Noi motive pentru care ti se va ridica masina
Postat la: 03.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Autoritatile vor sa schimbe legea, iar masinile ar putea fi ridicate pentru noi motive. Toate masinile parcate pe domeniul public si cu inspectia tehnica expirata, precum si cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe si impozite ar putea fi ridicate de primarii dupa doar doua luni de la data la care au fost gasite si considerate astfel abandonate, in loc de un an, cat prevede acum legea. Modificarile vor intra in dezbaterea Parlamentului in aceasta toamna.
Conform noilor masuri propuse, va fi scurtat de la un an la 60 de zile termenul pentru care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat. „In marile orase, intalnim adesea depozitate pe domeniul public rulote si remorci, perioade lungi de timp de 6 luni - 1 an, perioade in care aceste vehicule nu sunt utilizate de proprietari potrivit destinatiei. Mentinerea termenului de un an duce la prelungirea duratei in care domeniul public primeste o alta destinatie decat cea legala. Acceptarea unei solutii contrare ar conduce la concluzia ca aceste terenuri (chiar daca sunt locuri de parcare de sau parcari publice gratuite), destinate circulatiei publice si stationarii vehiculelor functionale, sa se transforme intr-un spatiu in care persoane private, invocand diferite situatii individuale, sa depoziteze bunuri proprietate privata, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil", argumenteaza autorii proiectului de lege.
Proiectul extinde, in acest context, si categoria vehiculelor abandonate, care va cuprinde: toate vehiculele parcate pe domeniul public al caror termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat, precum si cele neasigurate pentru raspundere civila pentru caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie sau cele pentru care proprietarul nu a achitat taxele si impozitele prevazute de lege. In prezent, pentru identificarea proprietarului sau a detinatorului legal al vehiculului fara stapan sau abandonat, primarul aduce la cunostinta publica caracteristicile tehnice ale vehiculului si locul de unde acesta a fost ridicat, prin anunt intr-un cotidian local, in termen de 5 zile de la intocmirea procesului-verbal de constatare.
Conform noilor prevederi, primarul va trebui sa anunte locul de identificare a autovehicului, inainte de a fi demarate procedurile de ridicare. Parlamentarii propun, de asemenea, reducerea de la 10 zile la 5 zile a termenului in care, dupa primirea somatiei de la primarie, proprietarul trebuie sa ridice autovehiculul abandonat, in caz contrar acesta trecand in proprietatea primariei. Autorii proiectului de lege vor sa se asigure ca proprietariul unui vehicul abandonat nu il va muta doar pe un alt spatiu public si prevad ca simpla mutare sa nu intrerupa termenele si procedurile specifice pentru o masina abandonata.
Proprietarul va putea sa nu ridice autovehiculul, in urma somatiei primariei, doar daca il aduce in stare proprie de functionare pe drumurile publice. In acest sens, proprietarul va trebui sa prezinte dovada ca masina corespunde din punct de vedere tehnic, avand inspectia tehnica periodica in termen de valabilitate, si ca este asigurat, cu toate taxele si impozitele achitate la zi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
-
Dalai Lama face o profeție importantă: a dezvăluit locul unde se va naște succesorul său
Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, scrie intr-o noua carte, publicata marti, ca succesorul sau se va ...
-
Rafila avertizează despre medicamentele false de pe internet: Oamenii cumpără talc presat și colorat în diverse forme
Ministrul Sanatații, Alexandru Rafila, a declarat, marți, ca oamenii cumpara de pe internet talc presat și colorat in di ...
-
Nu imobiliarele, nu piața crypto: Asta e investiția cu care nu poți da greș în plină criză!
Mulți romani vor sa investeasca bani pentru a se imbogați rapid, insa puțini sunt cei care pot aprecia in ce anume e bin ...
-
Aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată - Spherex a fost lansat pentru a căuta apă şi alte ingrediente ale vieţii în Calea Lactee
Cel mai nou telescop spatial al NASA s-a indreptat marti spre orbita pentru a cartografia intregul cer, asa cum nu s-a m ...
-
Dorin Cojocaru: Autoritățile române au anticipat extinderea febrei aftoase și au luat măsuri preventive încă din decembrie
Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a convocat, marți, o ședința a Centru ...
-
Anonymous jubilează după decizia CCR: "Surogatul lui Elon Musk și al Kremlinului a primit interdicție de a candida la alegeri"
Judecatorii Curții Constituționale au confirmat decizia Biroului Electoral Central și au respins candidatura lui Calin G ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu