Cartierul din Bucureşti în care preţul apartamentelor a explodat
Postat la: 07.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Apartamentele vechi cu trei camere din Bucureşti au continuat să se scumpească în septembrie, punctând un avans de 8% ( 6.100 de euro) în ultimul an, una dintre cele mai mari creşteri anuale din ultimii trei ani, potrivit indexului imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker pe baza ofertelor din Anunţul Telefonic.
Faţă de luna trecută preţurile au urcat în medie cu 2.450 de euro, adică au avut un avans de 3%. „Este cel mai mare ritm de majorare din ultimii ani şi cea mai mare medie din ultimii şapte ani. În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că luna septembrie aduce de regulă o creştere de preţuri, fiind mai multe oferte noi - listate iniţial la un preţ mai ridicat faţă de cel de tranzacţionare, după perioada lunilor de vară", explică experţii Coldwell Banker.
Marile proiecte de infrastructură au un cuvânt greu de spus în preţurile imobilelor, la fel ca şi proiectele comerciale. De exemplu, anul trecut o creştere puternică s-a înregistrat în cartierul Titan, după deschiderea mallului ParkLake. Cea mai puternică urcare în septembrie faţă de perioada similară din 2016 s-a înregistrat în cartierul Olteniţei, unde luna trecută a fost deschis integral circulaţiei Pasajul de la Piaţa Sudului şi s-a dat drumul şi circulaţiei tramvaielor pe Şos. Olteniţei şi Văcăreşti.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Pro TV, executat silit de o bunicuţă de 75 de ani. Mutarea studiourilor costă postul de televiziune 2.000.000 de euro!
O bunicuţă în vârstă de 75 de ani, care nu locuieşte în România, execută silit terenul de sub sediul Pro TV. Trustul ar putea avea costuri de până la două milioane de euro în situaţia în care îşi va muta studiourile.
-
Legenda Ingerilor Căzuți in varianta sumeriană si cum a fost creat omul de către niste zeități de pe o altă planetă
Acum aproximativ 450.000 de ani, Anunnaki - extraterestri care veneau de pe planeta Nibiru - au coborât pe Pământ cu un singur scop: să găsească aur. Acest metal era capital pentru ei, pentru o supravietuire indelungata, pe o planeta in care atmosfera necesita o "preparare" speciala pe baza de praf de aur, conform scrierilor sumeriene.
-
Fantomele există în realitate? Studiul științific care răspunde la multe întrebări legate de paranormal
Conform unui studiu Pew Research din 2015, aproximativ 18% dintre oameni afirmă că au văzut o fantomă sau au fost în prezența uneia. De ce atât de mulți pretind că au astfel de contacte cu viața de apoi?
-
Sabie veche de 3.000 de ani, cu origini biblice, descoperită în Egipt
Arheologii egipteni au găsit recent o sabie antică aparținând armatei lui Ramses al II-lea, faraonul despre care cercetătorii cred că a fost menționat în Cartea Exodului.
-
Pagerele membrilor Hezbollah au fost detonate individual, cu informații precise despre fiecare țintă, susține presa israeliană
Exploziile pagerelor şi stațiilor radio (walkie-talkie) folosite de membri ai grupării teroriste Hezbollah au fost declanşate astfel încât să nu lovească decât pe posesorul aparatului de comunicare, susține presa din Israel.
-
Globalism: ONU adoptă un Pact pentru construirea unui viitor mai bun. Rusia, Iran, Siria și Coreea de Nord se opun!
Statele membre ale ONU s-au angajat duminică în favoarea "unui viitor mai bun" pentru umanitatea încercată de războaie, sărăcie şi încălzirea climatică, în pofida opoziţiei câtorva ţări, între care Rusia, adoptând "Pactul pentru viitor".
-
Papa Francisc confirmă că vrea să facă mereu Paștele cu ortodocșii: "Sărbătoarea comună să nu mai fie o excepție, ci să devină o normalitate!"
Ceea ce părea aproape imposibil de realizat, este tot mai aproape de împlinit! Catolicii și ortodocșii sunt la un pas de o înțelegere istorică: sărbătorirea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos la aceeași dată! Și asta, nu doar în 2025, ci mereu.
-
Lumea ştiinţifică este bulversată: o bucată de cărbune găsită în Rusia conține ceva ce nu poate fi explicat
Cu aproximativ 300 de milioane de ani în urmă, Pământul era atât de tânăr încât, conform majorității oamenilor de știință, primele animale terestre încă nu evoluaseră în dinozauri.
-
Cum se bea corect dintr-o sticlă cu dop atașat, fără să îți zgârii nasul sau să îți atingi obrazul VIDEO
Un utilizator de pe Tiktok a găsit metoda perfectă. De altfel el a împărtășit trucul său și cu alți utilizatori, care se pare că au fost extrem de încântați.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Descoperirea mormântului gigantului Gilgameș sub albia râului Eufrat este de o importanta majora pentru descifrarea istoriei antice
- 2.Papa anunță o noua religie universala in spiritul unei noi ordini mondiale: Toate religiile sunt o cale catre acelasi Dumnezeu! VIDEO
- 3.Americanii au uitat harta unei baze militare cheie într-un vehicul capturat de ruși in Ucraina
- 4.În Asia trăiesc 80 de milioane de vorbitori de limba română arhaică la 4.500 de km de țara noastră
- 5.Cel mai tare interviu al lui Tucker Carlson despre Big Pharma si cum companiile de alimente vor sa ne imbolnaveasca si sa ne faca dependenti de medicamente
- 6.Secretul din spatele rachetei de 1 milion de dolari dată Ucrainei de Vest: Scânteia ce aruncă NATO în război cu Putin
- 7.Bill Gates o spune pe fata ca la prosti: "Dacă evităm un război mare, va exista o altă pandemie!"
- 8.Matrix e real: De ce nu pot oamenii sa se deconecteze de la Sistemul care oferă iluzia realitații programabile
- 9.Microbul-lipsă: Cum afectează vaccinarea COVID flora microbiană și imunitatea intregului organism
- 10.Tucker Carlson după arestarea șefului Telegram: "Întunericul coboară rapid pe lumea de altădată liberă!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu