18.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Asistenta de la spitalul din Brașov a fost lovită și dată cu capul de pereți în noaptea de sâmbătă spre duminică de un pacient recalcitrant. Femeia de 43 de ani este internată la Secția de Neurochirurgie, iar agresorul la Psihiatrie.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Cătălin Leonte, a declarat că pacientul recalcitrant a agresat doi angajați ai unității medicale. "Este o asistentă agresată, internată la Neurochirurgie, în loc să se ducă la copii, după o gardă infectă, în care au venit 15 agresionați, în stare de ebrietate. Unul dintre ei a agresat personalul, ea este internată, dar mai este un coleg, tot asistent, care a fost agresat. În timpul consultației a devenit agresiv (pacientul - n.r.). Asistenta are un traumatism cranio-cerebral cu o hemoragie subarahnoidiană. A încercat să-l oprească să nu plece din UPU, a îmbrâncit-o și a dat-o de pereți, s-a lovit la cap. Noi am anunțat organele de Poliție, ITM-ul", a declarat Cătălin Leonte.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE