Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Ponta, convins că va avea grup parlamentar: Sigur mai vin la Pro România încă trei deputaţi din PSD

Postat la: 30.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Fostul premier Victor Ponta a declarat miercuri, că în Pro România se vor mai înscrie în zilele următoare încă trei deputaţi social-democraţi, moment în care va cere încă o dată constituirea grupului parlamentar din Camera Deputaţilor al acestui partid.

"Am venit cu dl. Mocioalcă (Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului - n.r.) şi mi-a dat o veste foarte bună - mi-a zis că nu putem să ne formăm un grup acum, din punctul lor de vedere, pentru că nu avem zece deputaţi care au candidat pe aceeaşi listă. Deocamdată suntem şapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece şi, citându-l pe dl Mocioalcă, depun cerere şi nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD", a declarat Victor Ponta.

El adaugă că, după ce deputaţii PMP se vor înscrie în PSD, vor exista mai mulţi parlamentari PSD care vor trece la Pro România. "De fapt, când pleacă PMP-iştii şi băsiştii la Dragnea, or să vină nişte pesedişti la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine şi Băsescu la Dragnea, că totuşi, sunt prieteni de mult şi probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor", a adăugat Ponta.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE