Graţiela Gavrilescu introduce o nouă taxă pentru agricultori
Postat la: 02.08.2015 |
Ministerul Mediului condus de Gratiela Gavrilescu a pregătit o nouă taxă în agricultură. Astfel, Astfel, potrivit unui proiect de ordonanta, fiecare produs folosit pentru a proteja culturile ar putea fi impozitat suplimentar cu 2%. Taxa ar trebui plătită de companiile producătoare de pesticide, însă şi fermierii vor fi afectaţi pentru că vor cumpăra la rândul lor produse mai scumpe. Iar acest lucru înseamnă că cerealele şi legumele recoltate ar putea costa mai mult.
Vestea i-a nemulţumit pe fermieri, care se plâng că sunt deja taxaţi. Practic, producătorii vor fi forţaţi să majoreze astfel preţurile pentru a recupera taxa prevăzută într-o ordonanţă a Ministerului Mediului, aflată acum în dezbatere publică. În final, lanţul scumpirilor se va închide la cumpărători. Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli, considera ca „toate impozitele si taxele care se adaugă la cheltuieli nu fac decât să crească preturile produselor agricole si implicit se vor resimti în galantare".
Suma pe care o plătesc fermierii pentru produsele folosite pentru protecţia plantelor de mucegai sau şoareci este deja prea mare, spun aceştia. În anii cu secetă, cum este acesta, tratamentul culturilor îi costă mult pe agricultorii care au livezi şi solarii cu legume. În total, valoarea pieţei de pesticide se ridică la 318 milioane de euro. Ordonanţa Ministerului Mediului mai prevede o taxă de 80 de lei pentru fiecare tonă de deşeuri produsă în fermă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un nou studiu dezvăluie rezultate surprinzătoare: Ce se întâmplă cu creierul când mănânci arahide în fiecare zi
Un studiu științific recent arata ca un consum zilnic de arahide ar putea imbunatați raspunsul creierului la insulina in ...
-
Relatarea scrisă a învierii lui Isus a fost identificată într-un manuscris vechi de 2.000 de ani
Biblia spune ca Isus a fost rastignit, a inviat din morți in a treia zi și le-a aparut urmașilor sai cu aproape 2.000 de ...
-
„A sosit momentul să acționăm" - Von der Leyen vrea să aducă Canada mai aproape de UE. Un parteneriat fără precedent, discutat la Montreal
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, propune un parteneriat mai strans intre UE și Canada, prin care stat ...
-
Chinezii au inventat și au testat arma care va schimba războaiele: Este imposibil de detectat, chiar și cu cele mai performante radare
Prima drona chineza de recunoaștere și atac de tip "stealth" (nedetectabila pe radar) și destinata operarii de pe nave, ...
-
O tânără a murit după ce a schimbat peste 270.000 de mesaje cu ChatGPT. A îndemnat-o să nu-și mai ia medicamentele
A schimbat peste 270.000 de mesaje cu ChatGPT, multe dintre acestea fiind intrebari despre efectele secundare ale unor m ...
-
Decizie majoră a administrației Trump: SUA au aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot către Ucraina
Departamentul de Stat al SUA a anuntat vineri ca a aprobat vanzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 catre Ucraina, pentru ...
-
Chef Scărlătescu dezvăluie marea țeapă din restaurante pe care românii plătesc sute de lei
Chef Florin Scarlatescu face dezvaluiri uluitoare despre una dintre cele mai scumpe și exclusiviste delicatese din gastr ...
-
Planul prin care 429 de comune ar putea să dispără de pe harta României
Guvernul intenționeaza sa comaseze localitațile cu o populație de maximum 1.500 de locuitori, deruland procesul in doua ...
-
Ce a discutat Trump cu Grok: Presedintele SUA a consultat inteligența artificială înainte de capturarea lui Maduro
Alesi democrati din Camera Reprezentantilor i-au cerut presedintelui american Donald Trump sa pastreze conversatiile sal ...
-
Româncă găsită moartă la Dublin - Comunitatea locală este în stare de șoc. Poliția face apel la martori
O romanca in varsta de 48 de ani a fost gasita moarta intr-o locuința din cartierul Finglas, din Dublin, iar poliția irl ...
-
Mărturie uimitoare din laborator: O inteligență artificială a început un experiment medical, apoi a spus "NU" în mijlocul intervenției
Un experiment medical uluitor, realizat complet de un sistem de inteligența artificiala, a avut loc in noaptea de 27 spr ...
-
Aceste creaturi minuscule distrug specii pe tot globul. Urmează să se îndrepte spre oameni. Faptul că temperatura corpului uman scade agravează problema
Din cauza incalzirii globale și a schimbarilor fiziologice ale omului, ciupercile invața sa infecteze oamenii mai eficie ...
-
Noi date despre cel mai mare furt de criptomonede: Coreea de Nord e în centrul cercului de suspecți pentru dispariția a 6,3 miliarde de dolari de la Binance
Firmele de analiza a tehnologiei blockchain au atribuit cel mai mare furt de criptovalute inregistrat vreodata unei unit ...
-
Românii îndură cel mai scump curent electric din UE, raportat la puterea de cumpărare. România a înregistrat și cea mai mare creștere de preț în 2026
În prima jumatate a anului 2026, prețurile medii ale energiei electrice pentru gospodariile din UE au scazut cu 2, ...
-
De ce elimină România „taxa Temu" de 25 RON pentru coletele non-UE și cu ce va fi înlocuită
Romania va elimina de la 1 noiembrie taxa de 25 de lei aplicata pentru fiecare colet care provine din afara Uniunii Euro ...
-
Scandal uriaș în Germania: nemții i-au construit Diavolului un monument
Un diavol inalt de 2,5 metri a fost amplasat chiar in piața istorica din fața primariei, la inceputul lunii octombrie. O ...
-
Iarna lasa mii de bucuresteni fara masina: ce verifici la baterie inainte de primul inghet
Prima dimineața cu temperaturi sub zero grade poate aduce o surpriza neplacuta pentru mulți șoferi din București: mașina ...
-
De ce acoperișul trebuie să poată elimina umiditatea, nu doar să împiedice apa să intre
Un acoperiș bun este, in primul rand, unul care ține ploaia și zapada departe de interiorul casei. Cel puțin așa gandesc ...
-
Soția lui George Simion se plânge că este hărțuită: Opriți-vă, bolnavilor! Lăsați-mi familia în pace!
Soția lui George Simion, Ilinca Simion, se plange ca ea și familia ei sunt harțuiți in permanența. Ea susține ca oamenii ...
-
Ce este Regula "21-18-16" - trucul prin care îți reduci substanțial factura la căldură în această iarnă
În sezonul rece, temperatura din locuința influențeaza atat confortul, cat și costurile pentru incalzire. O soluți ...
-
Profeția făcută de Oracolul din Bălcești despre Călin Georgescu: "Îl mai țin o lună arestat, va fi președinte"
Dumitru Dragomir a explicat in cadrul unei emisiuni "fenomenul" Calin Georgescu. Fostul președinte LPF considera ca aces ...
-
Schimbările climatice ar putea fi declarate „urgență sanitară mondială": Trei milioane de morți din cauza caniculei. Cercetătorii cer intervenția guvernelor
Schimbarile climatice ar trebui recunoscute oficial drept „urgența sanitara mondiala", avertizeaza cercetatorii ca ...
-
Jaf de 6,3 miliarde de dolari: cea mai mare platformă cripto a fost victima celui mai mare atac informatic din istorie
Hackerii au spart cea mai mare platforma de schimb cripto, Binance. Pagubele totale sunt estimate la aproximativ 6,3 mil ...
-
Ce au mai descoperit cercetătorii: Prietenii imaginari din copilărie ar putea avea legătură cu un fenomen straniu la vârsta adultă
Prietenii imaginari pe care unii copii ii inventeaza in timpul jocurilor ar putea avea o legatura neașteptata cu o exper ...
-
Date noi din dosarul lui Călin Geoergescu: Specialistul chemat să scaneze casa de microfoane îi verifica și mașinile închiriate
Apar noi detalii din dosarul in care Calin Georgescu este reținut deja de mai bine de o luna de zile, sub acuzația ca ar ...
-
Punctele cheie din prelegerile „Anticristul" ale lui Peter Thiel, care au ajuns în presă: De la Apocalipsa 13 la Bill Gates
Investitorul miliardar Peter Thiel a avertizat in cadrul unor intalniri private ca o figura biblica a Anticristului va e ...
-
Un obiect înghețat de la marginea Sistemului Solar ar putea deveni a șasea planetă pitică
Astronomii au identificat un obiect ceresc inghețat dincolo de orbita lui Pluto, care ar putea fi clasificat drept plane ...
-
După ransomware, problema nu se încheie când pornesc din nou sistemele: iată ce merită pregătit din timp!
Primești o notificare despre o breșa de date mult dupa incident, dar nimeni nu poate spune exact ce informații au fost a ...
-
„Big Brother" devine realitate în UE: rețelele sociale, monitorizate de CE, totul pentru a combate migrația
Agenția de frontiera a UE, Frontex, va putea monitoriza rețelele sociale pentru informații despre fluxurile de migranți. ...
-
Super-bătaie în Parlamentul din Armenia: scene desprinse din filmele lui Jackie Chan VIDEO
Parlamentul Armeniei a fost pentru scurt timp scena unor momente desprinse din filmele celebrului Jackie Chan! O sesiune ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu