Inspecţia Judiciară publică protocolul cu SRI. IJ: Nu am cerut sau transmis informații Serviciului
Postat la: 09.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Inspecţia Judiciară a publicat, marţi, protocolul încheiat cu Serviciul Român de Informaţii, precizând că a cerut, în martie 2018, declasificarea acestuia. Instituţia anunţă că nu a solicitat şi nu a transmis SRI-ului date şi informaţii în baza acestuia.
Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare anunţă că au solicitat, pe 28 martie 2018, declasificarea „Protocolului privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii", încheiat pe 29 februarie 2016.
Protocolul şi-a încetat efectele la 8 martie 2017. Instituţia a publicat, pe pagina de Facebook, protocolul încheiat cu SRI. Protocolul încheiat între Inspecţia Judiciară şi SRI, în 2016, prevede modalitatea de cooperare dintre instituţii şi modul în care Inspecţia se obligă să raporteze SRI cum a folosit datele primite. Inspecţia anunţă acum că în acea perioadă nu a fost vreo cercetare disciplinară urmare a datelor SRI.
Semnatarii sunt Lucian Netejoru, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare şi fostul prim- adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, în anul februarie 2016. Iar avizele de legalitate din partea celor două instituţii sunt date de fostul inspector şef adjunct Gheorghe Stan şi fostul şef al Direcţiei juridice din SRI, Dumitru Dumbravă.
Protocolul arată modalitatea de colaborare dintre instituţii şi cum Inspecţia Judiciară trebuie să anunţe ce a făcut cu informaţiile primite.
"Cooperarea se realizează în temeiul legii şi al prezentului Protocol, cu respectarea strictă a atribuţiilor şi competenţelor Părţilor, prin valorificarea eficientă a posibilităţilor pentru identificarea anticipată, prevenirea şi combaterea abaterilor disciplinare în rândul magistraţilor şi înlăturarea în tip util a unor fapte care ar putea afecta înfâptuirea justiţiei sau realizarea securităţii naţionale.
Serviciul Român de Inforrmaţii transmite
a) la solicitare, orice informaţie referitoare la lucrurile aflate pe rolul Inspecţiei Judiciare
b) din oficiu, orice informaţie în legătură cu acte sau fapte susceptibile a fi încadrate ca fiind abateri disciplinare săvârşite de magistraţi
art. 4 Inspecţia Judiciară, în urma efectuării verificărilor prealabile proprii, potrivit legii, va comunica în termen rezonabil utilitatea datelor şi informaţiilor transmise de SRI şi, respectiv, modul lor de valorificare.
art.5 Transmiterea de date şi informaţii de către părţi se realizează cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate şi numai cu aprobarea conducerii părţilor"
La Capitolul Dispoziţii Finale din protocol se arată că: "art. 7. Anual, părţile vor realiza analiza modului de desfăşurare a cooperării dintre acestea. art. 8. Protocolul se încheie pe durată nedeterminată şi poate fi completat sau modificat cu acordul părţilor, prin acte adiţionale care vor face parte integrantă din acesta".
Totodată: "În situaţii de excepţie, datele şi informaţiile transmise de SRI pot fi introduse, doar cu acordul acestuia, în dosarele Inspecţiei Judiciare şi numai cu respectarea prevederilor de la alin 2 şi a dispoziţiilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate".
Inspecţia Judiciară este instituţia care se ocupă cu cercetarea posibilelor abateri disciplinare săvârşite de procurori şi judecători. Instituţia a anunţat că nu a transmis date către SRI, iar în perioada februarie 2016- martie 2017, nu au existat cercetări disciplinare ca efect al protocolului.
"În niciuna dintre procedurile administrative de verificare a activităţii şi conduitei judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, derulate în intervalul în care Protocolul a fost în vigoare, Inspecţia Judiciară nu a solicitat şi nu a transmis Serviciului Român de Informaţii ,date şi informaţii. De asemenea, în acelaşi interval nu a fost exercitată nici o acţiune disciplinară ca efect al protocolului. Subliniem că toate acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară au fost întemeiate exclusiv pe situaţii de fapt constatate nemijlocit de inspectorii judiciari, fără alte date şi informaţii furnizate în temeiul Proctocolului ori a vreunei colaborări cu alte entităţi", precizează Inspecţia Judiciară.
Protocolul şi-a încetat efectele la 8 martie 2017. Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare anunţă că au solicitat, pe 28 martie 2018, declasificarea „Protocolului privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii", încheiat pe 29 februarie 2016.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu