Crin Antonescu reacționează la dezvăluirile lui Ponta: "O înregistrare ar fi ideală"
Postat la: 15.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Crin Antonescu susține că nu poate să știe care au fost exact negocierile subterane, pentru că nu a făcut parte dintre liderii politici care ieșeau la "partide de tenis" și chiar a evitat aceste momente.
"Despre toată această poveste eu pot să vă spun faptul că Crin Antonescu nu a negociat niciun pact de coabitare, așa cum își amintește toată lumea, am fost împotrivă, inclusiv în discuția cu Traian Băsescu de la Cotroceni. Acest pact nu a fost negociat de către mine, eu am fost împotrivă. Pactul de coabitare a fost semnat de către domnul Victor Ponta", a declarat Crin Antonescu.
"Din tot felul de lucruri care apar, ați văzut că ei se mai întâlneau, mai jucau diverse jocuri, mai jucau tenis. Remarcați că eu lipsesc din peisajul acesta (...) Nu, nu este vorba despre faptul că nu-mi place tenisul, dar am alte preocupări și n-aș vrea să jignesc pe nimeni. Poziția mea a fost foarte clară: niciun fel de pact. Dar, una peste alta cum s-a născut acest document, zici că este Tratatul de la Maastricht, că până la urmă este un document banal care reia niște chestii din Constituție, nu pot să știu exact", a completat Crin Antonescu.
Liviu Dragnea și Victor Ponta se contrazic public aruncând vina unul pe altul și arătând că celălalt a semnat pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Crin Antonescu a spus că nu poate să confirme varianta nici uneia dintre tabere. "Nu pot să confirm, nici să infirm ceea ce spune domnul Dragnea sau domnul Ponta", a mai spus fostul lider USL.
Crin Antonescu a spus că îi va da acordul lui Liviu Dragnea să dezvăluie conținutul discuțiilor de la Cotroceni, asta după ce liderul PSD a spus public că-l va suna să-i ceară acordul. "Și o înregistrare din partea domnului Traian Băsescu ar fi ideală. Restabilirea adevărului istoric este una dintre micile mele pasiuni. M-a sunat domnul Dragnea în această seară, dar din păcate nu am fost lângă telefon. Nu am nimic împotrivă ca domnul Dragnea să explice întâlnirea de la Cotroceni", a conchis Crin Antonescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Oat-zempic: Rețeta băuturii care ajută la pierderea a 20 de kilograme în doar două luni!
În lumea căutării nesfârșite pentru soluții de slăbit, apare o nouă tendință: „oat-zempic", un smoothie viral de ovăz, care promite pierderea a până la 20 de kilograme în doar două luni.
-
Din banii de la americani, Ucraina dă 8 miliarde de dolari pentru plata salariilor. Ministrul ucrainean de finanțe spune că are o mare problemă
Ministrul ucrainean de Finanțe Marchenko a declarat că 7,8 miliarde de dolari din pachetul de ajutor al SUA vor merge pentru plata salariilor și a altor nevoi financiare, dar din cauza situației de pe câmpul de luptă, perspectivele bugetare ale țării pentru 2025 sunt „incerte".
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe.
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că interferează cu activitățile anticancer din organism, potrivit unui studiu recent pretipărite realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brown.
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scurtă perioadă, în ultimul an de domnie, acesta a condus de facto cele trei state medievale românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească. De fapt, unirea celor trei regiuni a fost și motivul principal pentru care a fost asasinat.
-
Un vulcan din Antarctica erupe cu praf de aur: Peste 100 de milioane de dolari s-au dus în vânt!
Muntele Erebus, care împreună cu insula Deception este singurul dintre cei 138 de vulcani activi din Antarctica, este cunoscut pentru faptul că în fiecare zi emite în atmosferă gaze care conțin aproximativ 80 de grame de aur cristalizat.
-
Două milioane de sticle de apă minerală de la un producător de top contaminate cu o bacterie de origine fecală
Compania Perrier a fost obligată să distrugă două milioane de sticle de apă după ce o bacterie de origine fecală a fost descoperită în una dintre sursele sale din Gard, sudul Franței.
-
Scandalul care lovește industria Big Pharma: Un gigant farmaceutic a dat în judecată Pfizer din cauza vaccinurilor împotriva COVID-19
Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din statul american Delaware, joi, acuzând cele două companii că au încălcat patentele sale asociate tehnologiei ARN mesager atunci când au creat vaccinul lor împotriva COVID-19.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Ratatul NATO vrea la război! Iohannis cere noi recruți în Armata Română: "Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar!"
- 2.Planul B ca sa nu se mai tina alegerile: Proiect de lege pentru "Situatii de Criză" propus în dezbatere publică de Ministerul Apărării
- 3.Cozmin Gușă, posibil candidat al AUR pentru Primaria Capitalei: "N-au vrut să mă sperie, au vrut să mă omoare!"
- 4.Cum au fost furați zilnic și îndatorați cu mii de euro toți românii
- 5.Cosmin Gușă încurcă jocurile de culise de la Primăria Capitalei. Se bate de la egal la egal cu Nicușor Dan, iar Piedone si Cîrstoiu devin outsideri
- 6.Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
- 7.Cum să fraudăm alegerile cinstit: România are mai mulți cetățeni cu drept de vot decât populația totală de la recensământ
- 8.Alianța AUR la un pas de a se rupe din cauza ilegalitatilor din listele semnăturilor depuse la BEC
- 9.Tudor Chirilă: "Am tot ce trebe', mă bag la primărie!"
- 10.Candidatul globaliștilor: Mircea Geoană e pe primul loc la prezidențiale în trei scenarii. Câte voturi ar lua Simion și cum se fac de râs Ciucă și Ciolacu
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu