Kovesi va fi noul șef al Parchetului European?
Postat la: 14.02.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Laura Codruța Kovesi are cele mai mari șanse să devină în următoarele săptămâni noul șef al Parchetului European. Aceasta a fost una dintre concluziile reieșite după ediția din această săptămână a emisiunii „Cafeneaua politică" moderată de jurnalistul Horia Alexandrescu la Canal 33.
Conform opiniei exprimate de Mircea Toader, fost deputat PDL și ulterior PNL, decizia a fost deja luată la nivelul majorității politice, reprezentată de Partidul Popular European (PPE), principala forță politică din actuala structură a Parlamentului European.
Reprezentanții PPE, a arătat Toader, s-au pronunțat deja pe această temă și ca atare decizia finală este luată, fiindcă e una politică. „Poate vor să vadă cum se va descurca un român într-un post în care vor trebui analizate situații din cele mai diverse și în care vor trebui poate luați la bani mărunți și un francez, și un neamț", a declarat același Toader.
La rândul său, deputatul independent Nicușor Dan, aflat și el în studio, a citat opinia unui român anonim conform căruia cea mai bună carte de vizită în favoarea alegerii Laurei Codruța Kovesi este înverșunarea cu care se opune acestei candidaturi actualul ministru al Justiției din cabinetul de la București, Tudorel Toader.
Pe de altă parte, fostul șef al DNA a devenit recent suspect într-un caz de luare de mită și de mărturie mincinoasă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Amnesty International anunță o nouă ordine mondială. Cea actuală e în pragul distrugerii!
Ordinea mondială construită după 1945 este "în pragul distrugerii", a avertizat secretara generală a Amnesty International, Agnes Callamard, cu prilejul publicării raportului anual al organizaţiei privind situaţia drepturilor omului în lume. Raportul critică în special Israelul, SUA, Rusia şi China.
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană.
-
Pagina de facebook a lui Adrian Severin a fost atacată și blocată la comandă de falși traderi
Pagina de facebook a fostului ministru de externe Adrian Severin a fost atacată. Autorul nu poate intra și șterge o postare referitoare la o presupusă investiție pe care ar fi făcut-o.
-
Inteligența Artificială s-a apucat să producă imagini halucinante cu Iisus Hristos
O parte a internetului este plină de imagini cu Iisus create de programele de inteligența artificială. Facebook este un rai pentru fermele de click-uri și are propriul său tip de „Mântuitor" AI.
-
Pericol major pentru sănătatea globală ce poate explica mortile subite: Ce alimente au cel mai mult plastic?
Nouăzeci la sută dintre probele de proteine animale și vegetale au fost testate pozitiv pentru microplastice, fragmente polimerice mici care pot varia de la mai puțin de 5 milimetri până la 1/25.000 dintr-un micrometru, conform unui studiu din februarie 2024. Orice e mai mic de 1 micrometru este un nanoplastic care trebuie măsurat în miliardimi de metru.
-
Scrisoarea de adio a Mădălinei Manole e cutremurătoare: "Am un milion de defecte și astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața mea!"
Mădălinei Manole s-a sinucis la vârsta de 43 de ani, lăsând în urmă nu doar o familie îndurerată, ci și un bilet cutremurător de adio. Moartea Mădălinei Manole rămâne o controversă și în prezent.
-
România obține calificarea la EURO 2024: O victorie răsunătoare pentru fotbalul românesc
Naționala de fotbal a României a obținut o calificare remarcabilă la UEFA EURO 2024, scriind un capitol de neșters în palmaresul fotbalistic al națiunii. Această realizare răsunătoare reprezintă o afirmare de neclintit a efortului colectiv, a hotărârii de neclintit și a măiestriei desăvârșite care definesc acest ansamblu distins.
-
Excursii de o zi în Cluj: 7 activități distractive
Vii în Cluj-Napoca, dar stai o singură zi? Chiar dacă pare că nu-ți ajunge timpul, cu puțină organizare vei ști exact unde poți merge pentru experiențe inedite și momente de neuitat. Noi ți-am pregătit o listă cu 7 activități care-ți vor transforma scurta ședere în orașul de pe Someș într-o adevărată aventură.
-
Un șofer prins "băut" la volan care a demonstrat că suferă de "autofermentaţie"
Un belgian în vârstă de 40 de ani care era urmărit în justiţie de Poliţia din Bruges din cauza unei recidive de conducere în stare de ebrietate a fost achitat după ce a dovedit că suferă de un sindrom foarte rar de „autofermentaţie" alcoolică, o informaţie dezvăluită de presa belgiană şi confirmată de către avocata acestuia, Anse Ghesquiere.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu