Moment incredibil la prezentarea Bilanțului DNA! Cine a lasat-o pe Kovesi cu mana intinsa
Postat la: 01.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a lăsat-o pe Laura Codruța Kovesi cu mâna întinsă. Mai exact, la Bilanțul DNA, după ce președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, a terminat discursul, procurorul-șef al DNA s-a dus către acesta cu scopul de a-i mulțumi. Laura Codruța Kovesi i-a întins mâna, însă Cristina Tarcea a refuzat să facă același lucru, lăsând-o pe șefa DNA cu mâna întinsă.
Tarcea a recunoscut că este prima oară când şi-a pus întrebarea dacă preşedintele ÎCCJ trebuie să participe la bilanţul DNA. „Nu mă pot abţine să nu precizez că particip la al cincilea bilanţ al DNA şi nu ştiu dacă mă înşel, dar parcă în alţi ani masa de la prezidiu era mai lungă şi mai încăpătoare. Vremurile sau vremea, nu pot să-mi dau seama. Tot datorită vremurilor şi vremii, mărturisesc că e prima oară când mi-am pus întrebarea dacă preşedintele ÎCCJ trebuie sa participe la bilanţul DNA", și-a început Tarcea discursul.
La prezentarea Raportului anual de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pentru anul 2017, Cristina Tarcea a spus că trebuie observate problemele din sistem, care creează suspiciune şi neîncredere. Dezvăluirea serii despre Klaus Iohannis: Sorin Roşca Stănescu, anunţ interesant: 'Se va victimiza şi va semna revocarea'
„Eu cred că este momentul ca, înlăturând tot ce este minciună şi manipulare în spaţiul public, să observăm obiectiv cauzele din interiorul sistemului nostru, care creează suspciune şi neîncredere şi să le înlăturăm. Mă refer în general la justiţiei. Nu putem să ne prefacem că nu vedem când sămânţa neîncrederii a fost sădită şi începe să dea roade. Mi-aş dori ca atacurile din ultima perioadă să nu-i intimedeze pe cei care luptă pentru justiţie. Doar o societate curată este cheia succesului spre democraţie şi modernitate", a spus Cristina Tarcea.
„Deşi suntem la un moment de bilanţ în care se spun vorbe frumoase, nu putem să nu recunoaştem că justiţia trece printr-o perioadă de criză, indusă sau nu. Trebuie să conştientizăm asta. Pentru că trăim un moment în care România întreagă parcurge un curs intensiv de Drept, predat de persoane care au interese în soluţionarea propriilor cauze şi care nu au absolvit cursurile unei facultăţi de Drept", a mai declarat Cristina Tarcea.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a prezentat miercuri, la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional din Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, raportul de activitate al DNA pe anul 2017.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 7.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 10.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu