Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident în Tulcea, în care au fost implicate un autoturism şi două autobuze
Postat la: 12.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Cinci persoane au fost transportate, marţi dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), după un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autobuze, a declarat, pentru AGERPRES, şeful de cabinet al comandantului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Tulcea, Lucian Ţugui.
"În urma evenimentului, au fost rănite cinci persoane, patru dintre ele aflându-se într-un autoturism, iar una, într-unul din celelalte două autovehicule. Traficul în zona evenimentului a fost suspendat, dar în momentul de faţă se circulă în condiţii normale", a precizat reprezentantul IPJ.
Accidentul, care a avut loc pe DN 22, în zona localităţii Mineri, s-a petrecut, potrivit sursei citate, din cauza faptului că şoferul unui autoturism, pe fondul vitezei, a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara carosabilului, iar cel al unui autobuz, curios de cele întâmplate, a frânat brusc, moment în care un alt autobuz a intrat în coliziune cu acesta.
În sprijinul celor cinci victime, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare grea, un SMURD şi 11 subofiţeri, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a intervenit cu patru autospeciale şi echipajele aferente. "Victimele se află internate la SJU şi sunt investigate", a precizat directorul SJA, Dumitru Vâlcu.
Circulaţia rutieră este oprită, marţi dimineaţa, pe DN 22, în zona localităţii Mineri, judeţul Tulcea, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi două autobuze. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, impact în urma căruia a rezultat rănirea acestuia.
Şoferul unui autobuz, curios de cele întâmplate, a frânat brusc, moment în care un alt autobuz care circula în spatele său a intrat în coliziune cu acesta, conducătorul primului autobuz fiind de asemenea victimă a evenimentului, mai arată sursa citată. Circulaţia rutieră este oprită momentan pe ambele sensuri de mers, în vederea acordării de îngrijiri medicale necesare şi pentru efectuarea cercetării locului faptei, conform Infotrafic.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu