Brokerul Fugar se retrage de pe internet. Sima dispare de pe retelele de socializare

• Tweet

Cristian Sima, cunoscut opiniei publice ca Brokerul Fugar, acuzat ca a disparut cu banii clientilor de la bursa, cel care a facut o serie de dezvaluiri importante in cartea sa Marea Spovedanie, a decis sa ia "o pauza de socializare" si sa nu mai posteze nimic pe Facebook. pana acum, postarile sale au fost deosebit de incitante, multe dintre ele fiind la randul lor dezvaluiri in sine, altele, predictii economice, intre care multe s-au adeverit. Iata ce scrie Sima in ultimul sau mesaj catre fani:

În loc de „Adio!"
Retragerea mea din această comunitate virtuală numită Facebook ar putea da naştere la multe comentarii şi scenarii. Lumea virtuală e deja plină de scenarite incredibile, încât nu aş vrea să mai apară vreuna. De la bun început vreau să declar că nu există nicio ameninţare asupra mea, că nimeni nu m-a „rugat" să mă retrag, nu s-a făcut nicio presiune, nici măcar o simplă aluzie.
Am ales, acum 4 ani, să intru în această comunitate virtuală pentru că era singura tribună de la care puteam să-mi spăl imaginea terfelită de media tradiţională şi singura care mi-ar fi publicat gândurile fără să mi le cenzureze. După această experienţă de 4 ani, aş vrea, înainte de a părăsi scena, să vă împărtăşesc concluziile mele. Nu ştiu dacă vor fi pertinente, sigur nu pot fi decât subiective, dar şi mai sigur este că vor fi sincere.
De-a lungul întregului secol 20, media tradiţională (ziare, radio şi televiziuni) a fost apanajul unei elite sau a fost controlată de puterea politică, total în cadrul dictaturilor şi parţial în cadrul democraţiilor de tip occidental. Cine conducea media unei ţări conducea ţara. Propaganda era arma cea mai eficientă pentru a înăbuşi din faşă orice formă de protest. Puterea, democratic aleasă sau impusă cu forţa, avea însă nevoie de câteva voci credibile care să fie folosite pentru a-i transmite mesajele şi care nu puteau fi selecţionate decât din rândul intelectualităţii. Orice dictatură a avut intelectualii ei fideli, oameni care au propăşit ideile puterii. Erau oameni cu carismă, educaţi, care ştiau să scrie şi să vorbească şi care puteau fascina masele ignorante, ba chiar şi o parte a societăţii instruite.
Ce s-ar fi făcut naziştii dacă nu ar fi avut susţinerea unui Heidegger, Lenard, Lenz sau chiar a marelui dirijor Furtwangler?
Ce s-ar fi făcut colaboraţioniştii francezi în timpul ocupaţiei naziste fără Céline sau Brasillach?
Ce s-ar fi făcut Stalin fără susţinerea lui Aragon, Romain Rolland, Sartre, Sholohov?
Ce s-ar fi făcut comuniştii români fără Sadoveanu, Arghezi, Baconsky, Păunescu şi mulţi alţii?
Din fericire, chiar şi cele mai totalitariste regimuri nu au putut să-şi atragă de partea lor întreaga intelectualitate şi, astfel, au existat mereu, continuu, scriitori şi intelectuali disidenţi, uneori persoane care iniţial au colaborat cu puterea şi care apoi au întors armele riscându-şi viaţa, Andrei Saharov fiind cel mai bun exemplu. Dictonul lui Lincoln: „Poţi să-i păcăleşti pe toţi o dată, poţi să-l păcăleşti pe unul mereu, dar niciodată nu-i poţi păcăli pe toţi mereu!" era singurul impediment pe care orice fel de putere, democratică sau totalitară îl întâmpină în dorinţa de a controla total masele. Chiar dacă secolul 20 a fost un secol tulbure cu mult totalitarism şi cu o democraţie bazată esenţial pe frica de totalitarism, el a dat liber accesului la educaţie. Masele au devenit mai educate, chiar dacă educaţia avea o imensă parte propagandistică, iar educaţia a făcut ca aceste mase să se trezească din letargia propagadei făcute de media subjugata puterii. Mişcările de stradă din 1968 sau 1989 sunt cele mai bune exemple că nimeni nu putea controla total masele, nici democraţia occidentală şi nici vreo putere totalitară.
Omul de rând, cu educaţie medie, nu avea acces la media, vocea lui nu era ascultată de nimeni şi la un moment dat, inevitabil, aceste voci se reuneau în stradă. Evident, uneori media a reuşit să controleze şi strada, dar există mereu pericolul ca totul să scape de sub control. Odată cu căderea comunismului, elitele occidentale au inventat o altă cale: au lăsat liber accesul la informaţie, dar informaţia pe care o consultăm astăzi este amestecată. Nu ştim când este adevărată, nu ştim dacă este propagandă, nu ştim dacă este de calitate, ştim doar că este multă, foarte multă. Oricât de educat ai fi, nu există să nu fi căzut cel puţin o dată în plasa unor ştiri false sau aproximative. Tot acest haos informatic face ca oricine să să îndoiască de orice.
Pe de altă parte, oricine poate să-şi exprime doleanţele, dorinţele şi ideile public. Acum 50 de ani, puteai să nu fii de acord cu Sartre, dar nu-i puteai spune asta în faţă, la el în casă. Astăzi, poţi să-l înjuri pe Obama, pe Putin, pe oricine. Poate într-o primă fază vi se pare o dovadă de libertate maximă, dar este exact contrariul. Masele, care au schimbat de-a lungul istoriei orânduirile sociale, acumulau ură şi frustrare şi la un moment dat supapa exploda. Astăzi, supapa este mereu deschisă pentru toţi, puteţi înjura când vreţi pe cine vreţi, iar în ultima vreme puţini se mai obosesc să vă atragă atenţia asupra limbajului. Astfel, nu se mai atinge o masă critică, care să poate sta la baza unei revolte sau revoluţii. Evident, şi acest mediu virtual are liderii săi, dar ei nu mai sunt intelectuali, sunt vedete, sportivi, uitaţi-vă cine are audiența cea mai mare. Guvernele actuale nu încearcă să-şi atragă de partea lor gânditori, filosofi, oameni de cultură, sunt mult mai atenţi la vedete din sport sau cinema. După 20 de ani de libertate virtuală, realizăm că suntem mult mai manipulaţi decât acum 50 de ani şi că nu prea avem ce face. Nu ne putem mobiliza să protestăm în stradă pentru că suntem deja obosiţi de cât am protestat pe Facebook. Nu putem nici măcar să intuim adevărul, pentru că suntem copleşiţi de informaţie, de scenarii şi de idei contradictorii. Orbecăim pe Internet în căutarea unui drum, dar nu-l putem alege pentru că avem dubiul că-l vom alege greşit.
Dar cel mai tragic lucru este că ne-am pierdut umorul.
Lumea virtuală a Facebook-ului nu selectează şi nici nu promovează valori, ea amestecă valorile cu vulgul şi dă o medie. Media este însă foarte jos, pentru că vulgul e mai numeros. Majoritatea oamenilor au scris pe Facebook mult mai mult decât au scris în toţi anii de şcoală şi asta se vede în calitatea postărilor. Vă minunaţi că o poză atrage mai mult decât cea mai valoroasă idee scrisă, este perfect normal, e vorba de puterea de înţelegere a publicului.
De ce mă retrag?
Pentru că viaţa nu se poate trăi pe Facebook, oricât de mulţi adulatori aş avea. Pentru că există oameni şi valori pe care i-am neglijat în aceşti 4 ani. Pentru că în haosul informaţional am devenit şi eu haotic în gândire. Pentru că aici, într-o lume virtuală falsă, nu voi putea să fiu decât ipocrit. Pentru că mesajele mele nu vor aduce coerență, ci vor hiperboliza haosul. Pentru că din acest haos nu ştiu unde vom ieşi, nici eu şi nici cei care mă citesc. Şi nu în ultimul rând pentru că la 55 de ani ar trebui să mă ocup serios de problemele mele de sănătate.
Facebook-ul ne creează imaginea falsă că trăim mai intens, că viaţa are o viteză halucinantă. Citindu-i pe ceilalţi şi reacţionând la fiecare impuls, dorim să ardem etapele, aici ne dorim totul şi imediat. Credem că fiecare frază postată poate ajuta lumea să se schimbe.
Ceasul nostru aleargă, dar ceasul lui Dumnezeu merge mult mai încet.
Într-o lume în care un grup de persoane poate să controleze toată informaţia postată de noi, este ridicol să credem că putem influenţa cu ceva şi este inconştiență să nu realizăm că toţi, indiferent de educaţie, putem fi influenţaţi de ei.
Mi-am încheiat primul volum al spovedaniilor cu „Viaţa este singurul spectacol unde merită să fii mereu pe scenă". Astăzi, mă gândesc că, dacă toţi vom ajunge pe scenă, fie ea şi virtuală, cei mai câştigaţi vor fi cei care vor rămâne să ne privească din rândul întâi.
Ca orice alt experiment, haosul informaţional creat se va opri brusc, dar atunci, deja o omenire întreagă va fi manipulată într-un singur sens.
P.S. contul ramine deschis doar ca eu nu voi mai posta nimic.

Cristian Sima