Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Cătălina Ponor merge la Baku. Șapte gimnaști români la Cupa Mondială

Postat la: 16.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Șapte gimnaști români vor fi prezenți la Cupa Mondială, programată în Azerbaidjan în perioada 16-19 martie. Astfel, Cătălina Ponor, Anamaria Ocolişan, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurenţiu Nistor şi Andrei Ursache vor reprezenta România la Cupa Mondială individuală de gimnastică de la Baku.

Primele două zile ale concursului sunt rezervate întrecerilor de calificare, pentru ca în celelalte două să fie programate finalele, totul urmând a se desfăşura conform noului Cod de Punctaj pentru ciclul olimpic 2017 - 2020, notează site-ul Federației Române de Gimnastică.

La eveniment şi-au anunţat participarea 120 de gimnaşti şi gimnaste (85 + 35) din 21 de ţări. Printre aceştia se regăsesc campionii olimpici Eleftherios Petrounias (Grecia) şi Krisztian Berki (Ungaria), Filip Ude (Croaţia), argint la Jocurile Olimpice, campionul european Alexander Shatilov (Israel), Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, şi Oksana Chusovitina (Uzbekistan), la rândul ei multiplă medaliată la toate marile întreceri.

Cupa Mondială de la Baku oferă un prim reper în ceea ce priveşte stadiul pregătirilor pentru întrecerile europene de la Cluj-Napoca, din aprilie. Fiind un concurs pe aparate, înscrierile gimnaştilor români sunt următoarele:

Cătălina Ponor - sărituri, bârnă, sol
Anamaria Ocolişan - paralele, bârnă, sol
Cristian Băţagă - sol, cal, sărituri
Adelin Kotrong - sol, sărituri,
Andrei Ursache - cal, inele
Vlad Cotuna - paralele, bară
Laurenţiu Nistor - paralele, bară

În concursul feminin se vor afla la sărituri - 16 participante, paralele - 21, bârnă, sol - câte 22, în timp ce la masculine vor fi la sol - 32, cal - 12, inele - 27, sărituri 32, paralele - 37, bară - 32.

La 29 de ani, Cătălina Ponor a fost desemnată cea mai bună gimnastă din România în 2016.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE