Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Crimă inexplicabilă în Gara Suceava. Un tânăr l-a înjunghiat mortal pe un poliţist. Cum a fost prins agresorul

Postat la: 21.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un poliţist de la Transporturi Feroviare a fost omorât, joi noaptea, în gara din Suceava, de un tânăr de 24 de ani, care, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, a venit spre omul legii şi l-a înjunghiat de mai multe ori, aparent fără motiv.

Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, a declarat joi noaptea, corespondentului MEDIAFAX că poliţistul de la Transporturi Feroviare, omorât în Gara Burdujeni, din municipiul Suceava, se afla pe peron când, un tânăr de 24 de ani, din Valea Moldovei a venit spre el şi l-a înjunghiat. „Pe peronul gării un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava îşi efectua serviciul. La un moment dat, aşa cum se vede pe imaginile video, vine un individ de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava. Acesta a ieşit din sediul gării, cu un cuţit şi l-a atacat din spate pe poliţist. Agentul a căzut la pământ, iar apoi individul i-a aplicat alte lovituri", a declarat Epureanu.

Atacatorul a fost prins imediat după comiterea faptei de alţi din poliţişti care se aflau într-un tren ce tocmai intra în gara din Suceava, împreună cu alţi doi cetăţeni care se aflau în zonă. Un echipaj SMURD a sosit imediat pentru a-l salva pe poliţsti, însă în ciuda eforturilor medicilor, acesta a murit. Epureanu a mai declarat că nu a existat niciun fel de conflict între poliţist şi agresor anterior atacului şi că incidentul s-ar fi petrecut aparent fără motiv. Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Agentul şef adjunct de poliţie omorât joi noaptea în Gara Suceava avea 38 de ani şi lucra de 15 ani în Poliţia TF, fără să fi fi avut vreo abatere. Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii minori.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE