159 de ani de la Mica Unire. Cum a ajuns Cuza" candidat la "domnie pe viață: "Alesul vostru vă dă, astăzi, o singură Românie"
Postat la: 24.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

159 de ani de la Mica Unire. La 24 ianuarie 2018 se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Cunoscut şi sub numele de "Unirea Mică", acest major eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5-17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie - 5 februarie, este ales şi domn al Munteniei. Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Țelul suprem: Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti "într-un singur stat neatârnat românesc"
159 de ani de la Mica Unire. La Braşov, la 12/24 mai 1848, revoluţionarii moldoveni emigraţi au elaborat programul, în şase puncte, "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei", care cuprindea, în mod special, obiectivul fundamental românesc, acela al unirii Moldovei şi Ţării Româneşti "într-un singur stat neatârnat românesc". În iunie 1848, muntenii adresau Porţii un memoriu, în care îşi exprimau dorinţa firească a românilor "de a se reuni într-un singur stat", potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).
159 de ani de la Mica Unire. Problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută pentru prima dată în cadrul unui for internaţional cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au participat Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia. Cu această ocazie, reprezentanţii Franţei şi Rusiei s-au pronunţat în favoarea unui astfel de proces, în timp ce reprezentanţii Austriei şi Imperiului Otoman s-au declarat hotărât împotriva acestuia.
159 de ani de la Mica Unire. Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic, iar în Moldova şi Ţara Românească, Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a reinstaurat controlul politic al celor două puteri, notează volumul "O istorie a românilor" (Ion Bulei, Eb. Meronia, 2007). În aceste împrejurări, mişcarea naţională a fost constrânsă să se manifeste în afara ţării, prin activitatea emigranţilor români.
159 de ani de la Mica Unire. Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii (1853-1856) şi, după Congresul de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie), protectoratul ei asupra Principatelor a încetat. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.
Primul pas, înfăptuirea "Comitetul Electoral al Unirii", la Iași
159 de ani de la Mica Unire. La Iaşi, în februarie 1857, s-a constituit "Comitetul Electoral al Unirii", care a fixat la 1/13 martie un program politic, preconizând unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. Şi la Bucureşti, a fost înfiinţat la 3/15 martie 1857, "Comitetul Central al Unirii", organ de conducere al Partidei naţionale muntene care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).
159 de ani de la Mica Unire. Adunările ad-hoc din Moldova (22 sept./3 oct. 1857-21 dec. 1857/2 ian. 1858) şi din Ţara Românească (30 sept./12 oct.-10/22 dec. 1857) au întrunit marii şi micii proprietari, deputaţi orăşeni şi deputaţi ţărani. Chemaţi să se pronunţe în problema unirii, participanţii au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluţii aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857, iar în Ţara Românească la 8/20 octombrie 1857, în care cereau: autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ şi constituţional, Adunarea obştească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor şapte puteri.
Domnul, ales în fiecare ţară "pe viaţă"
159 de ani de la Mica Unire. În ultima zi a Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) de la Paris (10/22 mai-7/19 aug. 1858) s-a semnat Convenţia de la Paris, act internaţional, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor, conform lucrării "Istoria românilor, Constituirea României moderne" (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003). Cele două ţări menţinute sub suzeranitea Porţii şi sub "garanţia colectivă" a puterilor urmau "să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi" purtând denumirea de "Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei", separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi de Comisia centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare ţară "pe viaţă". Comisia centrală şi Curtea de Casaţie urmau a fi comune celor două ţări, iar armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, apropia pe români de momentul realizării unificării celor două principate.
Cum a ajuns "Alexandru Ioan Cuza" candidat la "domnie pe viață"
159 de ani de la Mica Unire. La 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, au fost deschise lucrările Adunării elective din Moldova, fiind validate mandatele a 55 de deputaţi. Partida naţională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării elective, dar nu se pronunţase încă asupra numelui candidatului. Deputaţii majorităţii s-au întrunit în seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După ore întregi de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi şi care s-au angajat să-l susţină în Adunare prin vot "pe faţă".
*Alexandru Ioan Cuza
159 de ani de la Mica Unire. În ziua de 5/17 ianuarie 1859, Adunarea electivă s-a întrunit pentru a-l alege pe domn, ceea ce avut loc prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputaţi prezenţi. Mihail Kogălniceanu a subliniat importanţa actului care se săvârşise: "Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră - i-a spus el lui Alexandru Ioan Cuza - am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou ... Fii dar omul epocii ... fă ca legea să fie tare, iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni" ("Istoria românilor, Constituirea României moderne", volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).
159 de ani de la Mica Unire. Alegerile pentru Adunarea electivă a Ţării Româneşti s-au desfăşurat între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859, în care conservatorii au obţinut 46 din cele 72 de mandate existente. În acest context, fiind în minoritate, Partida naţională şi-a dat seama că unica modalitate de a asigura victoria cauzei naţionale este apelul la masele populare.
Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. Sediul reprezentanţei naţionale era înconjurat de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei naţionale s-au reunit la hotelul "Concordia" din Bucureşti unde, atât deputaţii majorităţii conservatoare, cât şi cei ai Partidei naţionale căutau o soluţie. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depăşire a impasului.
24 ianuarie 1859, Cuza era domnul: "Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie".
159 de ani de la Mica Unire. În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu "spiritul Convenţiei", a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.
S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român.
159 de ani de la Mica Unire. Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. Telegraful a ajutat la răspândirea veştii în întreg spaţiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar şi peste munţi, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian sublinia că "alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate", iar publicaţia ''Kronstaedter Zeitung'' scria că "ziua de 24 ianuarie este o zi memorabilă a poporului român ... Puţine popoare de pe globul pământesc au realizat cu sacrificii mari o operă patriotică atât de măreaţă" ("Istoria românilor, Constituirea României moderne", volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).
La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza ajungea la Bucureşti, unde a fost primit cu mult entuziasm.
159 de ani de la Mica Unire. Conferinţa de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei) au recunoscut de jure, la 1/13 aprilie, înalta alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite (Austria şi Imperiul Otoman, la 25 aug./6 sept.). Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.
La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, în urma consensului stabilit la Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante (septembrie 1861), Poarta emana "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei", prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor.
159 de ani de la Mica Unire. Prin proclamaţia către naţiune de la 11/23 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza, aducea la cunoştinţă oficial că "Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă şi de puterile garante ... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie".
La 22 ianuarie/3 februarie 1862, a fost format primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie/5 februarie 1862, la Bucureşti, s-a deschis primul Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, "Unirea definitivă a Principatelor", iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala noului stat.
159 de ani de la Mica Unire. Ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată zi de sărbătoare naţională în urma unei propuneri legislative semnate de 106 parlamentari, aparţinând mai multor partide politice, potrivit www.cdep.ro. În expunerea de motive se arăta că "24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional modern român şi trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (...) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi!".
Sursa: Agerpres
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu