Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












BNR: Tensiunile din economie şi supraîndatorarea populaţiei, riscuri pentru stabilitatea financiară

Postat la: 05.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Tensiunile macroeconomice apărute pe fondul creşterii PIB peste potenţial şi supraîndatorarea populaţiei în perspectiva majorării dobânzilor reprezintă principalii factori de risc, arată Raportul asupra stabilităţii financiare, prezentat luni de conducerea Băncii Naţionale a României - BNR.

Economia a crescut bazându-se mai mult pe consum şi a crescut peste potenţial, lucru care adânceşte „deficitele gemene", adică deficitul fiscal şi cel de cont curent. Iar politicile fiscale au fost „expansioniste", în sensul că „spaţiul fiscal generat prin relaxarea din 2016 s-a epuizat în 2017", a explicat Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, la conferinţa de prezentare a Raportului.

Oficialul a mai arătat că dezechilibrele din economie influenţează rata dobânzilor, cursul valutar şi inflaţia. Din acest motiv, creşterea îndatorării populaţiei - pe fondul creşterii dobânzilor - este unul dintre riscurile semnalate de BNR la adresa stabilităţii financiare. Liviu Voinea a menţionat că tensiunile macroeconomice şi supraîndatorarea populaţiei sunt riscuri de intensitate medie, precizând că „România nu prezintă riscuri sistemice ridicate pentru stabilitatea financiară".

Referindu-se la supraîndatorarea populaţiei, Liviu Voinea a arătat că majoritatea creditelor acordate în ultimii ani sunt cu dobândă variabilă, ceea ce reprezintă un „factor agravant". Oficialul le recomandă, în consecinţă, viitorilor debitori să contracteze credite noi cu dobândă fixă.

La rândul său, Eugen Rădulescu - diredtorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR - a arătat că o creştere cu doar două puncte procentuale a ratei dobânzii la creditele ipotecare a mărit gradul de îndatorare a debitorilor cu venituri mici de la 65% la 75% din venituri, ceea ce „devine greu de suportat". Iar în această perioadă „au loc discuţii la nivelul BNR, pentru a limita acest raport dintre rata lunară şi veniturile debitorilor, astfel încât să nu devină insuportabil", a precizat Eugen Rădulescu.

Printre celelalte riscuri la adresa stabilităţii financiare, identificate în actualul Raport al BNR, se mai mumără „deteriorarea încrederii investitorilor în econpomiile emergente (risc considerat „ridicat"), disciplina scăzută de plată la nivelul companiilor (risc „mediu") şi accelerarea creşterii preţurilor în sectorul imobiliar (risc „redus").

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE