ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC

ZC

Legea insolvenţei persoanelor fizice nu mai intră în vigoare

Postat la: 01.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ieri Parlamentului spre reexaminare legea care prevede prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice până la data de 31 octombrie 2016.

Guvernul susţinea prorogarea acestui termen până la data de 31 decembrie, însă Parlamentul a stabilit data de 31 octombrie. Preşedintele se opune intrării în vigoare a legii, considerând că intervalul de timp nu este suficient pentru ca toate instituţiile şi autorităţile implicate în aplicarea legii să îşi desfăşoare activitatea.

Pe de o parte, spune Iohannis, termenul nu oferă posibilitatea procedurii constituţionale de adoptare, promulgare şi publicare, fiind prea rapid trecută prin Parlament faţă de momentul în care ar trebui să intre în vigoare, şi nici nu oferă suficient timp pentru pregătirea intrării în vigoare. Potrivit proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal. Aceştia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe 5 ani, şi o procedură de lichidare în faţa instanţelor de judecată.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Legea insolvenţei persoanelor fizice nu mai intră în vigoare

Postat la: 01.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ieri Parlamentului spre reexaminare legea care prevede prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice până la data de 31 octombrie 2016.

Guvernul susţinea prorogarea acestui termen până la data de 31 decembrie, însă Parlamentul a stabilit data de 31 octombrie. Preşedintele se opune intrării în vigoare a legii, considerând că intervalul de timp nu este suficient pentru ca toate instituţiile şi autorităţile implicate în aplicarea legii să îşi desfăşoare activitatea.

Pe de o parte, spune Iohannis, termenul nu oferă posibilitatea procedurii constituţionale de adoptare, promulgare şi publicare, fiind prea rapid trecută prin Parlament faţă de momentul în care ar trebui să intre în vigoare, şi nici nu oferă suficient timp pentru pregătirea intrării în vigoare. Potrivit proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal. Aceştia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe 5 ani, şi o procedură de lichidare în faţa instanţelor de judecată.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE