Grevă generală în Sănătăte! Sindicaliștii spun că majorările salariale sunt doar pe hârtie
Postat la: 12.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Sindicaliştii din domeniul sănătății, care au avut luni o ședință, vor declanșa greva generală din cauza regulamentului de sporuri şi a legii salarizării. Decizia a fost luată în unanimitate.
Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa la minister, ca "Ar fi o ipocrizie ca Sanitas sa declanseze greva, in conditiile in care veniturile vor creste. Stiu ca sunt nemultumiri legate de aplicarea sporurilor, dar acel procent de 30% trebuie sa il respectam. Veniturile nete nu scad, veniturile nete cresc. Noi avem in lege 30% (plafonul sporurilor - n.red.), mai mult decat atat nu putem in acest moment."
Conform procedurilor, protestul va începe cu patru zile de pichetări, care vor avea loc pe 22, 24, 27 și 29 martie la sediile ministerelor Sănătății, Muncii, Finanțelor, dar și la sediul PSD. În aprilie, va avea loc un miting la care, din informațiile Digi24, vor participa în jur de 20.000 de angajați din sănătate, cu toții fiind nemulțumiți de regulamentul de sporuri și de legea salarizării.
Sanitas, cea mai puternica organizatie sindicala din sectorul sanitar, a decis, luni, ca medicii si angajatii din sistemul sanitar afiliati sa declanseze greva generala dupa Pasti, ei fiind nemultumiti de faptul ca majorarile salariale intre 70% si 170% anuntate de Ministerul Sanatatii incepand cu data de 1 martie sunt "doar pe hartie", a declatat luni, pentru Hotnews.ro, prim-vicepresedintele federatiei Sanitas, Iulian Pope. Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, anuntase, la inceputul lunii februarie, la scurt timp dupa instalarea in functie, ca salariile medicilor, asistentilor medicali si ale altor angajati din sistem vor creste cu procente cuprinse intre 70% si 170%, incepand cu data de 1 martie.
Iulian Pope a mai precizat ca si angajatii din sistemul sanitar afiliati altor federatii sindicale, precum Hipocrat, au anuntat ca se vor alatura protestului. Sindicalistii din sanatate spun acum ca, pe fondul noii modalitati de impozitare a salariilor si a plafonarii sporurilor la maximum 30% din salariu, salariile din sistem nu cresc la nivelul anuntat de minister.
Salariile medicilor si asistentilor vor creste in luna martie cu procente cuprinse intre 70% si 172%, fata de nivelul din luna ianuarie, potrivit legii cadru 153/2017 privind salarizarea personalului medical din fondurile publice, anuntase, pe 8 februarie, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, intr-o conferinta de presa, la scurt timp dupa instalarea in functie.
Ministrul Sanatatii a dat asigurari, la acea vreme, ca exista bani cuprinsi in buget pentru aceste majorari subtsantiale, adaugand ca "Principala mea temere este sa avem un act medical de calitate, corespunzator acestor salarii. Aducem salariile la aproape nivelul Uniunii Europene, deci cred ca trebuie sa oferim si servicii la nivel de Uniunea Europeana. In acest moment nu mai exista scuza."
"Salariile personalului medical vor inregistra cresteri semnificative in acest an, iar salarizarea din domeniu va ajunge pentru prima data aproape de nivelul din Uniunea Europeana, astfel incat unele salarii vor depasi 4.000 de euro dupa maririle de la 1 martie. Cresterile salariale prevazute de legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului medical din fondurile publice se aplica in doua etape: incepand cu data de 1 ianuarie 2018 salariile brute ale personalului medical cresc cu 25% fata de salariile din decembrie 2017, inclusiv cel al sporurilor aflate in plata la 31 decembrie 2017", afirma, in urma cu o luna, Sorina Pintea.
"Incepand cu data de 1 martie 2018, salariile medicilor si asistentilor medicali cresc la nivelul salariilor de baza stabilite pentru anul 2022. Salariile de baza ale medicilor si asistentilor medicali, salarii brute, vor creste fata de luna ianuarie cu procente cuprinse intre 70% si 172%. Un medic primar din unitati sanitare clinice are un salariu de baza net in decembrie 2017 de 3.939 de lei, in ianuarie 2018 de 4.108 lei, iar in martie 2018 de 9.106. Aceste salarii nete nu au cuprinse sporurile acordate pentru orele de garda, sporurile pentru conditii, care pot dubla salariul net", declara, la acea vreme, ministrul Sanatatii.
In acest moment, atat in Bucuresti si in tara, exista deja proteste ale biologilor, biochimistilor si chimistilor din sistemul sanitar, ale caror salarii scad, incepand din luna martie, in urma aplicarii legii. Ministrul Sanatatii a admis, de altfel, in luna februarie, ca aproximativ 3% dintre angajatii din sistem vor avea scaderi salariale in urma intrarii in vigoare a legii salarizarii unitare. Este vorba despre angajatii din laboratoare - chimisti, biochimisti, farmacisti - dar si de persoanele care ocupa functii de conducere din categoria inaltilor functionari publici, directori si adjunctii acestora, precum si sefii de birouri si consilierii incadrati in cabinetele directorilor, pentru ca, spunea ministrul Sanatatii, "veniturile acestora depaseau cu mult veniturile celor incadrati in posturi similare la alte ministere".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu