Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Accident în lanț pe Autostrada Soarelui, aglomeratie pe DN1 si in vami

Postat la: 06.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Finalul de weekend aduce și de această dată trafic intens pe drumurile care leagă Bucureștiul de mare sau munte. În plus, românii care au concediu în luna august și vin acasă din Europa stau ore întregi la intrarea în țară.

Accident în lanț pe Autostrada Soarelui, în această după-amiază. Patru mașini au fost implicate într-o tamponare, iar o persoană a fost rănită. Accidentul a avut loc pe sensul spre București, la kilometrul 13, iar traficul se desfășoară cu dificultate.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră pe DN1 Braşov - Ploieşti se desfăşoară îngreunat din cauza numărului mare de autovehicule. Pe sensul de urcare, către Braşov, s-au format coloane de autoturisme în zona localităţii Comarnic şi pe tronsonul Poiana Ţapului - Buşteni, iar pe sensul de coborâre, pe tronsonul Predeal - Azuga - Buşteni. Pentru evitarea ambuteiajelor, şoferii care doresc să se deplaseze pe ruta Braşov - Ploieşti sunt sfătuiţi să ia în calcul şi ruta alternativă DN1A Braşov - Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti.

Caniculă și cozi, și la intrarea în țară prin vama Nădlac. Românii plecați la muncă în străinătate sunt nevoiți să aștepte și trei ore ca să intre în țară. Cozile sunt de cinci kilometri în partea maghiară iar polițiștii de frontieră de la Nădlac II au deschis două benzi suplimentare pentru fluidizarea traficului.

"În ultimele 48 de ore, punctul de trecere a frontierei Nădlac II a fost tranzitat de peste 34 de mii de persoane. Acest lucru se îtâmplă datorită cetățenilor români care sunt în străinătate și se întorc acasă pentru a petrece concediile sau cetățenii străini care vin în România. Este așteptată o creștere a traficului prin punctele de trecere a frontierei în această perioadă.

În continuare, polițiștii de frontieră recomandă tuturor participanților la trafic care vor să tranziteze granițele să urmărească aplicația pe care noi am desfășurat-o și merge - trafic online - unde pot să observe timpul de trecere prin punctul în care doresc să tranziteze frontiera", a declarat Mihaela Leș, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE