Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Instanțele blochează eliberările din cauza...supraaglomerării

Postat la: 23.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

După supraaglomerarea din penitenciare, și instanțele au ajuns să fie supraaglomerte de cererile de liberare condiționată.

Măsurile dispuse de Ministerul Justiției pentru compensarea condițiilor mizere din închisori au adus, pentru peste 3.000 de condamnați, posibilitatea de a le cere judecătorilor să fie eliberați condiționat. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut penitenciarelor din întreaga țară o situație a deținuților eliberați și a celor care vor putea cere mai devreme liberarea condiționată. Între timp, potrivit unor surse, instanțele Buftea și Constanța nu vor să dezbată aceste cereri și le amână pe bandă rulantă.

Surse din sistemul penitenciar arată că, la instanțele din Buftea și Constanța, judecătorii blochează cererile de eliberare condiționată și le amână pe bandă rulantă. De altfel, acestea sunt și două dintre cele mai aglomerate instanțe după numărul persoanelor care ar putea cere liberarea condiționată. Totul se întâmplă după o săptămână în care penitenciarele din România au pus în libertate 529 de deținuți cazați în condiții mizere.

Potrivit noilor calcule după care se consideră pedepsele executate de drept, mulți dintre deținuți au executat mai mult decât ar fi fost necesar. Ei ar putea să primească bani în compensare. Este nota de plată pe care România o plătește pentru un sistem penitenciar cu un grad de aglomerare de 200% în unele închisori, cu igrasie, fără iluminat și fără toalete pentru deținuți.

Marți se împlinesc șase luni de când România a fost condamnată la CEDO, printr-o hotărâre pilot, pentru condițiile inumane din închisori. Judecătorii europeni pentru drepturile omului au impus autorităților de la București să stabilească, în termen de maximum jumătate de an, măsurile pe care le vor lua pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE