Gheorghe Ştefan- Pinalti şi doi foşti directori ai Poştei Române, trimişi în judecată de către DNA
Postat la: 20.11.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
GHEORGHE ȘTEFAN, la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- spălare a banilor (8 acte materiale),
- instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
FLORIN AURELIAN CIOBOTARU, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din CN Poșta Română SA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
COSMIN DRAGOȘ MIHĂILESCU, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
MARIAN CONSTANTINOF, om de afaceri care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
DAN MIHAI TOADER şi EMMANOUIL SORILLOS, director general al CN Poșta Română SA, respectiv, administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL, la data faptei, pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu,
SC SMART TELECOM SOLUTIONS SRL, pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu,
Prezentăm comunicatul de presa al DNA pe acest subiect:
"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
CN Poşta Română SA (CNPR) a încheiat, la data de 27 iulie 2006, în condiţii dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL (devenită SC Smart Telecom Solutions SRL), un contract de asociere în participaţiune privind prestarea unui serviciu de "bill payment" (încasare electronică a facturilor), folosind o reţea de terminale POS ce aparţinea unei societăţi de profil.
SC Smart Telecom Solutions SRL, reprezentată de Emmanouil Sorillos nu a făcut decât să se interpună între CN Poşta Română SA şi firma respectivă, preluând o parte din profitul companiei naţionale. Cel care, din partea CNPR, a determinat semnarea, de către subordonații săi, a acestui contract, este directorul general de la acel moment, Dan Mihai Toader. Contractul respectiv s-a încheiat ca urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu inculpatul Emmanouil Sorillos. Prin executarea contractului, CN Poşta Română SA a suferit un prejudiciu de 1.437.139,24 euro.
În cursul anului 2009, inculpatul Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic (fiind membru în biroul permanent național al partidului), pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, și-a impus un apropiat, pe inculpatul Florin Ciobotaru Aurelian, în funcția de director general adjunct având în coordonare Direcția comercială a CN Poșta Română SA. Ulterior, Gheorghe Ștefan și Ciobotaru Florin Aurelian au convenit cu inculpatul Marian Constantinof ca o societate comercială nou înființată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relația contractuală cu CN Poșta Română SA, privind prestarea, în unitățile poștale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS.
În schimbul folosirii influenței sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru Florin Aurelian să înceteze contractele CNPR cu SC Smart Telecom Solution SRL și să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL (pe care Marian Constantinof o controla prin interpuși), Gheorghe Ștefan i-a cerut lui Marian Constantinof să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obținut această din urmă societate comercială, în executarea contractelor încredințate.
În acest context, Gheorghe Ștefan a exercitat presiuni asupra lui Ciobotaru Florin Aurelian pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL și CN Poșta Română. La rândul său, Florin Ciobotaru Aurelian a exercitat presiuni asupra angajaților din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaților amintiți, Florin Ciobotaru Aurelian a apelat la cunoștințele juridice ale lui Mihăilescu Cosmin Dragoș (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-l ajuta în încetarea raporturilor comerciale dintre companie și SC Smart Telecom Solutions SRL.
Contractele dintre CN Poșta Română SA și SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunțate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Ciobotaru Florin Aurelian și Mihăilescu Cosmin Dragoș (în calitate de consilier juridic „delegat" de un cabinet de avocatură). În acest fel, CN Poșta Română SA și-a asumat riscul plății unor daune interese compensatorii. După parcurgerea procedurilor judiciare declanșate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluționarea litigiului comercial cu CN Poșta Română SA, compania a fost obligată la plata unor despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro.
Ulterior, Ciobotaru Florin Aurelian, în calitate de director general adjunct având în coordonare Direcția comercială din CN Poșta Română SA, a negociat și a încheiat în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziție transparente și legale, fără o justificare economică și în condiții dezavantajoase pentru compania națională, un contract de asociere în participațiune.
Este de precizat că CN Poșta Română SA a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL și apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participațiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziție publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unitățile poștale ale companiei. În realitate, în ambele cazuri, rețeaua de terminale POS aparținea Payzone SA (care a instalat terminalele, care deținea platforma de operare și un „call-center" pentru oferirea de consultanță și service); atât Smart Telecom Solutions SRL, cât și Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă - cu aceste societăți comerciale CN Poșta Română SA a acceptat nejustificat să își împartă profitul. Prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relația comercială pe care în realitate o desfășura cu Payzone Romania SA, CN Poșta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai - octombrie 2009, suma de 224.979,56 euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei.
La cererea lui Gheorghe Ștefan, Marian Constantinof, a achitat din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma totală de 302.845,48 lei către o societate controlată prin interpuși de primarul din Piatra Neamț, pentru achiziționarea de publicitate în municipiul Piatra Neamț. Această societate comercială a direcționat o parte din banii încasați către o televiziune la care asociați erau copii lui Gheorghe Ștefan. Tot la solicitarea lui Gheorghe Ștefan, Marian Constantinof a achitat costurile deplasării și ale unui cantonament efectuat, în Italia, de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț. Costul transportului și al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este Marian Constantinof, a fost de 39.417 lei și 35.306 euro. La data de 03.09.2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, a plătit 10.000 lei pentru Gheorghe Ștefan și soția sa, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.
Gheorghe Ștefan, în urma unor discuții cu Marian Constantinof, și-a dat acordul ca o parte din sumele necuvenite pretinse de primul menționat să fie direcționate, sub forma unor sponsorizări, către o asociație sportivă a unei persoane din familia lui Florin Aurelian Ciobotaru. Astfel, în iulie și septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăți în favoarea asociației, în valoare totală de 62.000 de lei.
Valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ștefan sau altora, la cererea lui, este de 422.138,07 lei (circa 100.000 de euro) și 35.306 euro.
În cauză, procurorii au instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Gheorghe Ştefan, Cosmin Dragoş Mihăilescu, Florin Aurelian Ciobotaru, Marian Constantinof, Emmanouil Sorillos, Dan Mihai Toader şi SC Smart Telecom Solutions SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză şi de luare faţă de SC Smart Telecom Solutions SRL a următoarelor măsuri preventive:
- interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau de lichidare,
- interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social,
- interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa, cu excepţia măsurilor de conservare.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a valorificat raportul de control nr. 450/09.09.2013 al Corpului de control al primului ministru.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dezastru la ministerul condus de Burduja! Producția de energie electrică s-a prăbușit în ianuarie, iar importurile au explodat
Producția de energie electrica a Romaniei a fost in ianuarie 2025 de 4408,8 milioane kWh, cu 1040,2 milioane kWh mai mic ...
-
Elon Musk și-a pus internauții în cap. Mesajul pe care l-a postat, dar l-a șters după câteva minute
Elon Musk a fost taxat de internauți dupa ce a postat un mesaj in mediul online. Miliardarul a repostat un mesaj, despre ...
-
China a luat fața SUA: Americanii pierd lupta pentru tehnologia viitorului legata de Soarele Artificial
China si SUA concureaza pentru a dezvolta prima centrala nucleara pe baza de fuziune la scara industriala, un sector est ...
-
Scenariu de film: un lunetist ucrainean ucide un soldat rus aflat la peste doi kilometri după ce l-a urmărit timp de patru zile
Un lunetist ucrainean, cunoscut sub numele de Lektor, a doborat un soldat rus de la o distanța de mai mult de doua kilom ...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu