Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Senatorii au adoptat tacit legea privind ONG-urile

Postat la: 22.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor declarate de utilitate publică, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum.

Iniţiativa legislativă prin care se propune modificarea OG 26/2000 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor a avut termenul de adoptare tacită în 20 noiembrie 2017. Proiectul social-democraţilor nu a mai fost dezbătut în plenul Senatului din lipsă de cvorum, după ce majoritatea senatorilor PSD-ALDE au părăsit sala de plen. Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a susţinut, în plen, că gestul colegilor săi de la PSD-ALDE arată lipsă de bun-simţ. Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, şi de senatorul social-democrat, Şerban Nicolae.

În expunerea de motive se precizează ca necesară creşterea gradului de transparenţă şi se propune obligaţia ca ONG-urile să publice semestrial o declaraţie detaliată de venituri şi cheltuieli. „Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial Partea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile.

Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată", se arată în textul normativ. Potrivit unei prevederi din actul normativ, acordarea unui ONG a statului de organizaţie de utilitate publică este dată de faptul că nu a desfăşurat în ultimii 2 ani şi nu desfăşoară nici în prezent activităţi politice de orice fel: activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales. Totodată, recunoaşterea utilităţii publice a unui ONG se poate face pe o durată de cinci ani şi se poate reînnoi în condiţiile legii, dar, dacă asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una sau mai multe dintre condiţiile care au stat la baza acordării acestui statut, Guvernul, la propunerea autorităţii administrative sau a Ministerului Justiţiei, retrage, prin hotărâre, statutul de utilitate publică. În cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor este for decizional.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE