Mircea Geoană, despre întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea: "Surpriza mea a fost masivă!"
Postat la: 24.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul candidat la prezidenţialele din 2009 Mircea Geoană susţine că surpriza sa a fost "masivă" când a aflat despre dezvăluirea lui Dan Andronic referitoare la o întâlnire a principalilor şefi de instituţii în casa fostului vicepremier Gabriel Oprea în noaptea alegerilor.
"Dacă se confirmă ce spune Dan Andronic, că acest grup important de lideri ai statului român, ai instituţiilor principale ale statutului român, s-au întâlnit în noaptea alegerilor, în sine arată un anumit element de tip conjuraţie. Care este motivaţia, care a fost finalitatea, ce au făcut oamenii aceia, au făcut ceva legal sau ilegal, nu este în căderea mea să fac o astfel de afirmaţie şi cred că ar fi deplasat şi nefiresc să fac procese de intenţie unor oameni înainte să existe elemente substanţiale. Dar surpriza mea a fost masivă aflând în spaţiul public că o astfel de întâlnire în noaptea alegerilor, oameni atât de influenţi în statul român aleg să se întâlnească şi să fie împreună. Evident, nu cred că este vreun dubiu cu privire la preferinţa lor cu privire la soarta celui de-al doilea mandat", a afirmat marţi Mircea Geoană la audierea sa în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009.
Întrebat dacă este adevărată afirmaţia lui Dan Andronic, potrivit căruia i-ar fi spus Laurei Codruţa Kovesi că o va schimba din funcţia de procuror general, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale din 2009, Geoană a precizat că nu a discutat niciodată cu aceasta. "Nu am vorbit niciodată cu Laura Codruţa Kovesi la telefon, nici atunci, nici după, nici înainte. Nu este intenţia mea de a intra într-un alt tip de dispută', a afirmat Geoană. El susţine că sunt elemente "interesante" referitoare la anul 2009. "Sunt multe elemente interesante în 2009, este evident interesant să întorci cartoful fierbinte către PSD, au fost şi în PSD situaţii care nu ar fi trebuit să se întâmple, dar cred că vine principală şi coordonarea principală aparţine celor care au condus România în acea perioadă", a spus Geoană. El susţine că regimul din perioada anului 2009 "a fost în ansamblul său un regim care a denaturat sensul democraţiei".
"Când resursele unei naţiuni, în loc să fie îndreptate către progres economic şi social şi bunăstare generală, sunt conduse către un anturaj politic şi economic care denaturează şi distorsionează sensul administrării unui stat putem spune că asistăm la un fenomen antidemocratic şi antinaţional. Dacă ar fi fost vorba exclusiv de alegerile din 2009, poate că aş fi fost mai rezervat în declaraţiile mele, dar informaţiile evidente din spaţiul public cu privire la vastul sistem de corupţie care a fost patronat şi tolerat în acea perioadă mă îndeamnă să spun că acest regim a fost în ansamblul său un regim care a denaturat sensul democraţiei noastre şi a afectat şansele de dezvoltare şi prosperitate în România. Deci, în esenţă, un regim care a funcţionat împotriva interesului general al ţării", a mai spus Geoană în timpul audierii.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Decizia prin care Guvernul Bolojan ar arunca în aer prețurile dacă măsurile de austeritate nu vor avea efect
Analistul economic Adrian Negrescu lanseaza un semnal de alarma privind riscul pe care l-ar avea o noua creștere a TVA. ...
-
Ce va conține Pachetul 3 al Guvernului Bolojan? Ministrul Pîslaru anunță măsuri pentru firme
Exista discutii din ce in ce mai avansate cu privire la masuri de relansare a economiei ce vor intra in pachetul 3 gandi ...
-
Guvernul a desecretizat costurile pentru zborurile charter ale premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu
Guvernul a facut publice cheltuielile pentru inchirierea avioanelor Tarom folosite de premierii Nicolae Ciuca și Marcel ...
-
Facturile uriașe ținute la secret, găsite de Bolojan la Guvern și care ar fi dus deficitul la 11 la sută din PIB
Ilie Bolojan a tot declarat ca este nevoie de masuri de austeritate pentru a ține sub control deficitul bugetar. Odata i ...
-
Marcel Ciolacu a spus că „îl doare în organul genital de deficit", în timp ce economia României era pe marginea prăpastiei. Un fost ministru din guvernul său l-a dat de gol
Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, in Guvernul condus de Marcel Ciolacu, in perioada iunie 2023 - decembrie 2024, ...
-
Viorica Dăncilă dă noi detalii din culisele vizitei sale la Beijing. Legătura cu Donald Trump
Viorica Dancila, fost premier al Romaniei, a vorbit despre vizita sa la Beijing, care a starnit numeroase controverse și ...
-
Ulmi, comuna abandonată de primar: 16 ani de promisiuni, zero progres - Oamenii nu mai acceptă să fie ignorați în propria lor casă!
Ulmi, județul Giurgiu - Sub conducerea aceluiași primar de peste 16 ani, comuna Ulmi a devenit, in opinia cetațenilor, s ...
-
Alexandru Nazare: "Nu sunt şantajabil şi nu am nimic de ascuns. Știu că acțiunile recente MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență"
Alexandru Nazare, pe Facebook: "am transmis, la preluarea acestui mandat, ca nu promit minuni - dar ca voi acționa cu se ...
-
Liviu Dragnea: "Măsurile luate de Guvern sunt o diversiune. Totul e pentru militarizarea României!"
Liviu Dragnea a analizat masurile luate de Guvernul Bolojan. Fostul lider PSD crede ca totul este o diversiune pentru mi ...
-
Sondaj după anuntarea masurilor de austeritate ale lui Bolojan: 500.000 de români vor să emigreze în următorul an. In schimb ne umplem de imigranti
Romania este țara din centrul și sud-estul Europei cu cei mai mulți cetațeni care iși doresc sa emigreze in urmatorul an ...
-
Companiile private conrazic Teoria Bolojan: nu vor să angajeze foști bugetari
Premierul Ilie Bolojan susține ca restructurarile din administrația publica, aflate acum in plina desfașurare, nu ar tre ...
-
Alexandru Nazare anunță că inspectorii antifraudă au dat peste o rețea uriașă: Schemă complexă de tip "conductă"!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, are ca inspectorii antifrauda de la Direcția Generala Antifrauda Fiscala ANAF, i ...
-
Fost șef al SIE: Comodul politician occidental nu înțelege nimic din summitul Organizației de la Shanghai
În presa europeana, recent incheiatul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) a fost tratat mai a ...
-
S-a aflat în ce calitate s-au întâlnit Dăncilă și Năstase cu Xi, Putin și Kim. Lista oficială a invitaților dezvăluie totul și îi dă de gol
Viorica Dancila și Adrian Nastase s-au intalnit in China cu Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un. Dancila și Nastas ...
-
Adrian si Dana Năstase, acompaniati de Viorica Dăncilă, s-au pozitionat strategic pe lânga Vladimir Putin si Xi Jinping
Adrian Nastase si Dana Nastase, acompaniati de Viorica Dancila si sotul acesteia, Cristinel Dancila, au fost prezenti la ...
-
Lista Rușinii. Mafia politică si "omerta" parlamentară: Deputații și senatorii care, de când au fost aleși, nu au spus nimic în afară de jurământ
Mulți parlamentari au luat cuvantul in plen doar la momentul depunerii juramantului. Printre aceștia se numara: Gigi Bec ...
-
Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup
Zece deputați care au parasit partidele POT și S.O.S. Romania au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlament ...
-
Vrea neapărat sa ne bage-n război! Ursula von der Leyen: Europa elaborează planuri precise pentru a desfășura trupe în Ucraina. Nicușor Dan e de acord
Europa elaboreaza „planuri destul de precise" pentru desfașurarea de trupe multinaționale in Ucraina, ca parte a g ...
-
Ultimele informații despre întâlnirea bilaterala între Donald Trump şi Nicuşor Dan - Cristian Diaconescu: Washingtonul aşteaptă semnale concrete
Consilierul prezidential Cristian Diaconescu afirma ca se lucreaza la organizarea unei intalniri bilaterale intre presed ...
-
Pachetul 2 de austeritate detonează România: Control total și detector de minciuni la ANAF, pedepse cu închisoarea și reguli fiscale de fier!
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregatește cel mai dur set de masuri fiscale din ultimele decenii, iara masurile care se ...
-
Nazare taie-n carne vie! Desființează o instituție de sinecuristi cu salarii uriașe. Directorii încasează peste 5000 de euro pe lună
În cadrul reformelor fiscale, Guvernul cauta sa desființeze și instituțiile folosite drept sinecuri pe bani mulți ...
-
FNSA către Ilie Bolojan: "De sinecurile din stat când vă ocupați?" - Sindicaliștii denunță o capturare a instituțiilor
Federația Naționala a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarma și acuza Asociația Municipiilor di ...
-
UGIR-1903: Bolojane, dă bă banii înpoi!
Confederația Naționala Patronala „Uniunea Generala a Industriașilor din Romania - UGIR-1903", cea mai veche organi ...
-
Prostia la Putere: In plina criza energetică alte state redeschid minele de carbune. România face sesiune extraordinara la Senat ca sa inchida definitiv exploatarea din Valea Jiului
Senatul se reuneste in plen, de la ora 12:00, intr-o noua sesiune extraordinara, pentru a lua act de emiterea unei ordon ...
-
Spor de fonduri europene cu absorbție: Câți bani primea pe lună secretara "de lux" cu indemnizație mai mare decât primarul Iașului
Secretara primarului Iașiului, Mihai Chirica (PNL), a caștigat in 2024 mai mult decat edilul care ii este șef. În ...
-
La Guvern se pregătește o măsură cu mare impact: Ministrul Finanțelor anunță taxarea inversă
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat ca la Guvern se pregatește taxarea inversa pentru mai multe domenii, ...
-
Claudiu Târziu: Unde ne va duce războiul din Ucraina?
Razboiul din Ucraina nu a inceput pentru a apara „rușii asupriți" sau „democrația in pericol". Acestea au fo ...
-
Alexandru Nazare explică aplicarea TVA la facturi: "Românii nu sunt jefuiti. Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile!"
Daca furnizorul de energie, gaze, apa sau telefonie emite factura in august pentru consumul din iulie se aplica automat ...
-
Proiecte ilegale la Primăria Capitalei. Cum își arogă consilierii generali ai USR atribuții de parlamentari și fac din textul Constituției simplă maculatură
Un proiect de hotarare de Consiliu al Primariei Municipiului Bucuresti, promovat, zilele acestea, de consilierii general ...
-
Claudiu Târziu: "Strategia Guvernului în domeniul sănătății provoacă o criză cu efecte ireparabile"
Declaratie politica Claudiu Tarziu, presedinte Actiunea Conservatoare: "Masurile de austeritate declanșeaza exodul profe ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu