Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Avertisment Grindeanu pentru Dunca: "Vreau un nou cadru legal legat de sport"

Postat la: 21.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat luni că îşi doreşte ca în cel mai scurt timp să existe "un nou cadru legal legat de sport". Grindeanu a spus că își dorește ca România se reajungă la performanțele obținute în trecut pe plan internațional.

"I-am transmis domnului ministru Dunca (ministrul Tineretului şi Sportului - n.r.), îmi doresc ca în cel mai scurt timp să vină cu un nou cadru legal legat de sport, şi anume cu Legea sportului şi norme de aplicare a acestei legi", a declarat Grindeanu, la evenimentul "Program de tabere ARC 2017 pentru românii de pretutindeni", organizat la Palatul Victoria de Ministerul Tineretului şi Sportului, împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, Sorin Grindeanu a spus că îşi doreşte ca performanţele sportivilor români la Olimpiadă să crească. "Îmi doresc, domnule Covaliu, ca la următoarea Olimpiadă să fim acolo unde am fost la Los Angeles. Greu, ştiu, ştiu condiţiile de atunci (...), ne-am aflat pe locul doi. După aceea ne-am menţinut un număr bun de ediţii în primele zece ţări sportive. Din păcate, la ultimele olimpiade, n-am mai fost aşa de performanţi, nu din cauza sportivilor, ci din cauza bazei care s-a restrâns din punctul meu de vedere foarte mult, iar lucrurile acestea trebuie să se schimbe. Împreună cu Ministerul Sportului, vă rog, aveţi toată deschiderea mea, a Guvernului, astfel încât (...) să repornim aceste lucruri pe o bază sănătoasă", i-a transmis premierul Grindeanu preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE