BNR nu va participa la discuţia din Senat: Este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul Finanţelor
Postat la: 29.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, că nu va participa la discuţia din Comisia Economică din Senat, programată să aibă loc marţi, fiind nevoie mai întâi de o întâlnire cu reprezentanţi din Ministerul Finanţelor.
Conducerea BNR fusese chemată să participe la discuţii, în Comisia Economică din Senat, în legătură cu modul în care este format ROBOR.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
"BNR nu va participa astăzi la discuţia din Comisia Economica din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Stabilitate Macroprudenţială, dupa cum a declarat aseară şi dl. consilier Vâlcov", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.
El a subliniat că BNR este deschisă la dialog, dar consideră că "se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de dl. Zamfir, care să nu plece de la un şir de fake news-uri lansate fără proble".
În urmă cu o săptămână, senatorul ALDE Daniel Zamfir susţinea că indicele ROBOR este "trucat" printr-o înţelegere între băncile comerciale şi cu implicarea BNR şi anunţă că guvernatorul Băncii Naţionale şi şeful Consiliului Concureţei vor fi chemaţi la audieri la Comisia economică din Senat începând din 29 ianuarie.
În replică, Dan Suciu a declarat, la Digi 24, că afirmaţiile senatorului ALDE reprezintă "un lung şir de confuzii, greşeli şi rele interpretări", spunând că acesta are probleme de înţelegere a pieţei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun.
-
Americanii și saudiții se apropie de un pact istoric care ar putea remodela Orientul Mijlociu. Care va fi mișcarea Israelului
SUA și Arabia Saudită se apropie de un pact istoric care ar oferi regatului garanții de securitate și ar stabili o posibilă cale către legăturile diplomatice cu Israelul, au dezvăluit persoane familiare cu problema pentru Bloomberg.
-
Cel mai avansat portavion al Chinei se apropie de lansare. Cele două avantaje esențiale pe care le au navele SUA în fața Fujian
Cel mai nou, mai mare și mai avansat portavion al Chinei, Fujian, a făcut un salt serios pentru a se alătura celei mai mari flote navale din lume, miercuri, când a plecat din Shanghai pentru primele sale probe pe mare.
-
O nouă anomalie meteo la Hong Kong - a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere. Peste jumatate din ele intr-o singură oră
Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marți spre miercuri, potrivit observatorului meteorologic al orașului, scrie Le Figaro.
-
Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare: vile in strainatate, depozite in criptomonede, soțul plătit ca secretară, salariu imens la profit zero
Are aproape 45.000 de euro în conturi și criptomonede evaluate la circa 31.000 de dolari. Realizator al unor emisiuni pe propriile platforme online, Lazarus a menționat venituri din "publicitate online" de 51.199 de dolari de la Facebook Ireland și 16.530 euro de la Youtube.
-
Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați în Timiș, încercând să prindă migranți. Ministrul de Interne vrea să primim și mai mulți
Doi polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au fost înjunghiați în timp ce încercau să prindă mai mulți migranți și două călauze, informează Televiziunea Română.
-
Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar"
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar.
-
Donald Trump, interviu care dă fiori: "Preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume!"
Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat "If he wins" ("Dacă câştigă") ambiţiile lui Donald Trump şi felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori.
-
Secretul longevității lui Ion Iliescu, dezvăluit de un nutriționist. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani
Ion Iliescu, fostul președinte al României, urmează o dietă strictă, iar acesta ar fi secretul longevității sale. Fostul lider al țării a ajuns la vârsta de 94 de ani. Un nutriționist a dezvăluit care este regimul pe care acesta îl urmează cu strictețe.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu