65 de protocoale secrete. Cum procedăm?
Postat la: 19.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Se vehiculeză faptul că, în numai două zile, pot fi desecretizate faimoasele protocoale. Să vedem dacă este așa.
1). În total sunt 65 de protocoale secrete, pe care SRI le-a încheiat cu alte instituții.
2) Fiecare protocol secret are în stânga sus un număr de ordine dat de SRI, care atestă secretizarea. Iar în dreapta sus un număr dat de instituția parteneră, de exemplu DNA, care a secretizat la rândul ei. Numai că, atenție mare, doar SRI, dintre toate aceste instituții în număr de 65, are dreptul să secretizeze documente. Secretizarea făcută de toate celelalte instituții este ILEGALĂ. Iar cine a secretizat ilegal trebuie să răspundă în fața legii.
3). Desecretizarea se face prin Hotărâre de Guvern. Hotărârea de Guvern nu se poate face decât în baza unei solicitări motivate din partea SRI.
4). Ce se întâmplă dacă SRI, respectiv domnul Eduard Hellvig, refuză să facă o solicitare motivată în acest sens? În acest caz, Guvernul nu poate adopta Hotărârea de desecretizare.
5). Cine îl poate obliga pe directorul SRI să facă solicitarea motivată, în caz că el nu vrea? La prima vedere, președintele României, care este și președinte CSAT. În al doilea rând, ar putea să-l oblige Parlmentul, care a aprobat numirea șefului SRI și care primește și aprobă rapoartele anuale ale instituției.
Prin urmare, dacă domnul Eduard Hellvig se mai gândește și dacă se mai gândește și președintele României Klaus Iohannis, atunci până la desecretizare mai e o cale foarte lungă.
Sorin Roșca Stănescu
Mai jos, regăsiți un text scris de fostu colonel SRI Ion Dedu:
Ciudat, Manda recunoaste ca si la aceasta data protocoalele secrete de stat incheiate intre SRI-MP_DNA functioneaza! Ce aberatie spune si pana acum ce au facut au sprijinit incalcarea legii prin nedenuntarea lor concreta si desecretizare? Sper ca organele abilitate si institutiile statului se vor sesiza cu gravele nelegalitati produce in Romania ultimilor 15 ani!
Din nou am avut dreptate. Golgota protocoalelor si a HCSAT secret de stat se apropie de final! Oare cine vor fi rastignitii? Sper sa intelegeti ca tot prin HG se va face declasificarea la propunerea motivata a SRI. Sa vedem ce are de zis MP si DNA ce nu aveau dreptul legal sa secretizeze alturi de SRI oare cine i-a imputernicit in mod ilegal? Cine va fi sanctionat admnistrativ, civil si penal pentru tot ce s-a intamplat in ultimii cel putin 15 ani in Romania in activitatea judiciara, pe fondul aplicarii nelegale a protocoalelor si HCSAT de catre binomul SRI-DNA?
Iata cum, dupa declaratiile oficiale ale Presedintelui Romaniei si Primului-ministru al Romaniei referitoare la desecretizarea potocoalelor secrete de stat incheiate intre SRI si MinisterulPublic, PICJJ si DNA, o serie de persoane cu imagine publica ies la rampa cu declaratii pe acest subiect spunand cat de mult au dezbatut ei pe acest subiect in trecut, dar uitand sa mentioneze si alte persoane ce au avut un rol important in abordarea sistematica si sistemica a problematicii supuse atentiei azi de oficialii sus mentionati, aratand cu ceva timp inaintea acestora nelegalitatile si ingerintele grave in drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor aparate constitutional, dar ignorate cu desavarsire de activitatea comuna in echipa mixata chiar de catre SRI _ MP_DNA, institutii obligate sa respecte si sa aplice legea si nu sa o incalce in mod flagrant atatia ani fara remuscari institutionale si umane!
Redau un citat dintr-un document oficial al SRI, din 2013, prin care recunoaste sub semnatura ceea ce veti citi....
"d) realizarea interceptarilor si relatiile cu operatorii de comunicatii. Prin hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Serviciul Roman de Informatii a fost desemnat autoritate nationala in domeniul realizarii interceptarilor si al relatiei cu operatorii si furnizorii de servicii de telecomunicatii. Serviciul Roman de Informatii administreaza un sistem tehnic de interceptare unic la nivel national, in cadrul caruia executa operatiunile tehnice necesare punerii in aplicare a autorizarilor de interceptare a comunicatiilor obtinute, potrivit legii, de catre toate institutiile nationale abilitate si asigura protectia tuturor informatiilor obtinute din surse tehnice secrete; e) realizarea sarcinilor de contraspionaj radio si identificarea emisiilor radioelectronice ilegale. Serviciul Roman de Informatii desfasoara activitati tehnice de control ambiental si de supraveghere radio, in scopul asigurarii securitatii tehnice a spatiilor protejate impotriva interceptarii ilegale. Serviciul Roman de Informatii organizeaza si desfasoara activitati specifice de contraspionaj radio si alte activitati tehnice pentru identificarea, documentarea si contracararea amenintarilor la adresa securitatii nationale din spectrul radioelectronic;"
Ce pare aveti se cunoastea totul inca din vremuri istorice depsre care eu am vorbit in multe dezbateri televizate sau in conferinte publice....!
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Procurorul care a cerut arestarea lui Putin și Netahyanu s-a suspendat din funcție. Dosarul de hărțuire sexuală în care e implicat se apropie de final
Procurorul Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a demisionat temporar, in contextul in care o ancheta privind presu ...
-
Cum vede Nicușor Dan programul "Apă - Hrană - Energie", al lui Călin Georgescu
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat la funcția de președinte al Romaniei, a facut un scurt comentariu ...
-
De la inginer software la livrator de mâncare. Cum l-a adus Inteligența artificială de la un salariu de 150.000 de dolari la a locui într-o rulota
Amenințarea Inteligenței Artificiale asupra locurilor de munca intr-un exemplu concret.Un barbat și-a pierdut locul de m ...
-
STS, răspuns la acuzațiile AUR: Sistemele destinate prevenirii votului ilegal îndeplinesc toate condițiile legislative, tehnice și operaționale
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a raspuns vineri printr-un comunicat la acuzațiile AUR privind o presupusa f ...
-
Diplomatul suedez bănuit de spionaj a fost găsit mort
Un diplomat suedez arestat saptamana trecuta sub suspiciunea de spionaj si eliberat cateva zile mai tarziu a fost gasit ...
-
SUA mizează pe o armă cinetică de ultimă generație, SM-3, după ce a folosit-o pentru prima dată în Israel
Departamentul Apararii al Statelor Unite a anunțat o extindere semnificativa a contractului cu Raytheon, companie din ca ...
-
Forțele Aeriene dezvăluie primele avioane fără pilot din istoria SUA. Un punct de cotitură în modul în care America va concepe războiul aerian al viitorului
Forțele Aeriene ale Statelor Unite au prezentat oficial primele aeronave de lupta fara pilot din istorie care primesc de ...
-
Apple pregătește un telefon revoluționar pentru aniversarea de două decenii. Ce va putea oferi iPhone-ul 100% din sticlă
În 2027, iPhone-ul va implini 20 de ani, iar Apple pare hotarata sa marcheze momentul cu un dispozitiv care sa res ...
-
Un expert susține că a descifrat un mister din Biblie. Descoperire despre Cele zece porunci ale lui Dumnezeu
Biblia povestește cum Moise a urcat pe un munte misterios, s-a intalnit cu Dumnezeu fața in fața și a coborat purtand Ce ...
-
Evoluție dramatică în Statele Unite: Un fenomen nemaivăzut de la pandemie lovește sever
Acordul comercial interimar dintre administrația de la Washington și China, incheiat in Elveția, marcheaza o schimbare d ...
-
Ultima generație care mai mănâncă banane: Fructul preferat din toată lumea, pe cale să dispară în câțiva ani
Bananele, unul dintre cele mai iubite fructe din lume, sunt amenințate cu dispariția! Schimbarile climatice, bolile deva ...
-
Chatbotul lui Elon Musk, acuzat că promovează o teorie conspiraționistă: ce s-a întâmplat cu Grok pe platforma X
Un incident bizar și controversat a reaprins discuțiile despre riscurile inteligenței artificiale in spațiul public digi ...
-
Garda digitală a Papei! Cum un grup de voluntari din întreaga lume apără Vaticanul de hackeri
Într-o epoca in care credința se ciocnește din ce in ce mai des cu tehnologia, Vaticanul se vede nevoit sa iși ape ...
-
România, cu un picior în zona 'junk': Alegerile tensionate amplifică prăbușirea încrederii investitorilor - Bloomberg
Incertitudinea politica generata de alegerile prezidențiale din Romania incepe sa fie tratata cu seriozitate maxima de p ...
-
Sociolog: Pare că George Simion și Călin Georgescu nu au o relație bună
Vladimir Ionaș, sociolog Avangarde, a afirmat joi, ca strategia lui George Simion de a nu se prezenta la dezbateri inain ...
-
SUA, din nou o putere mondială sub Trump: investiții fără precedent din întreaga lume într-o industrie în plină dezvoltare
Deși au trecut 100 de zile din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, piața criptomonedelor ramane extrem de sensi ...
-
Un robot umanoid „s-a trezit" şi a devenit incontrolabil îngrozind inginerii într-o fabrică din China VIDEO
În China, un videoclip care circula pe retelele sociale arata un robot umanoid al companiei Unitree luptandu-se ag ...
-
Descoperirea secolului: experimentul DUNE, ascuns sub pământ. De ce există lumea
Teoriile actuale ale astronomiei nu pot explica de ce a aparut lumea, planetele, stelele și galaxiile. Dar acum oamenii ...
-
Au furat un ditamai avionul comercial: hoții nu au mai fost văzuți de atunci, nici aeronava sau orice resturi ale acesteia. Lista celor mai bizare furturi
Unele dintre cele mai bizare furturi din lume au devenit celebre tocmai datorita naturii lor neașteptate. Daca majoritat ...
-
A fost creat primul tabel periodic al algoritmilor de inteligență artificială, după modelul Mendeleev
MIT propune un „tabel periodic" al algoritmilor de inteligența artificiala. Daca in liceu am invațat sa ordonam at ...
-
Terifiantul "sindrom al capului căzut": Boala generată de statul cu ochii în telefon. Un caz extrem șochează până și medicii
Medicii japonezi au relatat un caz extrem de rar și alarmant: un barbat in varsta de 25 de ani a ajuns in imposibilitate ...
-
Aplicația care te lasă fără bani în câteva secunde. Nu o descărca niciodată pe telefon
O femeie din Deva a cazut victima unei escrocherii cibernetice de proporții, dupa ce a fost convinsa sa instaleze o apli ...
-
O erupție solară lovește Pământul: Semnalele radio, întrerupte în Europa și Asia. Urmează zile critice
Pe 14 mai 2025, o erupție solara extrem de puternica, de clasa X2.7, a fost emisa de Soare dintr-o noua regiune activa d ...
-
Manelistul Jador a fost prins drogat la volan: A ieșit pozitiv la opiacee
Cantaretul de manele Jador a fost oprit, miercuri seara, de politistii din Bucuresti pe o strada din Sectorul 5, iar tes ...
-
Un scandal de corupție bubuie la NATO: Mai multe persoane arestate într-o anchetă internațională
Mai multe persoane au fost arestate in cadrul unei vaste anchete anticoruptie care implica o agentie NATO ce se ocupa de ...
-
Sfaturi pentru închirierea unui cabinet psihologic
Poate ești in prima ta zi de practica sau ai ani de experiența, alegerea unui cabinet psihologic nu este doar o chestiun ...
-
O furtună solară masivă provoacă pene de curent la nivel mondial. Experții avertizează că ce este mai rău urmează să vină
Soarele a dezlanțuit cea mai puternica erupție solara a anului. Furtuna de radiații provocata de erupția solara de marți ...
-
Falimentul bate la usa României: BNR anunta ca datoria externă a ajuns la cote alarmante si riscam si incapacitate de plata
BNR a transmis datele despre contul curent al balanței de plați a Romaniei, care a inregistrat un deficit de 7,656 milia ...
-
Un român a furat statui din cimitirele din toată Germania. Prejudiciul se ridică la 600.000 de euro
Un cetațean roman de 36 de ani este suspectat pentru furtul unor decorațiuni funerare in valoare de aproximativ 600.000 ...
-
CJUE - Lovitură dură pentru Ursula von der Leyen în scandalul vaccinurilor COVID: Comisia a ascuns ilegal SMS-urile cu Pfizer
Instanța suprema a UE a anulat decizia Comisiei de a refuza ziarului New York Times accesul la mesajele schimbate intre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu