Donald Trump si-a intrat in pâine. Dolarul american se prabuseste!

Postat la: 12.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Barack Obama s-a retras de la Casa Alba oficial. De pe 11 ianuarie 2017, Donald Trump este presedinte al SUA in acceptiunea internationala, chiar daca o ceremonie de investitura va avea loc peste aproape o saptamana.

Donald Trump deja a anuntat o parte din masurile sale de forta. Una dintre ele este desfiintarea programului medical Obamacare, care va fi inlocuit cu o varianta mult mai populara, ceva asemanator statelor europene, sau Canadei, dupa cum se asteapta sustinatorii liderului american. O alta masura anuntata este aducerea in tara a productiei americane de peste hotare (mai ales in cazul producatorilor de masini, sau a celor din industria pharma), dar si ridicarea zidului cu Mexic.

Pe fondul acestor anunturi, moneda euro pare sa se intareasca, in vreme ce dolarul american se prabuseste de la o zi la alta. Asta in ciuda celor care spuneau ca pana in martie, dolarul american va ajunge la partitate cu euro. Pentru azi, joi, 12 ianuarie 2017 cursul principal BNR al celor doua valute asrata astfel: Euro 4.4938 Lei, Dolar american 4.2279 lei.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Donald Trump si-a intrat in pâine. Dolarul american se prabuseste!

Postat la: 12.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Barack Obama s-a retras de la Casa Alba oficial. De pe 11 ianuarie 2017, Donald Trump este presedinte al SUA in acceptiunea internationala, chiar daca o ceremonie de investitura va avea loc peste aproape o saptamana.

Donald Trump deja a anuntat o parte din masurile sale de forta. Una dintre ele este desfiintarea programului medical Obamacare, care va fi inlocuit cu o varianta mult mai populara, ceva asemanator statelor europene, sau Canadei, dupa cum se asteapta sustinatorii liderului american. O alta masura anuntata este aducerea in tara a productiei americane de peste hotare (mai ales in cazul producatorilor de masini, sau a celor din industria pharma), dar si ridicarea zidului cu Mexic.

Pe fondul acestor anunturi, moneda euro pare sa se intareasca, in vreme ce dolarul american se prabuseste de la o zi la alta. Asta in ciuda celor care spuneau ca pana in martie, dolarul american va ajunge la partitate cu euro. Pentru azi, joi, 12 ianuarie 2017 cursul principal BNR al celor doua valute asrata astfel: Euro 4.4938 Lei, Dolar american 4.2279 lei.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE