Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Încă 13 noi medicamente intră pe listele acordate compensat şi gratuit

Postat la: 10.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Alte 13 noi denumiri comune internaţionale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul public de sănătate, a decis joi Executivul, prin Hotărâre de Guvern.

"Măsura are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi, inovative, pentru cât mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu afecţiuni pentru care sunt indicate aceste medicamente. Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre prin care modifică şi completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit sursei citate, noile medicamente introduse în lista celor prescrise compensat sau gratuit sunt molecule inovative destinate în principal tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice, hematologice, pneumologice, reumatologice, boli rare, diabet zaharat. Unele dintre aceste medicamente vor fi disponibile pentru pacienţi în scurt timp, iar altele imediat după alcătuirea protocoalelor terapeutice de către comisiile de specialitate abilitate. Introducerea celor 13 noi denumiri comune internaţionale în tratamentele prescrise pacienţilor pe liste compensate şi gratuite se face cu încadrarea în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aprobat pentru 2016. Măsura se va aplica începând cu 1 martie 2017 şi a fost luată după consultarea Colegiului Farmaciştilor din România.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE