Legea salarizării unitare și Legea grațierii ajung, săptămâna viitoare, pe masa Parlamentului
Postat la: 09.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Proiectul legii salarizării unitare ajunge, săptămâna viitoare, la Parlament, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. În ceea ce privește proiectul legii grațierii, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut răgaz senatorilor din Comisia juridică până marţi pentru a dezbate actul normativ.
„Luni, depunem legea la Parlament, după ce o semnează şi senatorii. Sunt convinsă ca această lege va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi timp de 25 de ani, aşa cum sunt convinsă şi ca ea va fi aplicată. Sunt la fel de convinsă ca o vor aprecia şi cei cu salarii mari, care vor vedea ce creşteri au şi ei. Mai puţin bugetarii de lux. Puţini. Dacă vor comenta, poate ca toată lumea va fi interesată şi ce salarii au în plată. Dar ştiu ca nu o vor face. Nicio familie ocupaţională nu va fi afectată, în ansamblu. Nici Justiţia, unde creşterile sunt semnificative", a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, vineri seara, pe Facebook.
Tot luni este aşteptat în Camera Deputaţilor ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, la „Ora Guvernului", după ce liberalii au cerut invitarea ministrului Finanţelor Publice, în vederea dezbaterii situaţiei economice a ţării după primele trei luni din acest an. Marţi va veni la Comisia juridică din Senat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după ce senatorii jurişti au amânat, la cererea acestuia, în urmă cu trei săptămâni, dezbaterea proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, Tudorel Toader precizând că Executivul pregăteşte unele măsuri complementare graţierii pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.
„Din moment ce eu, în faţa comisiei, am cerut termenul de trei săptămâni, e limpede că am avut în vedere posibilitatea încadrării în termen. (...) Despre retragerea sau nu a acestui proiect de lege trebuie discutat în Guvern. O opinie o am, dar o exprim în Guvern", a spus ministrul Tudorel Toader după şedinţa Comisiei juridice. Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. Guvernul a iniţiat acest proiect de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate în timp ce ministrul Justiţiei era Florin Iordache. Termenul de adoptare tacită în Senat este 25 aprilie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
-
Adu-ți atelierul la alt nivel - Cum alegi cele mai bune compresoare și dispozitive de ridicare
Cum bine știi în orice atelier auto modern, eficiența este cheia. Pentru a duce rapid la bun sfârșit diferite operațiuni de întreținere a vehiculelor sau alte reparații majore este important să ai în dotare echipamente potrivite, de înaltă calitate. Compresoarele și dispozitivele de ridicare joacă un rol vital. Dacă îți dorești să afli cum să îți dotezi inteligent atelierul sau care sunt cele mai eficiente practice echipamente, citește rândurile următoare. Poți descoperi informații care te vor ajuta să achiziționezi produse bune, cu costuri reduse.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu