Deputaţii jurişti au adoptat ''Legea defăimării''
Postat la: 09.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului au adoptat marţi ''Legea defăimării'', iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, mărind la propunerea preşedintelui PSD cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi
Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca ''fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social''. Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.
''(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) si (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate'', se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate.
În varianta adoptată de Senat proiectul prevedea că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei, dacă vizează un grup social. Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anunţa în octombrie că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de "interpretare greşită", şi că va diminua cuantumul amenzilor.
Dragnea susţinea atunci că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că "această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură", ci ca un mijloc legal pentru "demnitatea umană". Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaţilor cu 17 voturi ''pentru'' şi 5 ''împotrivă''. Deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ''un pumn în gură dat ziariştilor din România''.
''Noi considerăm că este vorba despre o reglementare excesivă. Sunt suficiente prevederi în vigoare, mai ales în Codul Civil, care dau posibilitatea celor care se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă competentă, nu era necesară o astfel de supra-reglementare. Mai mult decât atât, această lege, dacă va deveni lege, poate fi intitulată (...) o reglementare a cenzurii pe Facebook, de asemenea, un pumn în gură dat ziariştilor din România'', a declarant deputatul PNL Gabriel Andronache. Iniţiativa legislativă a trecut de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Potrivit proiectului adoptat de Senat, persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau "de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei", mai prevede proiectul.
Iniţiativa legislativă vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un "plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării".
Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor fi însărcinate anual cu elaborarea unui plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale. Iniţiativa legislativă vizează nu numai instituţiile publice. Astfel, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.
În ceea ce priveşte impactul asupra bugetului de stat a legii propuse, în expunerea de motive, Liviu Dragnea susţine că finanţarea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei pentru o perioadă de 5 ani se ridică la 2.993.060, sumă care include finanţarea a 10 posturi în cadrul departamentului, chirie, cheltuieli cu mobilier, birotica şi echipamente. Mai multe ONG-uri au cerut Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de lege privind defăimarea socială.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vize ...
-
Donald Trump vrea să pună un Papă care sa anuleze progresismul de la Vatican
Deși Papa Francisc pare să își fi revenit după problemele de sănătate recente, discuțiile despre viitorul Scaunulu ...
-
Serviciile secrete dezvăluie metoda ingenioasă prin care Horațiu Potra a băgat armele în România
De la declanșarea perchezițiilor la Horațiu Potra și gruparea sa, care au culminat cu găsirea unui veritabil arsenal de ...
-
„Fără combustibil pentru americani!" Norvegia refuză o navă a Marinei SUA în semn de protest față de «spectacolul de rahat» al lui Zelensky de la Casa Albă
O navă a Marinei americane a fost refuzată la realimentare într-un port norvegian, într-o demonstrație uimit ...
-
Revoluție în medicină: Mecanismul care inversează transformarea canceroasă în momentul critic al tranziției
Oamenii de știință sud-coreeni de la KAIST au descoperit un comutator molecular care poate readuce celulele canceroase & ...
-
Legătura directă dintre spălatul pe dinți deficitar și bolile cardiovasculare
Cercetări științifice recente au evidențiat o legătură puternică între practicile de igienă orală, în specia ...
-
Unul dintre cei mai mari teologi vorbește despre cel mai important pelerinaj ce va avea loc în România din toată istoria sa
Unul dintre cei mai mari teologi ai României, Părintele Prof. Univ. Dr. Emanoil Băbuș, vorbește despre cel mai imp ...
-
Scumpiri în lanț: Patronii avertizează că sunt nevoiți să majoreze din nou prețurile bunurilor și serviciilor
Patronii români trag un semnal de alarmă: sunt nevoiți să majoreze din nou prețurile bunurilor și serviciilor &ici ...
-
JD Vance și familia sa, evacuați de urgență după protestele pro-Ucraina dintr-o staţiune montana: "Du-te şi schiază în Rusia!"
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa au fost mutaţi într-un „loc ascuns", după ce au fost întâ ...
-
Descoperire uimitoare în adâncurile Marii Roșii: ce au găsit cercetătorii la o adâncime de 1770 de metri
În adâncurile Marii Roșii, cercetătorii au descoperit recent bazine de saramură rare, situate în Golfu ...
-
Un focar mortal lovește oamenii: Otrăvirea misterioasă care ar putea fi mai periculoasă decât o epidemie - Numărul de victime crește alarmant
O serie de îmbolnăviri misterioase înregistrate în Republica Democrată Congo (RDC), care au făcut obie ...
-
Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia au fost dați în urmărire de Poliția Română
Horațiu Potra, fiul său și nepotul sunt urmăriți de Poliția Română, după ce ÎCCJ a emis mandate de arestare ...
-
Lovitură dură pentru Vatican: Starea Papei Francisc s-a înrăutățit drastic
Papa a avut o criză de respirație în spital, spun surse de la Vatican. Criza s-a produs vineri. Medicii au interve ...
-
Ucraina ar fi încercat să-l asasineze pe mitropolitul Crimeei
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri că a dejucat un atentat împotriva mitropolitului ...
-
Lista Lolita Express, publicată de DoJ - Prinți, vedete, foști lideri prieteni ai lui Epstein
Departamentul Justiției din SUA va lansa agenda personală a lui Jeffrey Epstein, un document de 100 de pagini care liste ...
-
Trupa Firma a fost interzisă de la cântare după ce a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu
Trupa Firma se află în centrul unei controverse pe social media, după ce a publicat un mesaj de susţinere pentru C ...
-
Detaliile morții lui Gene Hackman - Decesul legendarului actor este considerat suspect și necesită o investigare amănunțită
Moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa, a fost considerată „suspectă", după ce pastilele au fost ...
-
Teoria conspiratiei care se răspândește rapid după plecarea fraților Tate: L-au lăsat americanii din brațe pe Călin Georgescu?
O teorie care a câștigat rapid teren pe rețelele de socializare sugerează că plecarea fraților Andrew și Tristan T ...
-
Spagă pentru Comisia Juridică: Suveica Halici - Vicol și implicațiile din afacerea NORDIS
În 6 aprilie 2021 președintele PSD și al CJ Vrancea a achiziționat o mașină Audi A8 cu 38.500 euro de la cetățe ...
-
Premierul polonez ripostează la declarațiile lui Trump: Uniunea Europeană nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că Uniunea Europeană "nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni", o repli ...
-
US DOGE tocmai a blocat o plată de 52 milioane de dolari către Forumul Economic Mondial
Departamentul de Eficiență Guvernamentală al USA (US DOGE) format la ordinul administrației Trump-Vance, a blocat ...
-
O instanță a ridicat sechestrul de pe unele bunuri ale fraților Tate. Decizia vine după ce aceștia au plecat din România
O instanță din România s-a pronunțat în favoarea unui apel făcut de frații Tate și a ridicat sechestrul asig ...
-
Hoțul care strigă hoții - Lipsesc gazele din depozitele strategice. Ministerul Energiei cică a sesizat DNA
Romgaz, care deţine compania Depogaz, va face o evaluare a performanţei Consiliului de Administraţie al companiei şi a a ...
-
De la Brave New World la transumanistul Elon Musk care construiește un oraș de la zero: "Poarta spre stele" unde o să locuiască cei mai inteligenți oameni
Un comitat din Texas (SUA) a aprobat organizarea unor alegeri solicitate de SpaceX, compania lui Elon Musk, care ar perm ...
-
Gene Hackman și soția lui au fost găsiți morți în casa din Santa Fe
Legendarul actor american Gene Hackman, laureat cu două premii Oscar şi patru Globuri de Aur, a fost găsit mort la domic ...
-
DIICOT anunță că frații Tate au plecat legal din România: A fost admisă o excepție
DIICOT anunță că Andrew și Tristan Tate au plecat legat din România. Asta după ce în ultimele săptămân ...
-
Șefa diplomației europene, lăsată cu ochii în soare de Marco Rubio la Washington: o întâlnire programată a fost anulată brusc
O întâlnire între șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și secretarul de stat american Marco Rubio a ...
-
UE renunță oficial la Green Deal. Ambițiile climatice se modifică radical sub presiunea economică americană și chineză
Uniunea Europeană (UE) a propus miercuri o frânare a unora dintre proiectele sale de luptă împotriva modific ...
-
Prima gafă colosală făcută de Elon Musk în fruntea statului: a tăiat "din greșeală" din fondurile pentru sănătate
Miliardarul Elon Musk a declarat la o şedinţă a guvernului american de miercuri că departamentul pe care îl coordo ...
-
Carnea de porc în tradiții și rețete populare
Carnea de porc a fost dintotdeauna un ingredient de bază în multe culturi gastronomice din întreaga lum ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu