ZC
ZC

ZC

Guvernul stabileste, joi, nivelul salariului minim pe economie pentru 2017

Postat la: 29.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Premierul Dacian Cioloş va trebui să decidă, joi, în şedinţa de Guvern, ce va face în privinţa salariul minim pe economie de care depinde întreg sistemul bugetar în condiţiile în care până la data de 30 decembrie, Executivul trebuie să aprobe o hotărâre în acest sens, astfel încât mediul economic să ştie pe ce îşi bazează calculele începând cu 1 ianuarie 2017.

În cazul în care Cabinetul Cioloş va aproba acest salariu minim, cuantumul lui va fi îngheţat cel puţin o lună la 1.250 de lei, urmând ca viitorul Executiv să aprobe majorarea care a fost promisă partenerilor sindicali, respectiv la 1.450 de lei. Premierul Dacian Cioloş afirma la ultima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit, că, dacă viitorul guvern se va instala până la sfârşitul anului, va avea posibilitatea să aprobe nivelul salariului minim promis pentru 2017, iar dacă noul Cabinet se va instala la începutul anului viitor, actualul Executiv va da HG prin care să menţină nivelul actual al salariului minim şi în luna ianuarie 2017.

"Partidul care a câştigat alegerile şi-a stabilit o cifră clară în programul de guvernare, pe care şi-a asumat-o politic. Dacă acest guvern ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele şi patronatele, cu o săptămână sau două înainte de instalarea noului guvern, ar putea fi acuzat că abuzează de responsabilitatea pe care o are. Pe de altă parte, în cazul în care acest guvern ar promova o Hotărâre cu acea sumă, ar însemna că ne-am asumat-o fără a avea vreo analiză în spate", declara premierul Dacian Cioloş pe 12 decembrie, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit.

Liderul PSD, Liviu Dragnea susţinea, în ajunul Crăciunului, într-o postare pe Facebook, că social-democraţii au făcut calculele necesare astfel încât o serie de măsuri să fie aplicabile abia de la 1 februarie, în condiţiile în care ceea ce a făcut preşedintele Klaus Iohannis amânând desemnarea noului premier a dat peste cap calculele viitorului guvern care dorea implementarea unor măsuri începând cu 1 ianuarie.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Guvernul stabileste, joi, nivelul salariului minim pe economie pentru 2017

Postat la: 29.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE