Guvern: indiferent de numărul cărţilor scrise, pedeapsa deţinuţilor se reduce cu 20 de zile
Postat la: 29.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernul a adoptat, marţi, o OUG care prevede că deţinuţilor li se scad 20 de zile din pedeapsă indiferent de numărul cărţilor scrise în detenţie. Totodată, ordonanţa introduce o nouă procedură de elaborare a lucrărilor ştiinţifice în penitenciare şi de validare. Reglementările urmează să intre în vigoare de la 31 august.
Noile proceduri privind elaborarea, în penitenciare, a lucrărilor ştiinţifice şi invenţiilor brevetate, precum şi a validării caracterului ştiinţific al acestora sunt prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă adoptată, marţi, în şedinţa Executivului.
"În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite", se arată într-un comunicat emis de Guvern.
De asemenea, actul normativ adoptat marţi introduce o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor ştiinţifice şi invenţiilor brevetate şi a validării acestora.
"Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi este stabilit, potrivit dispoziţiilor legale de drept comun, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării. Brevetarea invenţiilor se realizează de către Oficiliul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Pe durata elaborării de lucrări ştiinţifice sau de invenţii pot fi desfăşurate activităţi lucrative, fără ca acestea să se suprapună şi fără ca, însumată, durata desfăşurării tuturor acestor activităţi să depăşească durata prevăzută în legislaţia muncii", se precizează în document.
Lucrările ştiinţifice se pot elabora numai în domeniile şi specializările universitare stabilite de nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare.
În cazul lucrărilor ştiinţifice sau invenţiilor brevetate realizate în colaborare, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporţional la numărul de coautori, iar dacă mai mulţi coautori sunt persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor.
"După validarea caracterului ştiinţific al lucrării, respectiv brevetarea invenţiei, Comisia pentru liberare condiţionată sesizată potrivit legii în vederea analizării acordării zilelor considerate ca executate, ia la cunoştinţă de acordarea caracterului ştiinţific, respectiv brevetarea invenţiei, şi verifică respectarea procedurii de elaborare a lucrării ştiinţifice publicate, respectiv invenţiei brevetate. O nouă solicitare pentru elaborarea unei alte lucrări ştiinţifice sau invenţii se poate formula doar după finalizarea lucrării anterioare", se mai spune în comunicat.
Reglementările vor intra în vigoare de la 31 august, iar până la intrarea în vigoare a OUG vor fi elaborate şi normele de aplicare.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) a dat aviz favorabil, în urma şedinţei de marţi, pentru proiectul de ordonanţă propus de Ministerul Justiţiei în cazul deţinuţilor care scriu cărţi, dar cu observaţia ca aceştia să obţină 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică.
OUG adoptată marţi de guvern vine în condiţiile în care prevederile privind reducerea pedepselor pentru "scriitorii" din penitenciare au fost suspendate la începutul anului.
În şedinţa Guvernului din 3 februarie s-a decis suspendarea, până la 1 septembrie 2016, a aplicării prevederii din art. 96 alin.(1) lit. f) potrivit căreia „în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate".
Decizia a fost luată de Executiv când s-a constatat un abuz de drept, având în vedere că persoane condamnate au obţinut reduceri substanţiale ale pedepselor aplicate, cu consecinţa accederii mai rapide la beneficiile liberării condiţionate şi, cumulativ, prin elaborarea uneia sau chiar a mai multor lucrări ştiinţifice, formalizând şi golind de conţinut aceste dispoziţii legale.
Evoluţia elaborării de lucrări ştiinţifice de către persoanele condamnate a fost, potrivit statisticilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de 0 lucrări în 2006, 4 lucrări în 2007, 2 lucrări în 2008, 6 lucrări în 2009, 3 lucrări în 2010 şi 2011, 6 lucrări în 2012, 14 lucrări în 2013, 89 lucrări (cu 50 de autori) în 2014 şi 337 lucrări (cu 165 de autori) în 2015.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scenariu de film: un lunetist ucrainean ucide un soldat rus aflat la peste doi kilometri după ce l-a urmărit timp de patru zile
Un lunetist ucrainean, cunoscut sub numele de Lektor, a doborat un soldat rus de la o distanța de mai mult de doua kilom ...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
-
Dalai Lama face o profeție importantă: a dezvăluit locul unde se va naște succesorul său
Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, scrie intr-o noua carte, publicata marti, ca succesorul sau se va ...
-
Rafila avertizează despre medicamentele false de pe internet: Oamenii cumpără talc presat și colorat în diverse forme
Ministrul Sanatații, Alexandru Rafila, a declarat, marți, ca oamenii cumpara de pe internet talc presat și colorat in di ...
-
Nu imobiliarele, nu piața crypto: Asta e investiția cu care nu poți da greș în plină criză!
Mulți romani vor sa investeasca bani pentru a se imbogați rapid, insa puțini sunt cei care pot aprecia in ce anume e bin ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu