Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Meci mare la Europene! Romania - Olanda, duel sub semnul echilibrului. Capitolele la care fetele noastre...

Postat la: 08.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

România a impresionat în prima faza a grupelor, la Campionatul European de handbal din Franta, dar la fel a facut si echipa Olandei, prima adversara a fetelor noastre, în Grupa principala II.

De altfel, ambele nationale pornesc cursa catre semifinale cu punctaj maxim si sunt mari favorite sa ajunga între cele mai bune patru echipe de pe continent. Echilibrul este confirmat si de cifrele înregistrate de România si Olanda în primele trei meciuri disputate la turneul final. Totusi, "tricolorele" au un usor avantaj. Probabil, cel mai important este cel la nivelul portarilor.

Fetele lui Ambros Martin domina clar la capitolul portari, unde sunt pe primul loc în competitie. Iulia Dumanska si Denisa Dedu au aparat 36% dintre suturile trimise de adversare (42 din 117). Poarta Olandei are un procentaj de doar 29% (31 din 106).

Un alt capitol la care echipa noastra e în avantaj este jocul pe extreme. 24 din cele 36 de suturi trimise de românce de pe una dintre cele doua extreme s-au transformat în gol. Adica 67%. În schimb, olandezele au doar 19 goluri din 34 de aruncari (56%).

România este mai precisa si la aruncarile de la 7 metri (16 din 20, fata de 14 din 19) si sta mai bine din punct de vedere al numarului de goluri înscrise pe patrundere. Aici, Cristina Neagu si colegele sale au procentaj 100% (7 din 7), în timp ce adversarele lor de duminica au 10 din 12 (83%).
Totodata, în ceea ce priveste numarul total de aruncari, nationala României e mai eficienta. A marcat de 91 de ori din 138 de încercari, în timp ce Olanda are 90 de goluri din 140 de aruncari.

Un capitol care poate face diferenta poate fi cel al eliminarilor. Aici, scorul este aproape egal. România are 9 eliminari de doua minute, fata de cele 10 ale adversarelor. Numarul de cartonase galbene este acelasi - 5.
Capitolele la care Olanda e mai buna

Echipa Olandei are propriile argumente în meciul cu România. Adversarele noastre se bazeaza pe jocul pivotului, unde au totusi un avantaj destul de mic. Au marcat 12 goluri din 16 aruncari (75%), în timp ce româncele au înscris de 19 ori din 26 de încercari (73%).
De asemenea, olandezele au o forta mai mare de aruncare de la 9 metri, de unde au marcat 49% din aruncari (23 din 47), fata de cele 19 goluri din 41 de încercari ale fetelor noastre, si sunt excelente pe contraatac, capitol la care au 100% (11 din 11).

În acelasi timp, se poate spune ca Olanda este o echipa mai combinativa, daca ne luam dupa numarul paselor decisive, aspect al jocului la care conduc detasat, 53-31.
"Olanda e într-o forma mai buna decât Norvegia"

Horatiu Pasca, asistentul lui Ambros Martin, anunta ca batavele ne vor pune cu siguranta mai multe probleme decât Norvegia.
"Olanda a câstigat o grupa cu echipe foarte bune ale Europei, echipe cu traditie. Cu siguranta au crescut foarte mult în ultimii ani. Au jucatoare la echipele importante ale Europei, iar antrenorul e foarte bun.
Presteaza un joc de calitate. Nu stiu daca e mai buna decât Norvegia, dar va fi un meci greu. În acest moment, Olanda e într-o forma mai buna decât Norvegia", a spus secundul nationalei pentru prosport.ro.
Programul României din Grupa principala II

România - Olanda (9 decembrie, ora 19:00)
România - Spania (11 decembrie, ora 19:00)
România - Ungaria (12 decembrie, ora 19:00)

Nationala României a câstigat grupa D cu maximum de puncte, dupa ce a trecut de Germania, cu 29-24, Cehia, cu 31-28, si Norvegia, cu 31-23.
Primele doua clasate din grupele principale vor merge în semifinalele programate pe 14 decembrie, la Paris. Tot în capitala Frantei se va disputa si finala, pe 16 decembrie.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE