Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Tăriceanu, despre ofiţerii acoperiţi din ALDE: Există oameni care răspund la duble comenzi nu numai în partide

Postat la: 20.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit şi el despre ofiţerii acoperiţi din interiorul partidului şi a declarat că şi în ALDE, ca şi în alte locuri, aceste persoane există.

Întrebat de ce sunt păstraţi în partid, liderul ALDE a spus: „Din acelaşi motiv pentru care în spionaj, de exemplu, e foarte bine când ştii cine este spionul şi nu îl trimiţi înapoi. Bine, glumesc. Glumă, neglumă, realitatea este următoarea, că există oameni care răspund la duble comenzi nu numai în partide, ci în multe locuri".

Tăriceanu a mai explicat că este foarte greu ca persoanele acoperite din partide să fie excluse prin modificarea legilor securităţii naţionale, deoarece este vorba despre atitudinea celor care conduc serviciile de informaţii şi susţine că acele comisii care supraveghează activitatea serviciilor ar trebui să aibă acces la toate informaţiile, dar nu şi la operaţiunile în curs de desfăşuare.

„E foarte greu să elimini această problemă. Aici e o chestiune de atitudine a celor care conduc aceste servicii. E o problemă de decizie politică până la urmă. Aici un rol mare îl vor avea şi comisiile de supraveghere a serviciilor de informaţii. (Aceste comisii - n.r.) să aibă puteri suplimentare. Eu cred că comisiile de spraveghere a activităţii serviciilor de informaţii trebuie să aibă acces la toate informaţiile, mai puţin la cele care se referă la operaţiuni în curs de desfăşurare, unde cândf informaţiile transpiră rişti să se compromită operaţiunile", a afirmat liderul ALDE.

El a susţinut că, în caz contrar, în continuare vor exista „persoane cu comandă dublă peste tot", începând cu partidele politice, mediul economic şi presă. Declaraţiile lui Tăriceanu vin în contextul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus miercuri că şi în PSD şi în celelate partide politice din România sunt ofiţeri sub acoperire. Acesta a mai adăugat că nu crede că ar avea şanse să afle cine sunt cei care fac parte din PSD.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE