Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Inspecţia Judiciară finalizează verificările la Parchetul General

Postat la: 29.09.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Inspecţia Judiciară (IJ) finalizează, vineri, controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), din echipa de verificare făcând parte opt inspectori, potrivit calendarului aprobat de IJ. Rezultatele urmează să fie trecute într-un raport, care va ajunge la CSM.

„Controlul se desfășoară în perioada 4-29 septembrie. Echipa de control este formată din opt inspectori judiciari. A fost dispus de inspectorul-șef, fiind introdus în planul anual de controale, ca urmare a propunerii ministrului Justiției", declara, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt la IJ, Alin Alexandru, înaintea începerii verificărilor. Verificările au privit activitatea Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie desfășurată în anul 2016 și primul semestru al anului 2017.

Controalele de fond pe care IJ le realizează la unitățile de parchet vizează, în principal, aspecte precum verificarea organizării și coordonării eficiente a activității, a comportamentuilui și comunicării, a asumării responsabilităților și a aptitudinilor manageriale: repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate; repartizarea personalului auxiliar de specialitate şi a celorlalte categorii de personal; repartizarea echilibrată a lucrărilor; dotarea tehnico - materială şi informatică; condiţiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate şi personalul contractual îşi desfăşoară activitatea; verificarea comportamentului şi comunicării cu procurorii, lucrătorii de poliţie judiciară, specialiştii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justiţiabilii, ceilalţi participanţi la procesul penal şi alte instituţii; relaţia cu mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor; delegarea atribuţiilor; planificarea pe termen scurt, mediu şi lung etc.

Inspectorii au mai evaluat și activitatea de urmărire penală și supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către organele poliției judiciare, între care se numără verificarea cauzelor aflate în lucru la procuror, examinarea cauzelor mai vechi de un an de la sesizare, incidența dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale. De asemenea, controalele au vizat și modul de rezolvare a memoriilor, a plângerilor și sesizărilor.
Un control similar a fost făcut și la Direcția Națională Anticorupție, acesta stârnind mai multe controverse după ce o inspectoare a fost înregistrată în timp ce acuza presiuni din partea Laurei Codruța Kovesi.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE