Nelu Iordache trimis în judecată alături de un fost director de la Poşta Română
Postat la: 01.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Poşta Română ar fi fost păgubită cu circa 3,4 milioane de euro în urma unui contract cu Blue Air. Omul de afaceri Nelu Iordache este trimis în judecată într-un nou dosar penal. Iordache este acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat Poşta Română cu 3,4 milioane de euro, în urma unui contract de servicii de transport aerian şi handling pentru compania de stat.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cristian Mihai Buciu, la data faptei director al Direcţiei operaţionale din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română SA, a lui Nelu Iordache şi Gheorghe Răcaru, la data faptelor administratori ai companiei de transport aerian Blue Air. Fapta de care sunt acuzaţi cei trei este participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
„La data de 8 septembrie 2008, inculpatul Cristian Mihai Buciu, sprijinit şi de ceilalţi doi inculpaţi, i-au determinat pe reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română SA să încheie, fără vinovăţie, un contract în condiţii dezavantajoase, păgubitoare pentru compania naţională care a fost prejudiciată astfel cu suma de 3.395.286 euro. În fapt, A.N.R.C. (devenită ulterior A.N.C.O.M.) a impus Companiei Naţionale Poşta Română S.A. (CNPR) standarde interne relative la distribuirea trimiterilor poştale prioritare, determinate de reglementările europene. Singura soluţie identificată de C.N. Poşta Română pentru respectarea intervalelor maxime de distribuire a fost constituirea unei platforme aeriene dedicate transportului de corespondenţă", se precizează într-un comunicat al DNA. Licitaţie măsluită Consiliul de administraţie al Poştei Române a aprobat planul de afaceri privind constituirea platformei aeriene, deşi nu au fost făcute calcule privind veniturile şi cheltuielile pe care acest plan la presupunea. Cristian Mihai Buciu, conducătorul Direcţiei operaţionale din C.N. Poşta Română, a fost desemnat să se ocupe de efectuarea demersurilor necesare implementării planului de afaceri. Pentru achiziţionarea unui serviciu de transport aerian a fost declanşată o procedură de achiziţie publică. Valoarea contractului a fost estimată la 45 milioane de euro, prin raportare la un număr de ore de zbor şi la un cost al orei de zbor.
„Impunerea anumitor rute de zbor, a unei nejustificate capacităţi de transport a aeronavelor, a unei valori maxime a garanţiei de participare la licitaţie şi a unui prag valoric mare pentru cifra de afaceri au restricţionat accesul la procedura de achiziţie publică, în condiţiile în care niciun operator aerian (de pe o piaţă şi aşa mică) nu dispunea de aeronave proprii suficiente. În consecinţă, singura care a putut să formuleze o ofertă a fost compania de transport aerian administrată de Gheorghe Răcaru şi Nelu Iordache, ultimul fiind un apropiat al lui Cristian Mihai Buciu. Pentru a respecta condiţiile de calificare, reprezentanţii companiei de transport aerian au depus o scrisoare de garanţie bancară falsă", mai arată procurorii. Curse aeriene numai pe hîrtie Deşi oferta financiară a companiei de transport aerian administrate de Gheorghe Răcaru şi Nelu Iordache, desemnată câştigătoare, a vizat efectuarea a şase curse directe cu şase avioane, în contractul amintit a fost stabilit ca, pentru aceeaşi bani, să se efectueze numai patru curse cu patru avioane, cursele fiind două directe şi două cu escală (pentru a ajunge la toate destinaţiile). Cele două curse cu escală urmau să fie facturate ca şi când ar fi fost efectuate patru curse directe cu patru avioane. Poşta Română s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.926.713 euro. Procurorii DNA au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză. În alte dosare, Nelu Iordache a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie pentru infracţiuni similare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scenariu de film: un lunetist ucrainean ucide un soldat rus aflat la peste doi kilometri după ce l-a urmărit timp de patru zile
Un lunetist ucrainean, cunoscut sub numele de Lektor, a doborat un soldat rus de la o distanța de mai mult de doua kilom ...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
-
Dalai Lama face o profeție importantă: a dezvăluit locul unde se va naște succesorul său
Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, scrie intr-o noua carte, publicata marti, ca succesorul sau se va ...
-
Rafila avertizează despre medicamentele false de pe internet: Oamenii cumpără talc presat și colorat în diverse forme
Ministrul Sanatații, Alexandru Rafila, a declarat, marți, ca oamenii cumpara de pe internet talc presat și colorat in di ...
-
Nu imobiliarele, nu piața crypto: Asta e investiția cu care nu poți da greș în plină criză!
Mulți romani vor sa investeasca bani pentru a se imbogați rapid, insa puțini sunt cei care pot aprecia in ce anume e bin ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu