Cinci teorii ale conspiraţiei care s-au dovedit de fapt adevărate
Postat la: 07.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Pe lângă numeroasele poveşti fanteziste privind oamenii care deţin puterea din umbră, agenţi secreţi al căror nume nu-l vom afla poate vreodată şi care sunt consideraţi cei care realizează operaţiuni periculoase în războiul ascuns, există anumite proiecte, studii sau experimente care, oricât de necrezut par la prima vedere, sunt adevărate.
1. Experimentul Tuskegee
În perioada 1932-1972, Serviciul de Sănătate Publică din SUA împreună cu Institutul Tuskegee au efectuat un studiu pentru a analiza evoluţia naturală a sifilisului netratat la bărbaţii de culoare. Subiecţii, de obicei oameni foarte săraci, au fost atraşi în cadrul programului sub pretextul că primesc asistenţă medicală gratuită din partea guvernului. Nu numai că participanţilor la studiu nu li s-a spus că sunt bolnavi de sifilis, dar nici nu au fost trataţi corespunzător. Pentru boala lor li s-a dat în majoritatea timpului aspirină.
Experimentul a reunit 600 de bărbaţi afro-americani, 399 de bolnavi şi 201 sănătoşi. 28 de persoane au murit din cauza sifilisului, aproape o sută din cauza diferitor complicaţii care au avut legătură cu boala. Experimentul a fost întrerupt în 1972, iar în 1997 preşedintele Bill CLinton a confirmat această episod întunecat din istoria americană.
2. Operaţiunea Northwoods
La sfârşitul anilor 90, americanii au desecretizat ceea ce în anii 60 trebuia să fie operaţiunea Northwoods. În 1962, după preluarea puterii în Cuba de Fidel Castro, Departamentul Apărării din Statele Unite a pus la cale Operaţiunea Northwoods. În cadrul acesteia, serviciile americane voiau să se folosească de mai multe măsuri, chiar şi acţiuni „teroriste". Scopul era câştigarea sprijinului opiniei publice americane şi internaţionale şi pentru a justifica o intervenţie armată în Cuba.
Măsurile includeau, printre altele: răspândirea unor zvonuri, distrugerea unei nave americane în golful Guantanamo şi chiar organizarea de înmormântări pentru victimele fictive, sau chiar deturnarea unor avioane comerciale sau vase de croazieră. Operaţiunea a fost anulată datorită opunerii preşedintelui John Fitzgerald Kennedy.
3. Mărturia făcută de Nayirah
În august 1990 au început marile tensiuni între Irak şi Kuwait, problema principală fiind resursele de petrol din zonă. Mai precis, cei din Kuwait erau acuzaţi de irakieni de furt de petrol. Două luni mai târziu, o fată de 15 ani din Kuwait a depus o mărturie în faţa Congresului din Statele Unite împotriva soldaţilor din Irak.
Nayirah, aşa cum a fost numită fata, a spus că militarii au ucis cel puţin 300 de copii mici dintr-un spital. Mărturia lui Nayirah a fost una care a emoţionat opinia publică. În urma acesteia, dar şi din alte motive geostrategice, Statele Unite au decis intervenţia în războiul din Golf. Ulterior a fost demonstrat Nayirah era fiica ambasadorului din Kuwait în Statele Unite şi că discursul ţinut a fost gândit de o mare companie de relaţii publice Hill & Knowlton.
4. Operaţiunea Paperclip
Statele Unite au urmărit în preajma terminării celui de-al Doilea Război Mondial să convingă o parte din specialiştii germani pe diferite ramuri ştiinţifice să treacă peste ocean şi să lucreze pentru Washington. În urma Operaţiuni Paperclip un grup de oameni de ştiinţă de elită din domeniile industriei de armament, medicinei sau armelor chimice au fost aduşi pe teritoriul american. Numărul total al acestora s-a ridicat la 700 de persoane.
5. Proiectul MK-Ultra
La începutul anilor '50, Washingtonul a autorizat CIA să înceapă un studiu care urma să analizeze efectele hipnozei, torturii, izolării şi ale LSD-ului, asupra pacienţilor umani. MK-Ultra, aşa cum a fost numit proiectul, a inclus numeroase persoane în studiu. O parte dintre subiecţi nu ştiau că sunt parte a unui proiect periculos. În 1973 acest studiu este încheiat . În jur de 30 de universităţi au fost implicate în proiect. Ken Kesey, autorul cărţii „Zbor deasupru unui cuib de cuci", a fost unul dintre voluntarii proiectului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Procurorul care a cerut arestarea lui Putin și Netahyanu s-a suspendat din funcție. Dosarul de hărțuire sexuală în care e implicat se apropie de final
Procurorul Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a demisionat temporar, in contextul in care o ancheta privind presu ...
-
Cum vede Nicușor Dan programul "Apă - Hrană - Energie", al lui Călin Georgescu
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat la funcția de președinte al Romaniei, a facut un scurt comentariu ...
-
De la inginer software la livrator de mâncare. Cum l-a adus Inteligența artificială de la un salariu de 150.000 de dolari la a locui într-o rulota
Amenințarea Inteligenței Artificiale asupra locurilor de munca intr-un exemplu concret.Un barbat și-a pierdut locul de m ...
-
STS, răspuns la acuzațiile AUR: Sistemele destinate prevenirii votului ilegal îndeplinesc toate condițiile legislative, tehnice și operaționale
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a raspuns vineri printr-un comunicat la acuzațiile AUR privind o presupusa f ...
-
Diplomatul suedez bănuit de spionaj a fost găsit mort
Un diplomat suedez arestat saptamana trecuta sub suspiciunea de spionaj si eliberat cateva zile mai tarziu a fost gasit ...
-
SUA mizează pe o armă cinetică de ultimă generație, SM-3, după ce a folosit-o pentru prima dată în Israel
Departamentul Apararii al Statelor Unite a anunțat o extindere semnificativa a contractului cu Raytheon, companie din ca ...
-
Forțele Aeriene dezvăluie primele avioane fără pilot din istoria SUA. Un punct de cotitură în modul în care America va concepe războiul aerian al viitorului
Forțele Aeriene ale Statelor Unite au prezentat oficial primele aeronave de lupta fara pilot din istorie care primesc de ...
-
Apple pregătește un telefon revoluționar pentru aniversarea de două decenii. Ce va putea oferi iPhone-ul 100% din sticlă
În 2027, iPhone-ul va implini 20 de ani, iar Apple pare hotarata sa marcheze momentul cu un dispozitiv care sa res ...
-
Un expert susține că a descifrat un mister din Biblie. Descoperire despre Cele zece porunci ale lui Dumnezeu
Biblia povestește cum Moise a urcat pe un munte misterios, s-a intalnit cu Dumnezeu fața in fața și a coborat purtand Ce ...
-
Evoluție dramatică în Statele Unite: Un fenomen nemaivăzut de la pandemie lovește sever
Acordul comercial interimar dintre administrația de la Washington și China, incheiat in Elveția, marcheaza o schimbare d ...
-
Ultima generație care mai mănâncă banane: Fructul preferat din toată lumea, pe cale să dispară în câțiva ani
Bananele, unul dintre cele mai iubite fructe din lume, sunt amenințate cu dispariția! Schimbarile climatice, bolile deva ...
-
Chatbotul lui Elon Musk, acuzat că promovează o teorie conspiraționistă: ce s-a întâmplat cu Grok pe platforma X
Un incident bizar și controversat a reaprins discuțiile despre riscurile inteligenței artificiale in spațiul public digi ...
-
Garda digitală a Papei! Cum un grup de voluntari din întreaga lume apără Vaticanul de hackeri
Într-o epoca in care credința se ciocnește din ce in ce mai des cu tehnologia, Vaticanul se vede nevoit sa iși ape ...
-
România, cu un picior în zona 'junk': Alegerile tensionate amplifică prăbușirea încrederii investitorilor - Bloomberg
Incertitudinea politica generata de alegerile prezidențiale din Romania incepe sa fie tratata cu seriozitate maxima de p ...
-
Sociolog: Pare că George Simion și Călin Georgescu nu au o relație bună
Vladimir Ionaș, sociolog Avangarde, a afirmat joi, ca strategia lui George Simion de a nu se prezenta la dezbateri inain ...
-
SUA, din nou o putere mondială sub Trump: investiții fără precedent din întreaga lume într-o industrie în plină dezvoltare
Deși au trecut 100 de zile din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, piața criptomonedelor ramane extrem de sensi ...
-
Un robot umanoid „s-a trezit" şi a devenit incontrolabil îngrozind inginerii într-o fabrică din China VIDEO
În China, un videoclip care circula pe retelele sociale arata un robot umanoid al companiei Unitree luptandu-se ag ...
-
Descoperirea secolului: experimentul DUNE, ascuns sub pământ. De ce există lumea
Teoriile actuale ale astronomiei nu pot explica de ce a aparut lumea, planetele, stelele și galaxiile. Dar acum oamenii ...
-
Au furat un ditamai avionul comercial: hoții nu au mai fost văzuți de atunci, nici aeronava sau orice resturi ale acesteia. Lista celor mai bizare furturi
Unele dintre cele mai bizare furturi din lume au devenit celebre tocmai datorita naturii lor neașteptate. Daca majoritat ...
-
A fost creat primul tabel periodic al algoritmilor de inteligență artificială, după modelul Mendeleev
MIT propune un „tabel periodic" al algoritmilor de inteligența artificiala. Daca in liceu am invațat sa ordonam at ...
-
Terifiantul "sindrom al capului căzut": Boala generată de statul cu ochii în telefon. Un caz extrem șochează până și medicii
Medicii japonezi au relatat un caz extrem de rar și alarmant: un barbat in varsta de 25 de ani a ajuns in imposibilitate ...
-
Aplicația care te lasă fără bani în câteva secunde. Nu o descărca niciodată pe telefon
O femeie din Deva a cazut victima unei escrocherii cibernetice de proporții, dupa ce a fost convinsa sa instaleze o apli ...
-
O erupție solară lovește Pământul: Semnalele radio, întrerupte în Europa și Asia. Urmează zile critice
Pe 14 mai 2025, o erupție solara extrem de puternica, de clasa X2.7, a fost emisa de Soare dintr-o noua regiune activa d ...
-
Manelistul Jador a fost prins drogat la volan: A ieșit pozitiv la opiacee
Cantaretul de manele Jador a fost oprit, miercuri seara, de politistii din Bucuresti pe o strada din Sectorul 5, iar tes ...
-
Un scandal de corupție bubuie la NATO: Mai multe persoane arestate într-o anchetă internațională
Mai multe persoane au fost arestate in cadrul unei vaste anchete anticoruptie care implica o agentie NATO ce se ocupa de ...
-
Sfaturi pentru închirierea unui cabinet psihologic
Poate ești in prima ta zi de practica sau ai ani de experiența, alegerea unui cabinet psihologic nu este doar o chestiun ...
-
O furtună solară masivă provoacă pene de curent la nivel mondial. Experții avertizează că ce este mai rău urmează să vină
Soarele a dezlanțuit cea mai puternica erupție solara a anului. Furtuna de radiații provocata de erupția solara de marți ...
-
Falimentul bate la usa României: BNR anunta ca datoria externă a ajuns la cote alarmante si riscam si incapacitate de plata
BNR a transmis datele despre contul curent al balanței de plați a Romaniei, care a inregistrat un deficit de 7,656 milia ...
-
Un român a furat statui din cimitirele din toată Germania. Prejudiciul se ridică la 600.000 de euro
Un cetațean roman de 36 de ani este suspectat pentru furtul unor decorațiuni funerare in valoare de aproximativ 600.000 ...
-
CJUE - Lovitură dură pentru Ursula von der Leyen în scandalul vaccinurilor COVID: Comisia a ascuns ilegal SMS-urile cu Pfizer
Instanța suprema a UE a anulat decizia Comisiei de a refuza ziarului New York Times accesul la mesajele schimbate intre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu