Fratele procurorului care a instrumentat dosarul Greblă: Am fost condamnat pentru a fi dat de exemplu
Postat la: 15.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Fratele procurorului de caz din dosarul fostului judecător CCR Toni Greblă, Ionuţ Vartic, susţine, într-o scrisoare apărută în spaţiul public, că a ştiut că „totul este o făcătură", că a fost „înfundat" pentru că nu răspundea la comenzi şi că a fost condamnat pentru a fi dat de exemplu.
"Întreaga poveste a fost ciudată de la început, de la ziua percheziţiei când a venit ditamai procurorul cu mascaţii la uşă cu un mandat în care apăreau toate infracţiunile din Codul penal (în afară de crimă şi viol) din care nu a rămas mare lucru, dar suficient cât să fiu ridicat şi dus la Bucureşti (...) Am fost reţinut în celulă cu oameni despre care am aflat acolo că erau în arest în cauze instrumentate de fratele meu. Pe parcursul cercetării mele penale au fost audiaţi într-o manieră mai puţin ortodoxă, cu ameninţări directe sau voalate, inclusiv la familie, zeci de oameni, unii care, bieţii de ei, nici nu ştiau de ce sunt chemaţi sau chiar nu mă cunoşteau. Sunt lucruri care apar inclusiv în declaraţiile date la instanţele din Suceava când unii dintre cei audiaţi au recunoscut că li s-a dat să semneze declaraţia cu "sugestii" sau chiar redactată anterior", susţine Ionuţ Vartic, fratele fostului procuror Marius Vartic, cel care a instrumentat dosarul prin care Toni Greblă a fost trimis în judecată de către DNA.
Fostul şef al Direcţiei Antifraudă Suceava a mai relatat, într-o scrisoare prezentată de EVZ, despre „transcrieri eronate ale convorbirilor sau care nu au continuitate, vădit scoase din context" şi multe altele pe care le-a contestat, dar nimeni nu l-a ascultat.
"Tot dosarul este plin de ...SRI. Am fost condamnat pentru a fi dat de exemplu la Suceava unde eram cunoscut ca un om profesionist, omul care nu distruge agenţii economici de dragul planului de amenzi, omul care nu răspundea comenzilor SRI, omul care încerca să aplice legea nu doar în litera, ci şi în spiritul ei. În final nu s-a reţinut nici un prejudiciu în sarcina mea. E greu şi pentru judecători să mă judece pe baza unui rechizitoriu atât de prost făcut şi cu atât de puţină coerenţă. În rest, fiecare răspunde pentru acţiunile lui şi îşi poartă crucea aşa cum poate. Nu m-am bucurat, nici când procurorul meu de caz, Eugen Stoina, a plecat din DNA, nici când a căzut Florian Coldea pentru că nu mai contează pentru mine de ce mi s-au întâmplat toate acestea. Important este că s-au întâmplat, că eu am trecut peste ele şi că mă pot uita în ochii oricui cu demnitate", transmite Ionuţ Vartic.
Jurnalista Sorina Matei a dat detalii luni, despre acest caz, pornind de la situaţia fostului judecător CCR Toni Greblă, precizând că procurorul de caz a fost şantajat, prin fratele său, pentru a fi obligat să „fabrice" probe împotriva fostului judecător CCR. Procurorii Secţiei I a DNA au plecat din Bucureşti la Suceava, l-au ridicat pe Ionuţ Vartic, fratele procurorului şef birou de la Secţia a II-a, care instrumenta dosarul lui Toni Greblă, l-au adus în DNA Bucureşti şi l-au băgat într-un birou, lângă fratele său. Ulterior, Ionuţ Vartic a fost reţinut şi apoi şi arestat.
"S-a pus în faţa ei, în genunchi, un bărbat, cât era de mare, şi a implorat-o plângând în hohote să nu-i ia fratele. Şi i l-a luat. De atunci, omul a fost de nerecunoscut, nu mai auzea ce-i spui, vorbeai cu el şi se uita în gol. De atunci n-a mai fost el", au povestit mai mulţi colegi ai procurorului, potrivit sursei citate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Jackson Hinkle e „comunistul MAGA" care i-a intervievat pe Georgescu și Simion iar acum îi cere lui Trump să bombardeze Londra, Parisul și Bruxelles-ul!
Fost susținator al stangii americane, Jackson Hinkle este acum parte a unei mișcari extreme de dreapta care manifesta o ...
-
Umanitatea a intrat deja în prima etapă a sindromului Kessler, fenomenul care ne poate trimite înapoi în timp cu 100 de ani
Emergența turismului spațial, a rachetelor reutilizabile sau planurile de a coloniza Luna sau planeta Marte in urmatoare ...
-
Ordin bombă emis de ANPC: Supermarketurile sunt obligate să afișeze adaosul comercial practicat
ANPC a emis un ordin bomba care va obliga toți comercianții sa afișeze adaosul comercial practicat la produsele pe care ...
-
Dezastru la ministerul condus de Burduja! Producția de energie electrică s-a prăbușit în ianuarie, iar importurile au explodat
Producția de energie electrica a Romaniei a fost in ianuarie 2025 de 4408,8 milioane kWh, cu 1040,2 milioane kWh mai mic ...
-
Elon Musk și-a pus internauții în cap. Mesajul pe care l-a postat, dar l-a șters după câteva minute
Elon Musk a fost taxat de internauți dupa ce a postat un mesaj in mediul online. Miliardarul a repostat un mesaj, despre ...
-
China a luat fața SUA: Americanii pierd lupta pentru tehnologia viitorului legata de Soarele Artificial
China si SUA concureaza pentru a dezvolta prima centrala nucleara pe baza de fuziune la scara industriala, un sector est ...
-
Scenariu de film: un lunetist ucrainean ucide un soldat rus aflat la peste doi kilometri după ce l-a urmărit timp de patru zile
Un lunetist ucrainean, cunoscut sub numele de Lektor, a doborat un soldat rus de la o distanța de mai mult de doua kilom ...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu