Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Mărturiile dure ale unei femei obligate să se prostitueze în Amsterdam. A văzut cum o fată a fost executată

Postat la: 09.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Într-un interviu emoţionant, Sarah Forsyth, acum în vârstă de 42 de ani, a povestit prin ce a trecut după ce a fost răpită şi obligată să se prostitueze în Cartierul Roşu din Amsterdam. Femeia trebuia să se culce cu cel puţin 20 de bărbaţi pe noapte.

Ea a fost martoră la execuţia unei alte fete, o tânără din Thailanda, şi ea răpită de peşti. "Faţa i-a explodat. Am stat şi am văzut cum glonţul i-a spulberat jumătate de cap. Şi, când am conştientizat zgomotul, a căzut la picioarele mele. Apoi am realizat că totul fusese filmat", a rememorat femeia.

Sarah este doar una dintre miile de femei vândute pentru sex, iar chinul ei a fost spus în cartea autobiografică "Slave Girl". Ea a plecat în Amsterdam în anii 1990, după ce a citit un anunţ pentru o asistentă de maternitate. Însă a fost sechestrată, iar paşaportul i-a fost furat. În câteva săptămâni, a ajuns să lucreze într-un bordel, unde i-a fost dată cu forţa cocaină, până a ajuns să fie dependentă. Printre poveştile groaznice spuse de Sarah în cartea ei, se mai află un moment în care a fost obligată să joace ruleta rusească şi altul în care a văzut capul tăiat al unui peşte rival.

A reuşit să scape în 1997, după ce a fost ajutată de poliţia din Amsterdam. A fost reunită cu mama ei, în Gateshead şi îşi aminteşte şi acum momentul emoţionant: "Tot ce vroiam era să fiu cu mama şi să stau aşa pentru totdeauna. Am plâns enorm amândouă". "Eu am reuşit să scap, spre deosebire de miile de femei care însă sunt victime ale traficului uman azi, vândute şi cumpărate de bărbaţi diabolici, ca şi când ar fi vite, apoi abuzate de unii normali cu soţii şi copii. Eu am scăpat", mai adaugă Sarah în cartea ei. Reţeaua care a răpit-o, condusă de englezul John Reece, a fost prinsă, iar capul ei a fost condamnat pentru facilitatea prostituţiei şi încarcerat pentru doi ani.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE