Ce s-a transmis din generatie in generatie de Craciun
Postat la: 25.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine.
Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor. Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului "Crăciun". Unii spun că ar fi moştenit din latinescul "creationem", care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului.
Crăciunul este o perioadă a tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorior de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper. În seara de Ajun, casele sunt curate şi pregătite în aşteptarea colindătorilor. Colindul este cea mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de împodobirea bradului.
Transilvania
În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu "Steaua" sau cu "Capra", reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii "Tradiţii de Crăciun" realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti.
Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este "Jocul Moşilor", la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le ise în cale este "croit" de biciul "moşilor". "Moşii" maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.
O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este "Viflaimul" - o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.
Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.
În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele, la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi geroasă.
Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, "butea feciorilor". Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic). Tot în această zonă se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat "Împăratul Romei". Colindul redă contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri - aur, smirnă şi tămâie.
În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei - "Piţăratul". Denumirea vine de la "piţărău" - colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.
În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajnul Crăciunului pornesc prin sat "belciugarii" - tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă "belciugarii" va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.
La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la "ceată", unde colindă "gazda".
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul. În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.
Moldova
Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi - decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.
În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna. Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.
O tradiţie frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile pline de aluat şi de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: "Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul".
Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu ustoroi, borş de bureţi, care sunt pentru masa din Ajun - ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se petrece un fir de lână roşie, legat sub formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşează căpăţâni de ustoroi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare.
Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În unele zone, ei se îmbracă în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu căiuli împodobite cu mirt şi muşcate. În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi - "babe şi moşnegi" care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.
Oltenia
În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică "scormonitul în foc". Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: "Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul".
"Piţărăii" este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de pe Valea Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine populare care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime. Alaiul porneşte apoi la colindat.
În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este "Steaua", care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini. Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un obicei vechi de sute de ani - dimineaţa, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi se dă de pomană prin vecini.
Banat
În localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.
În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde "badnajak-ul". Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.
În Apuseni, în ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc "Crăciunul fiarelor" sau "Noaptea lupilor". În zorii zilei, un flăcău "neînceput" este trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una dintre ele şi devine "vârva" satului - o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii şi al vânatului. Băiatul porneşte prin sat, însoţit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbaţii îi primesc în curte, unde îi servesc cu băutură şi friptură. Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peşteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.
Dobrogea
Varianta dobrogeană a "Caprei" este "Struţul". Tradiţionala costumaţie de Crăciun este făcută în această zonă dintr-o ţesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundenţă pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moş Nicolae, pentru a începe repetiţiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare avea un "cap" care se asigura de păstrarea tuturor tradiţiilor, un ajutor, un contabil, un ţuicar, un pisic şi o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localităţi în care băieţii se mai organizează după vechile obiceiuri.
În nordul Dobrogei, în apropierea Munţilor Măcinului, cetele de feciori au şi "Oleleul" - personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din piele de oaie şi înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumaţia este completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care "oleleul" le bate din pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele.
Tot în zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii "moşoi". Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
-
Dalai Lama face o profeție importantă: a dezvăluit locul unde se va naște succesorul său
Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, scrie intr-o noua carte, publicata marti, ca succesorul sau se va ...
-
Rafila avertizează despre medicamentele false de pe internet: Oamenii cumpără talc presat și colorat în diverse forme
Ministrul Sanatații, Alexandru Rafila, a declarat, marți, ca oamenii cumpara de pe internet talc presat și colorat in di ...
-
Nu imobiliarele, nu piața crypto: Asta e investiția cu care nu poți da greș în plină criză!
Mulți romani vor sa investeasca bani pentru a se imbogați rapid, insa puțini sunt cei care pot aprecia in ce anume e bin ...
-
Aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată - Spherex a fost lansat pentru a căuta apă şi alte ingrediente ale vieţii în Calea Lactee
Cel mai nou telescop spatial al NASA s-a indreptat marti spre orbita pentru a cartografia intregul cer, asa cum nu s-a m ...
-
Dorin Cojocaru: Autoritățile române au anticipat extinderea febrei aftoase și au luat măsuri preventive încă din decembrie
Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a convocat, marți, o ședința a Centru ...
-
Anonymous jubilează după decizia CCR: "Surogatul lui Elon Musk și al Kremlinului a primit interdicție de a candida la alegeri"
Judecatorii Curții Constituționale au confirmat decizia Biroului Electoral Central și au respins candidatura lui Calin G ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu