Dragoş Băsescu, ridicat de la domiciliul din Constanţa. Fiul lui Mircea Băsescu este condamnat la 3 ani de închisoare
Postat la: 05.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

„La data de 5 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al I.P.J. Constanţa au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Constanţa, pe numele căruia Tribunalul Bucureşti a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Bărbatul în cauză urmează să fie introdus în Penitenciarul Poarta Albă", a transmis Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa. Dragoş Băsescu era trimis în judecată din octombrie 2015.
Iată ce comunica atunci Direcţia Naţională Anticorupţie:
„Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, a inculpaţilor:
BĂSESCU DRAGOŞ, aflat sub control judiciar pe cauţiune, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă,
NISTOR CIPRIAN, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în altă cauză, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 13 martie 2014, inculpatul Băsescu Dragoş, beneficiind de ajutorul inculpatului Nistor Ciprian, i-a pretins unui om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 500.000 euro pentru o soluţie de respingere a arestării într-o contestaţie formulată de către D.I.I.C.O.T., în dosarul ce îl privea pe acesta din urmă şi încă 500.000 euro, atât pentru obţinerea unei soluţii favorabile în cauza respectivă, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.
În sprijinul acestor pretenţii, inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus.
Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, inculpatul Dragoş Băsescu i-a propus acestuia ca soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioadă de până la 2 ani, în funcţie de evoluţia dosarului.
Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională".
Fiul lui Mircea Băsescu era anchetat de DNA din iunie 2015:
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile de la data de 17 iunie 2015, faţă de BĂSESCU DRAGOŞ, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de NISTOR CIPRIAN (condamnat definitiv în alt dosar al DNA), în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar pe cauţiune se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Băsescu Dragoş, la data de 13 martie 2014, împreună cu suspectul Nistor Ciprian, i-a pretins unei persoane (denunţător în cauză) suma de 500.000 euro pentru o soluţie de nearestare la o contestaţie formulată de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ce îl privea respectiva persoană şi încă 500.000 euro pentru o soluţie favorabilă în dosarul respectiv, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.
Denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen.
Ca urmare, DRAGOŞ BĂSESCU i-a spus denunţătorului că are o soluţie, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro printr-o eşalonare în funcţie de evoluţia din dosar pe o perioadă de până la 2 ani.
Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională, pentru a nu trezi suspiciuni.
În conţinutul măsurii dispuse de procurori se prevede că inculpatul BĂSESCU DRAGOŞ va depune, în termen de 5 zile de la data emiterii ordonanţei, respectiv de la data de 17 iunie 2015, o cauţiune în valoare de 10.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA, la o unitate bancară, urmând a depune recipisa la dosar".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu