Medic ginecolog din Galați, agresat într-o clinică privată
Postat la: 06.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Un medic ginecolog din Galați a făcut plângere după ce a fost agresat într-o clinică privată din oraș. Agresiunea s-a produs în urmă cu două săptămâni, iar medicul a decis acum să facă publică înregistrarea video care conține imaginile filmate în unitatea medicală, transmite Mediafax.
Potrivit fiului medicului agresat, incidentul a pornit după ce agresorul a cerut pentru partenera sa o consultație fără programare. Deși inițial a acceptat, tonul violent al bărbatului și amenințările venite de la acesta l-au determinat iasă din cabinet.
„La o clinică privată din Galați, unde tatăl meu (cel agresat) acordă consultații, individul agresor s-a prezentat cu partenera lui și a cerut un consult peste programările din acea zi. Și individul, și partenera lui au avut un comportament recalcitrant și revendicativ încă de când au intrat în cabinet. Tatăl meu, având și acordul partenerei individului, i-a permis acestuia să rămână în cabinet în timpul consultului. Individul însă, pe tot parcursul consultului, a vorbit în continuu, mai mult sau mai puțin agresiv, motiv pentru care tatăl meu i-a cerut să iasă, totuși, din cabinet, ca să-și poată finaliza consultul în condiții de liniște. Individul a refuzat, iar atunci tatăl meu i-a spus că nu-i mai rămâne decât să cheme poliția pentru a-l convinge să părăsească cabinetul. Nu s-a făcut înțeles, și atunci tatăl meu a ieșit din cabinet și i-a solicitat recepționerei să cheme poliția. Ce s-a întâmplat mai departe, se vede în imagini...", a scris pe Facebook fiul victimei.
În imaginile publicate marți seară pe Facebook apare un bărbat îmbrăcat în negru care îl împinge violent pe medicul aflat în timpul serviciului. Acesta este surprins și cade, lovindu-se cu capul de un birou, iar agresorul continuă să gesticuleze și să se poarte amenințător. Spre finalul filmării, intervine un alt medic care încearcă să-l calmeze pe agresor. Incidentul a avut loc în luna februarie, iar victima s-a decis să întocmească o plângere penală și să facă publică filmarea.
„Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult dacă să postez înregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia că, pe lângă acțiunea penală, este necesară și o conștientizare a unor asemenea situații de către toți colegii - nu numai din relatări verbale, ci și video. PS - nu mă victimizez, am postat doar pentru ceilalți colegi, pentru a realiza la ce se pot aștepta. Am înaintat plângerea la parchet. Aștept procedurile. Apropos - în Moldova (pe care mulți o desconsiderăm) pentru așa ceva respectivul individ ar face 15 ani pușcărie. La noi - între 6 luni și 3 ani (dacă nu vor fi șase luni cu suspendare). Ca să fie clare anumite aspecte și să nu apară întrebări : unitatea la care lucrez a chemat imediat paza și poliția, a făcut toate demersurile legale necesare în asemenea situații. Eu am depus plângere penală. Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigăt (sper că nu în van) asupra comportamentului multor pacienți, ajungându-se și la aceste agresiuni fizice. Nu este teamă, ci revoltă", a scris medicul Costache Botezatu pe pagina sa de Facebook.
După ce a postat imaginile, medicul a venit cu câteva precizări, susținând că agresiunea nu a fost provocată de o presupusă solicitare de mită, în condițiile în care incidentul are loc într-o clinică privată.
„Ca să fie și mai clar... pentru că văd că unii vorbesc pe aici de șpagă...filmarea este făcută într-un centru medical privat, unde nu se dau atenții... totul se plătește cu chitanță. Deci...ca să fim bine înțeleși pentru cei care nu au prins ideea: nu e vorba de o șpagă neonorată... e vorba despre o clinică privată unde are loc un act de violență asupra unui cadru medical", a precizat pe Facebook medicul. În acest caz, Poliția Galați a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Omenirea a blocat atât de multă apă încât a modificat polii magnetici ai Pământului
Schimbarile recente ale campului magnetic al Pamantului poarta amprenta omului. Deși este normal ca polii magnetici ai p ...
-
Gardiancă la Rahova a condus drogată și a fost internată la Psihiatrie. A dărâmat mai multe garduri metalice instalate de jandarmi
Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP) anunța ca va lua toate masurile legale dupa ce o polițista de la Peniten ...
-
Taxă impusă de UE pe care românii o plătesc fără să știe. România decontează 20% din totalul inmaganinarilor de CO2 din Europa
Una dintre cele mai controversate taxe este „taxa de carbon" stabilita la nivelul Uniunii Europene și se aplica em ...
-
Ucraineancă tânăra și frumoasă aruncată pe un drum din Dubai după ce a fost abuzată. Avea coloana fracturată: "Mi-au dat brânci de pe o stâncă!"
Maria Kovalchuk a vorbit pentu prima data despre coșmarul pe care l-a trait in Dubai. Modelul OnlyFans de 20 de ani, a f ...
-
Covid-Stratus este mult mai contagioasă și provoacă simptome foarte grave fata de varianta initială Covid-19
Organizația Mondiala a Sanatații (OMS) monitorizeaza, inca din luna iunie, o noua subvarianta a virusului SARS-CoV-2, re ...
-
Transumanism fara limite: Cercetătorii chinezi au cultivat în premieră mondială o inimă umană care bate într-un embrion de porc
Omul-porc a devenit realitate. Cercetatorii chinezi au creat o structura cardiaca umana funcționala in embrion de animal ...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu