Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Corina Crețu către Dan Costescu: "Există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi"

Postat la: 24.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu a transmis joi, 23 iunie 2016, o scrisoare ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, prin care solicită accelerarea implementării proiectelor din acest domeniu, finanţate prin Fondurile structurale şi de investiţii europene (FESI).

Înaltul oficial european îşi exprimă astfel îngrijorarea în legătură cu întârzierile la proiectele de transport din perioada 2007-2013, dar şi cu privire la lipsa de noi proiecte pentru perioada 2014-2020. Comisarul European Corina Creţu a declarat: ,,Sunt îngrijorată de ritmul lent în pregătirea proiectelor privind infrastructura de transport din cadrul Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare pentru perioada 2014- 2020, dar şi de numărul mare de proiecte ce riscă să nu fie finalizate. Deşi Comisia Europeană a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport pentru perioada 2007-2013, autorităţile naţionale nu au reuşit să trimită la Bruxelles toate documentele necesare pentru acestea, aşa încât există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi şi va fi nevoită să suporte din bugetul naţional cheltuielile necesare pentru finalizarea proiectelor."

În privinţa utilizării Fondurilor structurale şi de investiţii europene în domeniul transporturilor în actuala perioadă de programare (2014-2020), înaltul oficial european a precizat: ,,Există întârzieri semnificative în pregătirea financiară şi tehnică a unei rezerve de proiecte mature necesare pentru îndeplinirea obiectivelor Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare. Lipsa unor proiecte mature şi cheltuielile insuficiente vor putea duce în cele din urmă la dezangajarea fondurilor extrem de necesare pentru reţeaua de transport a României."

Comisarul European a adăugat, de asemenea, că este necesară adoptarea rapidă a Master Planului General de Transport, în forma agreată în cadrul negocierilor din 2015 dintre Comisia Europeană și Guvernul României. În finalul scrisorii adresată conducerii Ministerului Transporturilor, Comisarul European Corina Creţu asigură autorităţile române atât de sprijinul ei personal, cât şi de susținerea pe care Comisia Europeană, precum şi experţii Direcției Generale pentru Politică Regională (DG REGIO), vor continua să o acorde României pentru a putea valorifica la maximum Fondurile structurale şi de investiţii europene pentru proiectele de transport.

Pentru Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro atât prin Fondul european de dezvoltare regională, cât și prin Fondul de coeziune. Mai mult de jumătate din finanțarea totală (inclusiv cofinanțarea națională) pentru POIM - 6,8 miliarde de euro - sunt prevăzute pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE