Cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, mai ieftină decât metroul din Drumul Taberei
Postat la: 08.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Proiectul metroului spre Drumul Taberei şi cel al rachetei Falcon Heavy au demarat aproape în acelaşi timp - dar numai unul dintre ele s-a încheiat până acum cu succes.
Licitațiile la metroul din Drumul Taberei au început în 2008, lucrările în 2012, iar de atunci termenele de finalizare au fost amânate. Magistrala 5 ar urma să aibă aproximativ 6,87 kilometri, pe care se află 10 staţii şi un depou, şi ne va costa în jur de 700 de milioane de euro, dintre care doar 100 de milioane de euro sunt daţi de România.
În plus, modul în care s-au cheltuit banii este verificat acum de OLAF, Oficiul European Anti-fraudă, care a precizat că "a lansat o anchetă legată de acuzații de nereguli legate de proiectul pentru construcția liniei de metrou 5".
Cel mai recent termen anunţat de autorităţi pentru metroul din Drumul Taberei este trimestrul I al anului 2019 - deşi termenul preconizat iniţial era 2014. Informaţia a fost prezentată marţi, într-un răspuns oficial pentru Ştirile ProTV, iar data nu e bătută în cuie: ea depinde "de rezultatul probelor tehnologice" şi "de semnarea contractului de siguranță și automatizare".
La câteva ore după ce oficialii români anunţau această amânare, cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, produsă de SpaceX, se înălţa în spaţiu. Realizată de compania privată a miliardarului Elon Musk, dezvoltarea rachetei a început tot în 2008, la fel ca şi licitaţiile pentru Magistrala 5 a metroului bucureştean.
De atunci şi până azi, compania lui Musk a reuşit să realizeze nu doar Falcon Heavy, ci şi un model preliminar, de dimensiuni mai mici, Falcon 9 (foto jos). Acesta este deja funcţional din 2015, fiind folosit la misiuni de transport spre Staţia Spaţială Internaţională.
Potrivit declaraţiilor miliardarului, dezvoltarea celei mai puternice rachete din lume şi lansarea ei au costat în jur de 500 de milioane de dolari - sumă acoperită integral din fonduri private - iar Falcon 9, unde NASA a acoperit o mare parte din costuri, 300 de milioane de dolari. Este vorba, conform lui Musk, despre dezvoltarea de la zero, nu pornind de la un proiect deja existent.
Adică în total echivalentul a 650 de milioane de euro, mai ieftin decât metroul spre Drumul Taberei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu