Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Şapte maşini, printre care o ambulanţă, tamponate intr-un accident în lanţ în Capitală

Postat la: 09.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un accident în lanţ în care au fost implicate şapte maşini a avut loc în Capitală, joi dimineaţa, după ce un taximetrist nu ar fi acordat prioritate unei ambulanţe care transporta un pacient, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, trei persoane fiind rănite uşor.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, accidentul a avut loc pe Calea Floreasca, după ce un taximetrist care avea în maşină un pasager a ieşit de pe o stradă fără să acorde prioritate unei ambulanţe care transporta un pacient şi avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. În urma impactului, ambulanţa a ricoşat în alte cinci maşini. Pacientul aflat în ambulanţă a fost preluat de un alt echipaj, în timp ce asistenta şi şoferul care a provocat accidentul au fost transportaţi la Spitalul Floreasca.

"Ambulanţa mergea pe Calea Floreasca. Transporta o pacientă de la un cămin din Pipera la Spitalul Floreasca. Mergeau cu girofar, sirenă, nu rulau cu viteză mare, din relatările ambulanţierului aveau 60km\oră, nefiind o urgenţă. Pe Calea Floreasca, în dreptul lacului au fost loviţi din lateral de un taximetru care a depăşit linia dublă continuă, au fost aruncaţi într-un taximetru din faţă şi au ricoşat într un stâlp de iluminat în partea dreaptă a drumului. Ambulanţa este foarte avariată. Personalul care ocupa ambulanţa nu a avut răni grave, ambulanţierul a avut o uşoară presiune toracică datorită centurii. Asistenta care stătea pe scaunul din spate, în celula sanitară alături de pacientă, are traumatism la nivelul antebraţului stâng, probabil s-a lovit de targă. A fost trasportată pentru o radiografie la Spitalul Floreasca. Pacienta nu a avut niciun fel de problemă. Şi şoferul care a provocat accidentul a fost transportat la spitalul Floreasca acuzând dureri la nivelul membrelor inferioare", a declarat Alis Grasu, directorul Ambulanţei Bucureşti - Ilfov.

La faţa locului se fac cercetări. Şoferului care a provocat accidentul i se poate reţine permisul de conducere şi aplica o amendă contravenţională. În funcţie de ce va constata medicul legist, acesta riscă deschiderea unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE