Iohannis: "Liderii UE se vor reuni la Sibiu în 9 mai 2019, de Ziua Europei"
Postat la: 19.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la Bruxelles, că o reuniune a liderilor UE va avea loc la Sibiu în 9 mai 2019, de Ziua Europei, fiind probabil ultima întâlnire din Agenda liderilor prezentată de către preşedintele Consiliului, Donald Tusk, şi la care se vor trage concluziile în aceea ce priveşte viitorul Uniunii.
Iohannis a declarat, potrivit news.ro: "Preşedintele Consiliului, domnul Tusk, va prezenta ceva ce se numeşte Agenda Liderilor, deci agenda şefilor de stat şi de guvern, o agendă care arată când şi cu ce teme ne vom întâlni noi până inclusiv în 2019, pentru a face Uniunea mai performantă, mai bună. Pe noi ne interesează foarte mult această chestiune, fiindcă în prima parte a lui 2019 noi avem Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi, cu siguranţă, ne vom implica pentru a avea rezultate foarte bune. Doi, s-a convenit, am convenit cu domnul Tusk să avem o întâlnire informală pe 9 mai, Ziua Europei, în 2019, în România. Mai exact, o întâlnire care se va desfăşura la Sibiu şi va fi ultima întâlnire, cea unde probabil vom trage anumite concluzii în ce priveşte viitorul Uniunii, Agenda Strategică, cum spunem noi".
Întrebat dacă este o problemă schimbarea datei Summitului de la Sibiu, care iniţial a fost propusă de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, să fie în 30 martie 2019, a doua zi după ce Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, preşedintele Iohannis a răspuns: "Nu este o problemă, este o oportunitate. Dacă putem să serbăm Ziua Europei cu un Summit în România, cred că este un lucru extraordinar de bun".
În ceea ce priveşte reuniunea Consiliului european de la Bruxelles, şeful statului a precizat că foarte importantă este evaluarea rezultatelor negocierii pe Brexit, "unde, deocamdată, cel puţin, veşti încurajatoare nu avem în concret". "Deci, nu cred că la această întâlnire vom fi în situaţia să spunem că putem să intrăm în faza a doua", a completat Iohannis. Preşedintele a mai spus că problema drepturilor cetăţenilor europeni în Marea Britanie, deci şi a românilor care trăiesc acolo, reprezintă o temă care se pare că este destul de bine tratată "cu deschidere" din ambele părţi.
Întrebat despre relaţia UE - Turcia, preşedintele Iohannis a declarat: "În privinţa Turciei se discută de multă vreme. Ştiţi că Turcia este deja de câteva decenii aspirant. În afară de asta, am găsit, prin negocieri destul de complicate, o înţelegere cu Turcia în privinţa migraţiei. Părerea noastră este că aceste înţelegeri trebuie să continue. Turcia este un partener important, şi pentru Uniune, şi pentru România, şi trebuie să găsim cele mai bune modalităţi pentru a continua aceste proceduri".
Preşedintele Klaus Iohannis participă, azi şi mâine, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, în care se discută despre Brexit, despre viitorul Uniunii Europene, precum şi despre migraţie, agenda digitală a Uniunii, securitatea şi apărarea, relaţiile dintre UE şi Turcia, dosarul nord-coreean.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe.
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că interferează cu activitățile anticancer din organism, potrivit unui studiu recent pretipărite realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brown.
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scurtă perioadă, în ultimul an de domnie, acesta a condus de facto cele trei state medievale românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească. De fapt, unirea celor trei regiuni a fost și motivul principal pentru care a fost asasinat.
-
Un vulcan din Antarctica erupe cu praf de aur: Peste 100 de milioane de dolari s-au dus în vânt!
Muntele Erebus, care împreună cu insula Deception este singurul dintre cei 138 de vulcani activi din Antarctica, este cunoscut pentru faptul că în fiecare zi emite în atmosferă gaze care conțin aproximativ 80 de grame de aur cristalizat.
-
Două milioane de sticle de apă minerală de la un producător de top contaminate cu o bacterie de origine fecală
Compania Perrier a fost obligată să distrugă două milioane de sticle de apă după ce o bacterie de origine fecală a fost descoperită în una dintre sursele sale din Gard, sudul Franței.
-
Scandalul care lovește industria Big Pharma: Un gigant farmaceutic a dat în judecată Pfizer din cauza vaccinurilor împotriva COVID-19
Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din statul american Delaware, joi, acuzând cele două companii că au încălcat patentele sale asociate tehnologiei ARN mesager atunci când au creat vaccinul lor împotriva COVID-19.
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonduri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care s-a desemnat singură manager. Primarul este acuzat că astfel a obținut și venituri brute lunare în valoare de peste 18 mii de lei, ca urmare a unor dispoziții pe care le-a emis.
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu