Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Medicii cardiologi atrag atentia asupra pericolului pe care il reprezinta fibrilatia atrială

Postat la: 16.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Medicii cardiologi atrag atentia asupra pericolului pe care il reprezinta fibrilatia atriala, una dintre cele mai des intalnite cauze ale accidentului vascular cerebral, cu atat mai mult cu cat aceasta nu prezinta simptome, dar poate fi descoperita cu un simplu control la medicul de familie.

„Fibrilatia atriala nu are simptome, de aceea indemn oamenii sa nu astepte simptomele si sa mearga din timp la medic. De aceea este necesara detectia fibrilatiei atriale prin screening cel putin la anumite categorii de persoane, cum ar fi pensionarii cu varsta peste 65 ani, oamenii care au suferit un accident vascular cerebral ischemic, dar si purtatorii de stimulatoare cardiace sau defibrilatoare. (...) Factorii de risc pentru fibrilatia atriala sunt : hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, obezitatea, sindromul de apnee in somn", a explicat medicul cardiolog, Ana Maria Vintila.

Specialistii sustin ca fibrilatia atriala este o afectiune care nu are simptome vizibile, motiv pentru care persoanele trebuie sa mearga la un control periodic la medicul de familie. „Pentru un bun control al afectiunii este esential ca pacientul sa beneficieze de un diagnostic precoce si de un tratament corect. Sunt necesare cunoasterea simptomelor, verificarea personala a pulsului si controlul periodic la medic. Examenul clinic sistematic poate depista tulburarea de ritm, iar investigatiile suplimentare pot confirma diagnosticul. (...) Pacientii renunta dupa o perioada la tratament, pentru ca ei cred ca se simt mai bine, insa este foarte important sa nu intrerupa tratamentul si sa asculte de indicatiile medicului", a declarat medicul primar, Daniela Mihaela Balta.

O campanie de informare si constientizare asupra efectelor fibrilatiei atriale si riscul aparitiei accidentelor vasculare a fost lansat, marti, de Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor sub patronajul Ministerului Sanatatii. Campania de informare „Schimba Ritmul" se va desfasura pe toata durata anului si se va manifesta prin actiuni de testare gratuita a pulsului pentru depistarea fibrilatiei atriale.

„Obiectivul campaniei este ca oamenii sa puna fibrilatia atriala pe lista scurta a prioritatilor din sanatate pentru ca avem o sansa reala sa scadem numarul victimelor accidentelor vasculare cerebrale, care sunt in crestere. Vom merge si in teritoriu ca sa informam despre efectele fibrilatiei atriale si riscul aparitiei accidentelor vasculare", a spus presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor, Vasile Barbu. Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor anunta ca peste 8.200 de romani mor in fiecare an in urma unui accident vascular cauzat de fibrilatia atriala.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE