Doi copii români şi o tânără au murit într-un atac cu cocteil molotov într-o tabără de romi din Italia
Postat la: 11.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Papa Francisc a promis un „ajutor concret" după incident, în timp ce preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a vorbit de o „crimă îngrozitoare". Pompierii au intervenit în tabăra de romi în jurul orei locale 3.15 (4.15 ora României), în noaptea de marţi spre miercuri, după ce mai multe persoane i-au alertat în legătură cu un incendiu.
În rulota cuprinsă de flăcări se aflau, pe lângă victime, şi alte persoane, printre care părinţii fetelor şi alţi opt fraţi, care au reuşit să fugă. Familia Halilovic se mutase în tabără de câteva săptămâni. Incendiul a fost de origine criminal, au anunţat surse din Parchetul din Roma, precizând că la faţa locului au fost găsite urme de lichid inflamabil. Autorităţile italiene au deschis o anchetă pentru crimă. Supravieţuitorii incendiului, care au fost audiaţi de poliţie, au declarat că au primit ameninţări. Procurorii şi poliţiştii încearcă în prezent să afle dacă a fost vorba de o răzbunare sau de un act xenofob. Oficialii au obţinut o înregistrare video în care se vede o persoană care aruncă o sticlă incendiară în partea din spate a rulotei, după care fuge.
„Am auzit o bubuitură şi am crezut că este o bombă. Apoi m-am dus la fereastră şi am văzut flăcările foarte înalte", povesteşte Amelia, care locuieşte într-o clădire aflată la câţiva metri de unde se află rulota distrusă. „Nu am mai dormit, am auzit ţipete. Iniţial am crezut că vreun băiat a dat foc maşini", a adăugat ea. Alţi vecini au spus că ştiau familia de romi şi că au văzut adesea copiii jucându-se. Pe de altă parte, o parte dintre locuitorii din zonă s-au plâns că, de când s-a format tabăra ilegală, numărul furturilor din apartamente şi de maşini a explodat.
Autorităţile italiene şi Papa Francisc şi-au exprimat miercuri emoţia. Preşedintele ţării, Sergio Mattarella, a denunţat „o crimă îngrozitoare", iar primarul Romei, Virginia Raggi, a denunţat o tragedie. În cursul după-amiezii, Papa Francisc a trimis un reprezentant la familia îndoliată, pentru a-i transmite „salutări şi un ajutor concret", a anunţat Vaticanul. „Aceasta nu este prima dată când plângem moartea unor copii în incendii dintr-o rulotă sau o locuinţă improvizată", a amintit preşedintele Crucii Roşii italiene, Francesco Rocca.
„În februarie 2011, patru copii au murit într-un incendiu într-o tabără de romi. La Roma, ca şi în alte părţi din Italia, se moare în continuare din cauza excluderii sociale şi a discriminării. În loc să verse lacrimi amare după tragedii, instituţiile ar trebui să îşi intensifice eforturile pentru a ajunge în mult prea numeroasele zone gri ale societăţii noastre", a adăugat el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dezastru la ministerul condus de Burduja! Producția de energie electrică s-a prăbușit în ianuarie, iar importurile au explodat
Producția de energie electrica a Romaniei a fost in ianuarie 2025 de 4408,8 milioane kWh, cu 1040,2 milioane kWh mai mic ...
-
Elon Musk și-a pus internauții în cap. Mesajul pe care l-a postat, dar l-a șters după câteva minute
Elon Musk a fost taxat de internauți dupa ce a postat un mesaj in mediul online. Miliardarul a repostat un mesaj, despre ...
-
China a luat fața SUA: Americanii pierd lupta pentru tehnologia viitorului legata de Soarele Artificial
China si SUA concureaza pentru a dezvolta prima centrala nucleara pe baza de fuziune la scara industriala, un sector est ...
-
Scenariu de film: un lunetist ucrainean ucide un soldat rus aflat la peste doi kilometri după ce l-a urmărit timp de patru zile
Un lunetist ucrainean, cunoscut sub numele de Lektor, a doborat un soldat rus de la o distanța de mai mult de doua kilom ...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu