Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Bărbatul care s-a autoincendiat în sediul Poliţiei Transporturi din Gara de Nord a murit la spital

Postat la: 16.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Victima avea 21 de ani şi a ajuns la Spitalul Floreasca în noaptea de marţi spre miercuri, cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului. Potrivit primelor cercetări, tânărul, dependent de aurolac, s-ar fi autoincendiat în subsolul Poliţiei Transporturi de la Gara de Nord după ce oamenii legii l-ar fi legat de un grilaj.

Aceştia susţin că au ridicat victima şi au adus-o la sediul Poliţiei pentru că era agitată după ce consumase aurolac. Procurorii bucureşteni au deschis un dosar penal în aceast caz, iar în paralel şeful Poliţiei Române a dispus verificări interne la Biroul Poliţiei Transporturi Feroviare Gara de Nord.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, incendiul de la subsolul sediului Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara de Nord a fost anunţat marţi seară, în jurul orei 23.45, iar la faţa locului au ajuns trei autospeciale, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Vasile a precizat că pompierii au găsit în interior un bărbat cuprins de flăcări, care a fost scos de către echipajele de intervenţie, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă, cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca".

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE