Referendum pentru familie 6-7 octombrie 2018. Tot ce trebuie să știți despre revizuirea Constituției
Postat la: 28.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

În prezent, articolul 48 din Constituție prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor'.
În noua formă, votată de Parlament, la inițiativa celor 3 milioane de români, articolul din Constituție va fi modificat, astfel: Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor'.
Inițiativa de modificare a Constituției a fost demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Inițiativa a strâns 3 milioane de semnături ș ieste sprijinită activ de Biserica Ortodoxă, de Biserica Catolică, precum și de clasa politică.
Schimbarea definiției familiei, prevăzută în Legea Fundamentală, a stârnit controverse în societatea civilă. Mai multe persoane publice și vedete au spus cum vor vota la referendumul pentru familie 2018. De exemplu, actorul Tudor Chirilă a declarat că nu se va duce la referendumul pentru familie pentru că nu este orb'.
Când are loc referendumul pentru familie 2018
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția României va avea loc timp de două zile, în 6 și 7 octombrie, a stabilit Guvernul, prin ordonanță de urgență.
Românii cu drept de vot se vor prezenta sâmbătă, 6 octombrie 2018, între orele 7,00 și 21,00 și duminică, 7 octombrie 2018, între orele 7,00 și 21,00 la referendumul pentru revizuirea Constituției.
Ce întrebare va fi la referendum pentru familie
Modificarea ar înlocui acest cuvânt cu ideea că soții pot fi doar un bărbat și o femeie. La referendumul familiei, întrebarea la care ar trebui să răspundă cetățenii va fi:
Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament', întrebare la care cetățenii vor putea răspunde prin DA sau NU.
Potrivit avocatnet, motivul pentru care nu a fost inserată întrebarea, explicit, este că Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurea referendumului prevede că întrebarea de pe buletinele de vot trebuie formulată în sensul prevăzut anterior.
În prezent, căsătoria între persoane de același sex nu este permisă în România, așa cum este prevăzut în articolul 258 din Codul Civil. Dacă definiția familiei va fi schimbată în textul Constituției, modificarea Legii Fundamentale va fi ulterior mult mai dificilă decât a Codului Civil.
Cine poate vota la referendumul pentru familie 2018
Toți cetățenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua referendumului, vor putea vota, cu excepția celor cu probleme mentale dovedite, puși sub interdicție, dar și a celor condamnați la pierderea drepturilor electorale. De asemenea, Biroul Electoral Central a anunțat că o urnă specială va putea fi trimisă pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau de invaliditate, care nu se află în instituţii sanitare, alegătorii care sunt internaţi, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu.
Unde se poate vota pentru referendumul pentru familie
Cețățenii vor putea vota în localitatea de domiciliu, la secțiile de votare unde sunt arondați. Dacă nu se află în localitatea de domiciliu, vor putea vota în altă localitate. În cazul românilor din străinătate, aceștia vor vota în cadrul secțiilor de vot din străinătate. Acestea se află, de regulă, în aceleași locații cu misiunile diplomatice și secțiile consulare sau institutele culturale, însă pot fi organizate și în alte locuri, cu permisiunea autorităților din statul respectiv.
Actele necesare pentru a vota la referendumul pentru familie 2018
cartea de identitate;
cartea electronică de identitate;
cartea de identitate provizorie;
buletinul de identitate;
pașaportul diplomatic;
pașaportul diplomatic electronic;
pașaportul de serviciu;
pașaportul de serviciu electronic;
carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare;
pașaportul simplu, doar pentru cetățenii care votează în străinătate (cu menționarea țării de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate);
pașaportul simplu electronic, doar pentru cetățenii care votează în străinătate (cu menționarea țării de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate);
pașaportul simplu temporar, doar pentru cetățenii care votează în străinătate (cu menționarea țării de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate).
Cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota doar cu ultimele trei tipuri de documente menționate în lista anterioară (cele trei tipuri de pașaport).
Condiții necesare pentru validarea referendumului pentru familie
Condiţia pentru validarea unui referendum este ca la acesta să participe cel puţin 30% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale. Iar aprobarea se face cu voturile a 25% dintre cei cu drept de vot. Referendumul va avea succes dacă se vor prezenta la urne 5,67 milioane de români și dacă vor vota ‘DA' 4,72 milioane de alegători.
Costul total al organizării referendumului se ridică la 163,712 milioane de lei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Să ștergem cu Burnetele: Consilierul lui Nicușor Dan cere rapid Marele Reset administrativ. Să luăm cash-ul de la populație si sa punem oamenii la muncă sa plătească taxe!
Consilierul lui Nicușor Dan cere rapid reorganizare administrativa in Romania. Radu Burnete, consilier prezidential pent ...
-
Bolojan e mai demagog decât prevede legea austeritatii: Premierul a încasat de la EximBank indemnizații cât 71 de salarii medii lunare!
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului il acuza pe premierul Ilie Bolojan de ipocrizie, prezentand d ...
-
Alexandru Nazare: România a ajuns la 60% datorie publică. Trebuie făcută curăţenie în tot ce înseamnă sinecuri şi privilegii
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, a declarat vineri ca trebuie facuta curatenie in tot ce inseamna sinecuri si pri ...
-
Directorii companiilor de stat și-au securizat contractele de muncă: "Indicatorii de performanță sunt îndepliniți doar dacă se trezesc și se uită pe geam"
Ministrul Economiei, Radu Miruța, susține ca va modifica indicatorii de performanța pentru directorii companiilor de sta ...
-
Bolojane, ia-te la trântă cu multinaționalele: "Să te lupți cu bugetarii și pensionarii e frecție la picior de lemn!"
Senatorul PSD, Daniel Catalin Zamfir, i-a cerut premierul Ilie Bolojan sa ia masuri care sa vizeze impozitarea profitulu ...
-
Alexandru Nazare dezvăluie din culisele negocierilor cu Comisia Europeană: Așa a ajuns cota TVA la 21%
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat joi cum s-a ajuns la cota TVA de 21%. Comisia Europeana considera ca ...
-
Marcel Ciolacu s-a isterizat după ce i s-a făcut plângere penală acuzat fiind de dezastrul economic din România
Fostul premier și președinte PSD, Marcel Ciolacu, a rabufnit, pe Facebook, dupa ce a fost acuzat de dezastrul economic d ...
-
Din minciunile Regimului BoloDan: Care e in realitate "greaua moștenire a guvernului Ciolacu"?
Ce lasa in urma guvernul Ciolacu, din perspectiva situației economico-financiare, la nivel micro și macroeconomic? Sunt ...
-
Rechizitoriul care-l transformă-n erou: Călin Georgescu e acuzat de fapte penale imaginare, creștere explozivă pe rețelele sociale și declarații elogioase
Procurorii au finalizat rechizitoriul in dosarul in care Calin Georgescu este trimis in judecata pentru propaganda legio ...
-
Se ceartă "elitele" guvernării: Florin Cîțu îl contrează pe Ilie Bolojan după anunțarea măsurilor - "Cineva îl minte! Sau nu înțelege ce spune"
FFostul premier al Romaniei Florin Cițu considera ca actualul șef al executivului fie este mințit de cei din jurul sau, ...
-
Băi, americane, chiar ne crezi proști?! Michael Dickerson (Ambasada SUA): România rămâne candidată la programul Visa Waiver
Romania ramane candidata la programul Visa Waiver, a declarat, miercuri, insarcinatul cu afaceri al SUA la Bucuresti, Mi ...
-
CNI își răsfață angajații cu salarii de zeci de mii de lei pe lună. Cea mai interesantă achiziție făcută în ultima vreme este cea a unor pișcoturi de fițe
Compania Naționala de Investiții (CNI) este o instituție inființata in anul 2001, aflata sub autoritatea Ministerul Dezv ...
-
"Taxa pe boală" e cea mai mare aberație a bolojanilor de la Guvern: "Negocierea nu s-a încheiat încă, dar am speranţă", isi inchipuie Rogobete
Ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, este de parere ca pentru patologii oncologice, pentru cardiologie, AVC, pentru ...
-
Alexandru Nazare are curajul să acuze minciunile lui Marcel Ciolacu: "Ni s-a livrat iluzia unei economii în creștere. Acum intrăm în austeritate!"
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, spune ca romanilor li s-a livrat iluzia unei economii in creștere, care a fost i ...
-
Ordonanța cu tăierile de sporuri și limitarea concediului suplimentar, aprobată de Guvern. De când intră în vigoare noile măsuri
Proiectul de Ordonanța de Urgența pentru stabilirea unor masuri privind personalul platit din fonduri publice a fost ado ...
-
Tăieri din pensii după o viață de muncă. Dorina Barcari: "Cum își permit să se joace cu drepturile oamenilor?"
Expertul in pensii, acum deputat AUR, Dorina Barcari trage un semnal de alarma: „Sub pretextul unor calcule sofist ...
-
Claudiu Târziu, discurs la Cluj-Napoca. S-a lansat platforma civico-politică Acțiunea Conservatoare: „Suntem partidul lui Eminescu"
Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) iși continua procesul de extindere la nivel național și a anunțat lansarea oficial ...
-
Deustche Welle: Nicușor Dan a pactizat cu Sistemul!
Președintele Nicușor Dan pare sa ia prea ușor noile numiri din Justiție, pe care nici nu le-a criticat și nici nu a ince ...
-
Ingineria "Bolojan" cu bugetarii - un bolovan pe care-l rostogolește la rotativa guvernamentală pentru "bivolii" de la PSD
Guvernul Bolojan a anuntat ca va face reduceri la personalul bugetar in cuantum de 20% din cheltuieli. La ora actuala, c ...
-
Crin Antonescu: "Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți și întrutotul!"
Crin Antonescu, pe Facebook: "Nicușor Dan a dat mana cu Donald Trump". Ne vine sau nu sa credem, acesta a fost textul in ...
-
Rareș Bogdan "sincronizează" două postări deloc întâmplătoare: Despre cum putem colabora eficient în interes național. Aflarea sub tricolor versus aflarea în treabă!
Rares Bogdan: "Întalnirea a avut loc miercuri seara la sediul Reprezentanței Romaniei la Bruxelles. A fost o discu ...
-
Bolojan are ARICE la buzunar! O instituție esențială pentru aderarea la OCDE propusă spre desființare pentru că ne costă prea mult
În anul 2022 a fost inființata Agenția Romana pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE). Teoretic, aceasta inst ...
-
Cum se va transforma DGA în serviciu secret după ce ÎCCJ a dat un verdict clar și USR a sărit să profite de situație
Dupa ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit ca lucratorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) ...
-
Concedieri, instituții desființate, taxe. Cum vrea Guvernul să acopere gaura bugetară și de ce unii economiști sunt sceptici
Funcționari publici concediați, instituții desființate, noi taxe. Sunt doar cateva dintre masurile prin care noul guvern ...
-
"Statul te urmărește pe toate direcțiile și te jupoaie de bani fără să riște foarte mult" Noul impozit pe dividende încurajează inflația și atacă sectorul privat
În cea mai recenta forma a programului de guvernare, asumat pe 23 iunie de noul Guvern format din coaliția PSD-PNL ...
-
Demnitarii călătoresc la clasa business, poporul trebuie să strângă cureaua. PUSL îi provoacă pe parlamentari: Mergeți la economic sau plătiți diferența din buzunarul vostru!
Partidul Umanist Social Liberal a denunțat cheltuielile excesive ale Parlamentului pe calatorii business, cerand premier ...
-
Rocadangiul lui Grindeanu dădea mită în numele unei firme în care nu apărea oficial (stenograme)
Ciprian Serban, deputatul PSD de Neamț, fost presedinte al Camerei Deputaților, nou ministru al Transporturilor - cel ca ...
-
Au parte dar n-au carte! Trei miniștri din "guvernul competent" au probleme cu studiile: Țoiu, Șerban și Mosțeanu. Alții nu au nici o treabă cu domeniile pe care le conduc
Guvernul Bolojan incepe sub semnul eficientei administrative, dar cu o contradictie: prea multi ministri par m ...
-
Rocada Busuioc-Stănescu: Cel ce a diminuat puterile Curții de Conturi a fost validat de Senat pentru postul de judecător al Curții Constituționale
Mihai Busuioc, actualul șef al Curții de Conturi, a fost propus de PSD pentru postul de judecator al Curții Constituțion ...
-
Ba da, Tudor Chirilă, ți-ai luat țeapă!
Dupa ce, alaturi de alți lautari autohtoni ai neo-marxismului, Tudor Chirila a fost printre atarnatorii serviciilor care ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu