DNA a dispus urmărirea penală împotriva directorului Apelor Române- Dobrogea Litoral
Postat la: 11.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
PAPARI GEORGE DANIEL, director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- abuz în serviciu și
- conflict de interese;
ANTONARU MARIA-OTILIA, director în cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații;
DUHAIR MARWAN, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- deturnare a licitațiilor publice și
- instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații;
CRAIOVEANU IOANA-ROXANA, manager la o societate comercială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, suspectul Papari George Daniel, în calitate de director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral din subordinea Administrației Naționale „Apele Române", a închiriat unei societăți comerciale administrate de tatăl său, un sector de plajă cu suprafața de 6.203 mp din stațiunea Mamaia, iar în perioada 2013 - 2015, a încheiat trei acte adiționale la același contract.
În cursul lunii aprilie 2016, suspectul Papari George Daniel și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția deținută și a dispus constituirea unui nou subsector de plajă, care anterior fusese utilizat de instituția menționată ca și culoar (1.086 m) destinat tranzitării utilajelor necesare întreținerii plajelor. Apoi, acesta a dispus includerea suprafeței în lista subsectoarelor libere de plajă, suprafață care a fost scoasă la licitația publică organizată de instituție la data de 29 aprilie 2016.
În același context, suspecta Antonaru Maria-Otilia, în calitate de funcționar în cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, la instigarea suspecților Duhair Marwan și Craioveanu Ioana-Roxana, a folosit informații ce nu sunt destinate publicității și a permis celor doi suspecți accesul la informații legate de organizarea și desfășurarea licitației publice organizate de către instituția menționată la data de 29 aprilie 2016, în scopul obținerii, de către aceștia, a unor foloase necuvenite reprezentate de sporirea șanselor de câștigare a licitației prin utilizarea informațiilor în detrimentul celorlalți participanți.
În cursul lunii martie 2016, suspectul Duhair Marwan a pretins de la un administrator al unei societăți comerciale foloase patrimoniale constând în încheierea unui contract de asociere sau închiriere între societățile administrate de aceștia, care ar conduce la acordarea unui punctaj mai mare la licitația organizată la data de 29 aprilie 2016 privind subsectorul nou constituit, cel dintâi afirmând că are influență asupra suspectului Papari George Daniel și că îl poate determina să asigure constituirea unui nou subsector de plajă, scoaterea la licitație și obținerea acestuia de către respectivul administrator.
Totodată, în cursul lunii aprilie 2016, suspectul Duhair Marwan l-a determinat, prin constrângere, pe un alt administrator de firmă, să nu mai continue demersurile procedurale în care era angrenat pentru participarea la licitația publică organizată la data de 29 aprilie 2016 de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral privind închirierea subsectorului respectiv, îndepărtându-l de la această licitație, astfel încât câștigător să iasă administratorul cu care se înțelesese anterior.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un cercetător susține că universul nostru a fost creat de către extratereștri ca un experiment de laborator intergalactic
Astronomul Avi Loeb de la Universitatea Harvard avanseaza o ipoteza care ar putea parea desprinsa dintr-un roman SF. El ...
-
Lacul Morii, lacul morții - o poveste horror de la capăt de Bucuresti
Înconjurat de blocuri parasite, fabrici ruginite și buruieni care cresc printre crapaturile asfaltului, Lacul Mori ...
-
Inteligența artificială a elaborat trei scenarii cutremurătoare in urma cărora ar dispărea specia umană
Potrivit Chatbot-ul Google Bard, care a analizat un volum urias de date, traiectoria pe care ne aflam ar putea duce la d ...
-
Dreapta MAGA americană: Cum a devenit o armă ideologică a conservatorilor un simbol al "marxismului cultural" demonizat de republicani
Într-un peisaj politic tot mai fragmentat și ideologizat, numele lui Antonio Gramsci - marxist italian, intemnițat ...
-
Cu ocazia Sfintelor Paști, Jessie Baneș lansează o nouă piesă, încărcată de multă credință: „Răstignirea lui Iisus", versuri Pr. Emil Nedelea Cărămizaru
În pragul Sfintelor Paști, chiar in Vinerea Mare, artista Jessie Baneș a lansat o noua piesa, cu un mesaj evlavios ...
-
Ar putea fi sfârșitul Google: compania găsită vinovată de monopol ilegal în online. Chrome ar putea fi istorie!
Un tribunal federal din SUA a decis joi ca Google a dominat in mod ilegal doua piețe esențiale din industria publicitați ...
-
Criminolog, despre declarațiile controversate ale lui Crin Antonescu: „Sunt asemănătoare unui criminal împotriva umanității"
Criminologul Vlad Zaha, specializat in politici publice in domeniul drogurilor, subliniaza faptul ca pedeapsa capitala n ...
-
Bill Gates anunță o nouă eră: Cum va schimba AI meseriile fundamentale ale omenirii
Bill Gates subliniaza ca declinul demografic, criza forței de munca și avansul tehnologic converg intr-un moment crucial ...
-
Apple face un pas extrem de periculos: O lume în care nimic nu mai e autentic și imaginile sunt manipulate la extrem
Era in care fotografiile pot fi considerate dovezi ale realitații ar putea fi pe cale sa se incheie. Noua funcție Clean ...
-
Cât ar valora azi cei 30 de arginți pe care i-a primit Iuda în schimbul trădării lui Iisus
Cei 30 de arginți primiți de Iuda Iscarioteanul in schimbul tradarii lui Iisus Hristos raman, pana astazi, una dintre ce ...
-
Pierderea in greutate devine o banalitate: A apărut pastila specială pentru slăbit mai tare decât Ozempicul și fără efecte adverse
Pastila experimentala dezvoltata de Eli Lilly, numita orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicame ...
-
Un român a găsit o metodă ingenioasă de a păcăli sistemul caselor self pay din marile hypermarketuri
Marile magazine au introdus casele self pay ca o metoda pentru a grabi procesul de cumparaturi, iar oamenii iși scaneaza ...
-
"Ploaia sângerie" a apărut în România de Paște: Un fenomen periculos, cu efecte vizibile
În weekendul de Paște, Romania va fi lovita de "ploaia sangerie", un fenomen meteo rar pentru care este nevoie sa ...
-
Astronomii fac un anunț uluitor: semne de viață pe o planetă aflată la 124 de ani lumină distanță de Pământ
Astronomii au facut o descoperire spectaculoasa ce ar putea schimba percepția asupra vieții in Univers. Pe o planeta sit ...
-
Descoperire arheologică de proporții pe teritoriul Romaniei: totul a fost posibil cu ajutorul unor drone echipate cu laser
Tehnologia de ultima ora, in special scanarea LIDAR (Light Detection and Ranging) realizata cu ajutorul dronelor, revolu ...
-
Dealerul Maru, reținut de DIICOT. Au aparut rezultatele autopsiei! De ce s-a stins, de fapt, Rares Ion. Ce au gasit medicii
Tudor Duma, cunoscut sub porecla de Maru, a fost reținut de procurorii DIICOT in urma unui incident tragic care a șocat ...
-
Cum să te bucuri cât mai mult de grădina ta vara aceasta?
Vara este anotimpul perfect pentru a petrece timp in aer liber, iar gradina devine un spațiu esențial pentru relaxare, s ...
-
Doze letale în loc de tratament: Un medic a fost inculpat pentru uciderea a 15 dintre pacienţii săi
Un medic german a fost pus sub acuzare pentru uciderea a 15 pacienți, procurorii din Berlin susținand ca acesta a admini ...
-
După ce au gasit ca Soarele are o forma primara de constiență, ficicienii se intreba: "Este Universul viu?"
Legatura dintre conștiința și Univers este un subiect fascinant de cercetare, situat la intersecția dintre neurologie, f ...
-
Echipa „de comando digital" a Pentagonului demisionează în bloc. Șefa "SWAT a tocilarilor": „Ori murim repede, ori murim lent"
Unul dintre cele mai ambițioase experimente de modernizare tehnologica din cadrul Departamentului Apararii al SUA - Defe ...
-
Doi șefi de clan din mafia italiană, capturați de autorități. Își coordonau organizațiile într-un joc PlayStation
Carabinierii au reținut 24 de persoane in urma unei operațiuni intr-un dosar de trafic de droguri și șantaj, printre car ...
-
Timpul ar putea curge invers în jurul nostru și noi nici măcar nu știm. La nivel cuantic, trecutul și viitorul sunt indiscernabile
Trecerea timpului este nenegociabila. Curgerea sa marcheaza progresul vieții noastre, deplasandu-se clar intr-o singura ...
-
Criminalii din agricultură care folosesc erbicide cancerigene șantajează lumea cu o foamete fără precedent
Conglomeratul farmaceutic și agricol Bayer a declarat ca ar putea inceta sa produca cel mai popular erbicid din lume, cu ...
-
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de FSB pentru contrabandă cu dispozitive explozive
Cetateanul moldovean Marius Prunianu este suspectat de contrabanda cu dispozitive explozive si de incercare de a comite, ...
-
S-a înșelat cine credea că s-a terminat: Omenirea se pregătește pentru o nouă pandemie. Se pune în mișcare un plan uriaș al OMS
Membrii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) au ajuns la un acord pentru a pregati lumea pentru viitoarele pandemii, ...
-
Scandal fierbinte în școala românească: Saloane de masaj în internat; elevele dau nas în nas cu bărbați în prosop pe holurile liceului
Un scandal fara precedent zguduie invațamantul timișorean: etajele unui internat școlar au fost transformate, sub ochii ...
-
I-auzi, Ciolacu! România se află în topul UE cu cele mai ample scăderi ale producţiei industriale. Tara noastră functionează pe imprumuturi si taxe
Productia industriala in UE a crescut in februarie 2025, comparativ cu luna ianuarie 2025, insa Romania se numara printr ...
-
Lovitură pentru Elon Musk de la "amicul" Sam Altman: OpenAI-ChatGPT vrea să-și facă o reţea socială similară cu X
OpenAI dezvolta o retea sociala proprie, asemanatoare cu platforma X (fosta Twitter), a relatat marti publicatia The Ver ...
-
Ipoteza care zguduie lumea arheologiei. Trupul lui Iisus Hristos și Chivotul Legământului, ascunse sub Marea Piramidă din Egipt
O noua teorie controversata, lansata de un antropolog britanic, susține ca trupul lui Iisus Hristos, alaturi de legendar ...
-
Se preconizează prăbușirea dolaruui american în favoarea Bitcoin: "Va fi mai rău ca în anul 1971"
Bitcoin a oscilat puternic in ultima saptamana, in timp ce comercianții se plimba pe „rollercoaster"-ul tarifelor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu